Francis Dubreuil: Calea Trandafirilor

Capitolul III

Kevin

L

e-am spus idioților deja că sunt sătul de povestea cu igor, nu-i suport pe niciunul dintre ei, igor este la fel de idiot ca ei... Nu-i pasă nimănui ce petrecere nasoală a dat igor nu știu când, ăștia îi pupă în fund pe toți cei care au și cea mai mică influență.
Mă duc să-mi i-au ceva de băut, sunt sigur că carla va veni cât de curând, asta dacă nu o rețin bârfitorii ăia jos. Mai bine merg să verific.
Mi-am luat o bere rece și am mers spre ușă să verific dacă carla e bine, dar surpriză!

- Carla! (Mi-a ieșit în cale fix după ușă.)

- Hei kevin! Ce s-a întâmplat?(Singurul motiv pentru care am chemat-o a fost acela de a nu se plictisi de moarte cu foștii ei colegi nasoli.)

- Nimic. De ce ai crede că s-a întâmplat ceva?! (Deși știu cum a sunat mesajul pe care i l-am trimis.)

- Ai spus că trebuie să-mi spui ceva, ei bine? (Părea stresată, avea nevoie de puțin amuzament. Nu-s genul dar pentru ea fac excepții.)

- Da. Așa e! Vino, e foarte important!(Am luat-o de mână și am intrat în cameră, apoi i-am arătat cu degetul către alex care dormea sub masă, băuse prea mult.)
- Uite-l! Vezi ce se întâmplă atunci când petreci prea mult?! Te duci la naiba! (Am râs isteric cumva, rareori râd, dar acum nu eram eu, ci alcoolul, nu beau des dar acum am avut de ales între a bea sau a conversa. E evident ce am ales.)

- Pentru asta m-ai chemat? (S-a enervat pe mine, și înțeleg, probabil s-a îngrijorat până aici.)

- De fapt, nu te-am chemat să-l vezi pe alex căzut de pe front. Te-am chemat pentrucă aveam nevoie să stau cu tine. Și pentrucă probabil idioții ăia de jos te-au plictisit de moarte. (Am privit-o intens fără să-mi iau ochii de la ea, nu știam cum va reacționa, credeam că se va supăra pe mine dar ce motiv ar fi avut?! Doar nu a fost o crimă.)

- Pff... Așa e! (A început să râdă isteric, mai isteric decât mine ceea ce îmi dă dreptate, jos a fost o plictiseală de zile mari. Eu știam asta bineînțeles.)

- Ce a-ți făcut jos? (Nu că nu aș fi avut alte întrebări, dar sigur una din ele ar fi fost greșită.)

- Am depănat amintiri, am jucat adevăr sau provocare... Chestii.( Am văzut pe chipul ei în timp ce povestea că a fost al naibii de plictisitor, plictiseală din aia ca în documentarele de la animal planet.)

- și tu ai jucat? (După cum îi știu eu pe tâmpiți ăia de jos sigur au pus provocări stupide, la fel ca ei, sper că carla nu a jucat.)

- Da. Dar am plecat înainte să-mi vină rândul. (Așa ieși bine dintr-o situație de rahat, cu un mesaj.)

- Datorită unui mesaj salvator. (Și asta doar ca să-mi gâdile egoul egoist.)

- Nu te umfla în pene, nu eram condamnată la moarte, poate doar la plictiseală eternă... (Am râs de felul în care a spus-o, are un tic amuzant de a se strâmba când spune glume sau situații jenante.)
- Aveți whisky pe-aici? (Curios, nu o cunosc atât de bine pe cât credeam.)

- Vrei să bei? (Am întrebat-o, a sunat aiurea așa că i-am spus repede înainte de a răspunde:)
- E în regulă! Doar am întrebat.

- Da, vreau un pahar de whisky. (Am prins-o de braț și am luat-o cu mine către masa cu băuturi, urma să mă joc cu ea în mare fel.)

- Aceasta este sticla dumneavoastră! Iar acesta este paharul dumneavoastră! Doriți altele sau rămân acestea?! (Carla a început să râdă apoi mi-a intrat în joc.)

