Hrana noastră primordială, cu care ne hrănim reciproc: iluziile. Concurăm în minciuni, deși râvnim să trăim onest, transparent. Lucruri care par palpabile, vise vândute ieftin și speranțe...Speranțe! Viitor! Planuri! Manipulări parșive care pun stăpânire pe cuvintele care le rostim...Cine suntem noi?! Ființe mizere! Mizere până la cea mai mică unitate structurală care ne compune. Vietăți demne de milă? Dar de mila cui? Cine a mai rămas capabil să ne ofere milă: "Doamne câtă prefăcătorie". Tatăl nostru,oare Tu ne privești compătimitor? Nu cumva acțiunile noastre îți creează repulsie,suntem noi vietăți demne de tot ce ne-ai oferit?
Am căzut adânc,iar abisul neiertător nu încetează să mă înghită ,să-mi dizolve sufletul și toate trăirile dulci...care acum mi se par amare.Înghite-mi gândurile și redă-mă,mie înapoi!Redă-mi puritatea copilăriei și inocența de odinioară...
