Fantasmele Trecutului

Capitolul 15

Nate

     O priveam pe Nariko cu coada ochiului, asigurandu-ma ca este inca acolo. Desi era aproape imposibil ca Black sa se strecoare aici fara sa stim asta, dar frica nu-si lua liber. Era o senzatie constanta, ceva ce nu voiam sa mai simt. Eram satul de atata stres si ascuns, mai ales pentru ca nu eram obișnuit cu astfel de sentimente.
      Pana sa o cunosc pe Nariko, frica imi era straina. Trecusem peste temerile banale ale copilăriei si ignoram orice sentiment ar fi putut cauza o problema.
      Acum imi era imposibil. Nu mai eram capabil sa actionez fara sa gandesc pentru ca alegerile mele nu ma mai afectau doar pe mine, ci si pe ea. Trebuia sa gandesc orice pas si sa actionez meticulos, sa imi ascund frica de a o pierde si sa atac orice amenințare.
     In momentul de fata, amenințarea era Black si faptul ca inca nu ii găsisem ascunzătoarea.

─ Crezi ca se ascunde in alta tara? L-am privit pe Ace in timp ce tragea liniile pe harta in speranta de a vedea ceva nou fata de ce stiam deja.

Incercam sa conectam toate locurile pe care Axel le detine si sa gasim unul similar in apropiere.

─ Mm, nu cred. Este genul de persoana care vrea sa vada durerea cauzata, e prin apropiere cu siguranta. Trebuie doar sa gasim dracului ceva depozit abandonat sau o persoana de legatura, pentru ca pana acum, nimic nu are sens.

─ Poate daca as încerca sa îl contactez eu, s-ar arata. Nariko a venit lângă noi, infasurandu-si o mana în jurul meu. 

─ În niciun caz. 

─ Nu e o idee atât de proasta, Nate. Hades și-a frecat barbia înainte să se uite din nou peste harta. E clar ca nu vrea sa o omoare, având în vedere ca e încă lângă noi. Poate chiar s-ar întâlni cu ea. 

─ Peste cadavrul meu, Rivera. Mi-am mutat privirea spre Nariko insa m-a evitat subtil, intorcandu-se spre canapea. De ce ai vrea sa fi iar în situația aia? S-a oprit când mi-a auzit întrebarea, insa nu a răspuns.

─ E singura cale sa îl găsim rapid, Nate. Cain s-a auto invitat în discuție. 

─ Atunci e clar ca nu suntem buni la ceea ce facem. Am pufnit, aplecandu-ma peste harta în speranța ca ceva îmi va lumina calea. 

─ Au dreptate, Nate. Cea mai sigura cale de a-l găsi este prin a va folosi de mine, iar eu sunt total de acord cu asta. 

─ Nu! Am dat cu pumnul în masa, făcând toate pixurile și pionezele pe care Ace le folosea să se imprastie pe podea. Nu o să te folosim drept momeala. 

─ Nate... Nariko și-a așezat mana pe umarul meu, strangandu-ma ușor. 

─ O să ma tarasc prin catacombe după el înainte sa i te ofer pe tava. Prefer sa mor încercând decât sa știu ca ai ajuns la el din nou, mai ales pusa de mine. 

─ O să îl găsim în alt mod. Ace a bătut de doua ori în masa înainte sa își focuseze toată atenția spre mapa aia nenorocita. 

─ Cred ca ai nevoie de o pauza. Iko m-a tras de mâneca tricoului pana în fata depozitului înainte sa îmi dea drumul. 

─ Nu am timp de pauze, Nariko.

─ Ba da, ai. După cum poți observa, Axel nu actioneaza, trebuie sa te relaxezi ca sa poți gândi limpede. 

─ Trebuie sa fim pregătiți pentru orice, amore, nu putem aștepta sa facă el prima mișcare. 

─ De ce nu? 

─ Pentru ca nu așa funcționează... Încercam tot posibilul sa rămân calm, pentru ca ultimul lucru de care aveam nevoie era o cearta cu ea. 

     Nervii mei erau la pământ în ultimele zile și îmi era imposibil sa functionez într-un mod normal. Coșmarurile se intorsesera și acum regretam momentele în care îmi bateam joc de Ace pentru ale lui.