Cheia bibliotecii secrete

15

Pov.Autor
*Astfel înaintau pe treptele din aripa de vest. Era întuneric, nu se auzea decât șuieratul vântului printre crăpăturile unor bucăți de lemn putrezite.

Era frig, neobișnuit de frig ceea ce înspăimânta prințesa mergând mai încet decât la început. Scumpa noastră fantomă observase încetinirea bruscă a fetei de lângă el așa că se oprise*

Jungkook: Sun-hi, vrei să merg eu înainte să verific?*întreabă grijuliu pentru a oferii puțin comfort fetei*

*Aceasta aprobă aproape inconștient. Asa că băiatul înaintează dispărând din fața fetei. Trecuse deja 10 minute, baiatul nu se întoarse și nu spusese nimic.*

Sun-hi: Kook? Ești bine?*nimic* Jungkook mă auzi?*întreabă îngrijorată*

*În acel moment se aude cum ceva se sparge. Speriată înaintează in întuneric. Un om normal ar fi plecat de acolo însă prințesa? Ea nu, ea era îngrijorată pentru Jungkook.

Înainta în aripa de vest, foarte slab luminată, ghidată doar de suntetul pe care îl auzise*

Jungkook: Ai grijă!!!*o avertizează acesta apărând în fața ei din senin speriind fata*

*Sun-hi scapă un urlet scurt, mai apoi se oprește și se calmează. Privea ochii îngrijorați ai fantomei din fața ei și instant tot corpul ei se relaxase, nici nu îi păsa la ce trebuia să aibe grijă*

Jungkook: Am scăpat vaza, sunt cioburi pe aici acum, așa că te rog ai grijă*spune cu grijă, privind spre picioarele fetei pentru a se asigura că nu se rănea* Haide, înaintează pe aici*îi spune acesta și se dă în spate, privind spre același loc si observând că picioarele prințesei nu se mișcă, astfel ridicându-și privirea* Sun-hi?

*În momentul în care acesta își ridicase privirea, înlemni. Sun-hi era în fața lui privindu-l cu ochii sticloşi în care se acumulase micuțe lacrimi din cauza îngrijorării și un zâmbet slab.

Corpul lui Jungkook se tensioanse, era speriat. Pățise ceva? Îi analiza fiecare părticică a corpului pentru a fi sigur că fata este bine. Observă că nu are nimic așa că o priveste iar în ochii*

Jungkook: Prințesă...ești bine?

Sun-hi: De ce nu răspunzi când te strig? Mai speriat Jungkook! Am crezut că ai pățit ceva...*spune și la final își mușcă buza de jos și o lacrimă îi scapă din ochișorii, ferindu-şi privirea acum*

*Fata chiar se speriase. Știa că e ceva ciudat acolo iar faptul că Jungkook nu îi răspunse și mai apoi se și sparse ceva o făcuse să își facă mii de griji.

Fantoma nu schița vreo expresie, doar se apropia încet de tânăra prințesă până ajunse în fața acesteia fiind deasupra cioburilor sparte*

Jungkook: Prințesă...*spune acesta și fata își întoarce încet capul spre el privindu-l in ochii* Atât timp cât tu ești bine *spune atingând obrazul acesteia* eu voi fi aici pentru orice *zice și la final zâmbește liniștind complet fata din fața lui*

*Se priveau in ochii. Atat de dulce, atât de pur. Era aproape inuman cate se puteau spune doar prin acele privirii*

Sun-hi: *observa ca avesta isi apropia fata de a ei privindu-i buzele* Cum ai spart vaza kooki? *intreava zambind imocent, scotand fantoma din transa*

Jungkook: DA! Pai...mi-am adus aminte ca era preferata mamei. Mereu isi punea florile in ea. Inclusiv si pe cele care I le culegeam eu din gradina *spune zambind, pierdut in amintiri*

Sun-hi: Si atunci...de ai sparto?*intreaba nedumerită*

Jungkook: Tin minte ca mereu ascundea cate ceva in vaza sau sub ea. Asa ca trebuie sa fi fost ceva aici. In sub ea nu era nimic si nici in interior asa ca mai ramasese un loc de verificat, in material. Asa ca am spart vaza si am gasit asta*spune dandu-i bucata de hartie pe care fata o privea entuziasmată făcând baiatul sa zambeasca mandru*