- Mai aveți și altele domnule? (Este clar că își bate joc de mine, am zâmbit la întrebarea ei, este foarte frumoasă râzând. Nu i-o spun des dar știu că ea știe asta deja.)

- Din păcate nu, îmi pare rău domnișoară! (Am început să îi torn în pahar, îi turnam încet, încet... Voiam s-o fac să-și iasă din pepeni.)

- Haide! Ai două viteze sau ce? Îmbătrânesc cu tine aici. (Măcar îmbătrânim în doi.)

- Măcar îmbătrânim împreună. Poftim! (I-am întins paharul iar când a întins mâna să-l ia mi-am amintit:)
- Stai!

- Ce e?

- Vrei gheață? (M-a privit o secundă și mi-a spus pe un ton serios:)

- Cum doriți domnule barman. Nu sunt pretențioasă. (Mi-a arătat limba, apoi s-a dus spre canapea. Am luat câteva cuburi de gheață din frigider și i le-am pus în băutură apoi am plecat să-i dau băutura "doamnei".)

- Băutura este completă acum, doamnă! Îmi permiteți să mă așez lângă dumneavoastră?! (Am lăsat paharul pe măsuța de lângă canapea apoi m-am aplecat către ea, m-am sprijinit cu o mână de canapea și cu una de piciorul ei.)

- Vă rog! Luați un loc. (Mi-a spus râzând.)

Când i s-a oprit râsul isteric, a luat o înghițitură mare din acel pahar cu whisky, nu cred că unul din noi va ajunge treaz acasă în seara asta.
Carla știe deja, nu trebuie să-i reped niciodată... Mă uit acum la ea, iar fiecare gest pe care îl face este un motiv pentru a mă bucura de fiecare secundă din viața mea. Nu cred că am spus vreodată cuiva ce i-am spus ei, nu am simțit niciodată pentru nimeni ceea ce simt pentru ea, și nu îi spun des, pentrucă știe deja.

- Hei! Carla! (Am strigat-o încet, zâmbind, era aproape de mine. În tot acest timp eu o priveam cufundat în gânduri.)

- Da Kevin. Ce e?

- Vino mai aproape. (S-a apropiat mai mult și am întins-o pe piciorele mele, voiam să vorbim mai discret, voiam ca privirile noastre să se fixeze și să fim doar noi.)

- Vrei să-mi spui un secret? (Mi-a zâmbit lung și copilăresc de parcă ar fi prima dată când fac asta, și este dacă stau bine să mă gândesc, chiar e prima data când îi arăt atât de clar cum sunt.)

- Da. (Am privit-o mai intens apoi i-am spus fără să ezit.)
- închide ochii... Îți voi spune un secret doar pentru tine. (Ea a închis ochii, eu m-am aplecat cu grijă către buzele ei, când eram la un centimetru deasupra lor i-am spus:)
- Te iubesc! (Apoi am sărutat-o ușor și fără grabă. Ea a răspuns la sărut și ne-am contopit în el o vreme.)

- Secretul ăsta îmi este cunoscut, nu-i corect! Îl știu deja... (Am râs de farmecul ei copilăresc, este o copilă pe interior, dar este a mea.)

- Voi afla secrete mai importante pe care ți le voi șopti doar ție. Noaptea, în întuneric deplin.

- Ca doi spioni. Spioni în dragoste...

Mi-am lipit capul de capul ei, și i-am șoptit pentru ca doar ea să audă:
În șoaptă:
"-Te iubesc carla! (I-am atins obrazul și m-am întins spre buzele ei, dar înainte de a mă apropia și ea mi-a spus:)
- Și eu te iubesc kevin! (Am rămas deasupra buzelor ei zăbovind, privind-o în ochi, sunt atât de frumoși!)
- Îți voi culege buchetul acela într-o zi carla, știu cât de mult îți plac trandafirii ăia francezi. (M-a privit intens după care mi-a spus:)
- Nu mă grăbesc, știu că o vei face. (Mi-a zâmbit dulce apoi mi-a atins nasul cu nasul ei și a zâmbit din nou.)

Într-o lume în care am fi doar noi, ar fi aceea lumea perfectă, noi doi, fără alți oameni care să ne dicteze sufletul.
Fără intrigă sau ură, doar noi.