Viciul meu

XVIII

• Amira

— Serios? intreb furioasa privind cum usa se deschide, il vad intrand si pasind spre mine alene.

— Foarte serios, prințesă. Fă-ți bagajul, zice proptindu-se pe scaunul meu de la birou.

— S-o crezi tu, zic si plec nervoasa spre usa.

     Ajung langa usa vrand sa apuc manerul rapid si sa plec tumultos. Dar nu apuc sa o deschid ca presiunea pusa pe ea de la palma care se izbeste de lemn ma face sa tresar. Raman blocata cateva clipe, respirand precipitat, apoi imi misc capul incet pana ii intalnesc privirea.

— De ce? intreb lasandu-mi privirea in pamant, iar lacrimi mi se aduna in ochi.

     Imi apuca cu doua degete barbia si imi ridica privirea spre el. Ochii lui sunt reci, inexpresivi, probabil ca eu nu ii pot privi sufletul, dar el pe al meu da. Momentele de azi noapte imi strabat mintea facandu-mi corpul sa tremure. Imi simt stomacul strangandu-se, gandindu-ma cum ar fi daca m-as ridica pe varfuri si mi-as lipi buzele de ale lui din nou. Oare sarutul a fost destul ca sa mi-l scot din sistem?

      Din pacate nu.

— Ai incredere, zice privindu-ma in ochi ca si cum m-ar constrange, ceea ce a si facut.

      Încuviințez din cap si iau mana de pe cleanța ușii. As minti daca as zice ca nu mi-a dat destule motive sa am incredere in el. Mi-a salvat viata, de atat de multe ori incat am pierdut calculul. Insa, misterul de care e inconjurat ma sperie uneori. Faptul ca ascunde atat de multe nu imi confera incredere. Pofta de sange din ochii lui, are privirea unui pradator.

— Pentru cat timp? intreb cu vocea putin tremurata

— Ai prefera ca tatal tau sa te logodeasca cu altcineva sau vii cu mine? Este alegerea ta, spune aplecandu-si capul, acum fiind la acelasi nivel ca al meu.

    Inima imi bate puternic, iar chipul lui fiind atat de aproape imi taie respiratia. Inhalez aer puternic in plamani, bucurandu-ma de mirosul mentolat. Inchid ochii si expir incercand sa nu ma las influentata de apropierea lui.

— Ce vrei de la mine? zic deschizand ochii si privindu-l

     Imi mangaie barbia cu degetele trasandu-mi conturul maxilarului. Trezindu-mi nervi pe care nu stiam ca ii am. Firicele de fiori imi strabat tot corpul, dar nu vreau sa vada ce efect are asupra mea.

— Ce mi-ai putea oferi tu? zice soptind apropiindu-si buzele de ale mele

— Nimic... nu am nimic de oferit, soptesc lent privindu-i cand ochii , cand buzele.

— Sunt un monstru , love , spune atingandu-si buzele de ale mele apoi se indeparteaza lăsându-mă dorindu-mi mai mult.

— Nu, soptesc prinzandu-i mana, iar el se incordeaza imediat la atingere vrand sa o traga din stransoare, dar nu o face.

— Fă-ți bagajul, sau nu-ti lua nimic, cum vrei, zice cu un ton glaciar apoi apasa cleanța usii si eliberandu-si mana din stransoarea mea.

     Ma trag intr-o parte incat sa ii fac loc, apoi raman blocata asimiland fiecare cuvințel.Ce vrea barbatul asta de la mine?

     Inchide usa in urma lui, lasandu-ma singura in ganduri. Nu imi place cum ma simt. Nu vreau sa fiu un obiect de negoț. Am sentimente, sunt vie, nu doar o proprietate, un obiect lucios... " rubinul familiri Guerra" , mereu am urat numele asta. De cand eram mica am auzit-o non stop. 

     Fiecare eveniment, uneori chiar si acasa, ma simteam ca un cal la proțap.
Niciodata nu am considerat acest nume ca o reprezentare a statutului, considerându-mă importanta.