Întâlnire cu destinul (Finalizată)

Capitolul 13

Fir-ar! Cine m-a pus să accept așa ceva? Nu știu ce căutam aici și mă simțeam ca un pește în conservă. Ce vorbesc? De fapt știam foarte bine de ce venisem. Pentru el, sau mai bine zis din cauza lui. Tot ce făceam era cauzat de el.

Acest Ben se mișca pe lângă mine și era chiar haios cu mișcările lui neîndemânatice. Era mai mult decât clar că avocații nu se pricepeau la dans. Nu mi-am putut abține un chicot la văzul eforturilor sale chinuite și forțate și mi-am dat seama că omul chiar încerca să-și țină cu tot dinadinsul cuvântul dat. Voia să mă facă să mă simt bine și în largul meu și aproape că-mi venea să-i mulțumesc.

Poate că prima impresie pe care mi-am făcut-o despre el a fost eronată. M-am uitat mai bine la el și era chiar simpatic, drăguț. Avea barba lăsată un pic cam mare, ochii căprui foarte subțiri, aproape o linie, un nas acvilin care îl făcea de fapt destul de atrăgător, părul îi era frumos aranjat pe spate și cu cât îl priveam mai mult cu atât părea mai interesant.

M-a prins în joacă de mijloc și m-a antrenat și pe mine în același ritm iar eu am acceptat tacit să-i urmez mișcările. Avusese dreptate, dar ce nu știa el e că reușise mai mult decât își propusese. Chiar mi-a alungat gândurile și pentru moment eram conștientă numai de clipa în sine. Era prima dată de când mă aflam în acest local când mă simțeam mai relaxată.

Și tocmai când reușisem să găsesc un punct de echilibru și să mă calmez, i-am văzut. Slăbănoaga se freca întruna de el și el nu părea deranjat de avansurile ei mai mult decât elocvente. O ținea de talie la o distanță totuși acceptabilă și nu știam dacă era din cauza muzicii, sau pentru că el chiar intenționa să păstreze o anumită răceală între ei. O uram! La naiba, o detestam! Aș fi strâns-o de gât și pe el l-aș fi decapitat doar pentru că a îndrăznit să mă mintă, să mă prostească.

În timp ce se balansau amândoi în același ritm, ea mai agitată, el mai puțin euforic, a ajuns față-n față cu mine și m-a observat la rândul său. S-a încruntat aproape instantaneu atunci când a detectat partenerul de lângă mine care mă ținea în mâinile sale. M-a privit dur și am realizat că nu-i convenea situația, dar asta era numai problema lui. Așa îi trebuia! Să vadă și el cum este să simți pe pielea ta ghearele geloziei.

Se deconcentrase total de la femeia de lângă el și privea fixat la mine și partenerul meu de dans. Aveam impresia că în orice moment va sări la cel de lângă mine vărsându-și furia asupra lui. Dar nu era destul, trebuia să îl fac să turbeze. Să atingă limita.

Mi-am ridicat mâinile și am imitat gestul slăbănoagei, urcându-mi palmele la ceafa lui Ben și mângâindu-l lent și delicat. A sesizat imediat gestul meu și a căscat ochii de surpriză iar fața i s-a schimonosit și mai mult. Îl vedeam transfigurat de nervi și asta mă încânta. Mă hrăneam cu modul în care el reacționa la gesturile mele.

Partenerul meu de dans și-a apropiat palmele pe spatele meu și s-a lipit mai mult de mine. Acesta era singurul lucru care îmi displăcea. Faptul că eu mă comportam așa ca să-l fac gelos pe el, avea acest efect secundar pentru că Ben lua apropierea mea ca pe un flirt și își făcea impresia greșită că eu aș fi atrasă de el. Eram dispusă totuși să accept lucrul acesta doar pentru a-l aduce la disperare pe Han, să văd până unde poate ajunge criza lui de gelozie.

M-am prefăcut că îl ignor ca să îl enervez și mai tare și m-am concentrat la cel de lângă mine, care m-am gândit că merită măcar reunoștiința mea. Mi-am apropiat fața de urechea lui și i-am șoptit:

— Mulțumesc.

— Pentru ce? a murmurat încurcat.

— Pentru că ai reușit să mă faci să mă simt bine.