In ritmuri de pian

II

Pasiunea naste motivatia, iar motivatia naste pasiunea. Era ora opt jumate cand am decis sa-mi caut in final un profesor pentru lectiile de pian.

Acum doua saptamani m-am decis sa iau lectii de pian. O alegere venita de nicaieri, dar avand prea mult timp liber, am hotarat sa-l ocup cu ceva. Nu a fost o alegere premeditata, ci doar ceva ce mi-a venit in minte din intamplare. Nu mai atinsesem nici o claviatura pana atunci, era cu totul ceva nou.

Am navigat prin cateva pagini cu anunturi despre lectii de pian cu diversi artisti despre care nu auzisem niciodata, mari clasici sau urmasi auto proclamati ca fiind cunoscatori.
Dupa ceva timp am ajuns pe un site mai vechi, care prezenta o veche cladire intitulata ca fiind vechia cladire a cursurilor de pian George Enescu. Nu era mentionat nici un nume de profesor care ar fii sustinut cursurile, nici un detaliu, doar o poza cu cladirea si o adresa.Ceva m-a atras la acel loc de mult uitat. In jumatate de ora am fost gata sa ies.

Strabateam strazile mergand spre adresa care urma sa-mi ofere marile sperante asa cum nu m-as fii asteptat vreodata. In aproximativ o ora si jumatate, am ajuns la cladirea prezentata in poze. Era mult mai degradata decat stadiul in care se afla atunci cand au fost publicate pozele online. Peretii exteriori mult mai decolorati, literele de pe fatada aproape sterse complet, usile abia se mai tineau in balamalele atinse de vreme. Am urcat cele cateva scari pana la acele usi uitate de timp. In interior se zareau raze de lumina care patrundeau prin cupola de sticla a cladirii. Nu parea a fii nimeni, era doar un joc de lumini si umbre care se plimba prin cladirea aparent abandonata.

Am decis sa intru si sa inspectez locul.
Interiorul nu se prezenta cu mult mai bine decat exteriorul. Peretii nu mai aveau culoare, multe usi nu mai existau acolo unde ar fii trebuit sa existe. Arata ca o vila veche si abandonata, dar care inca si pastra aerul si pasiunea a ceva ce candva a fost maret.