Mă uit pe geam, nimeni nu spune nimic, atmosfera e apăsătoare.. Nu-mi vine să cred ce rău am dat-o în bară cu Magnus.. Dar, până la urmă, nu am zis nimic greșit.
♪♪ Țrrrr... Țrrrr... ♪♪
Sună un telefon și aproape sar pe geam la ce tare m-au speriat cele câteva picături de sunet în marea de liniște din mașină.. :
- Da, alo?
- Nu ai semnal, dragule, nu te aud prea bine.
- Nu te aud. zice Magnus și închide.
Mă uit la el, având o expresie nedumerită pe față și îl întreb:
- Ce a mai fost și asta?
- Mă sunase Emilia. zice el pe un ton neutru.
- Și?
- Și ce?
- De ce i-ai închis?
- Nu am semnal, nu ai auzit?
- Dar e semnal full.. " Ce-o fi în capul băiatului ăstuia?"
- Da, dar nu aveam chef de ea. zice și râde scurt.
Nu mai spun nimic, mă uit în față și încep să visez cu ochii deschiși, m-am detașat aproape complet de realitatea în care mă aflam. Acum sunt undeva departe, la o cabană lângă un lac citind o carte și relaxându-mă într-un hamac cu un cocktail în mână.
♪♪ Țrrr.. Țrrrr... ♪♪
Mă trezesc și mă șterg pe rochie de lichidul vărsat, când, îi întâlnesc privirea lui Magnus... Mă ștergeam de lichidul din mintea mea... Aleg să îi ignor râsul zgomotos și răspund la telefon:
- Alo?
- Bună, Serena, ne oprim să mâncăm?
- Cine e la telefon?
- Pe bune?! Sunt eu, Gregory..
- Aa, da, scuze, stai să întreb.
- Ce să întrebi? zice Magnus nerăbdător și cu lacrimi în ochi de la cât a râs de mine.
- Dacă ai avea puțină răbdare ai afla. Întreabă Gregory dacă ne oprim să mâncăm ceva.
- Aah, de când suntem pe drum? întreabă o voce somnoroasă din spate.
- De vreo patru ore și ceva, nu mai știu sigur. răspunde Magnus
- De atâta timp mergem?! zic eu de parcă nu am fost în mașina asta până acum.
- Alo? Serena?
- Da, scuze, ne oprim. Unde?
- E un restaurant mai în față, vă luați după noi.
- Bine.
Închid.
- Ce? De ce te uiți așa la mine?
- Pe mine nu m-ai întrebat dacă vreau să merg cu ei.
- Și ce altceva propui? Până la urmă am venit toți, ar fi normal să facem aceleași lucruri, nu?
- Și de ce te sună vărul meu pe tine? tonul lui Magnus se schimbă, e mult mai sobru acum.
- Și de ce e cerul albastru? Și de ce păsările au aripi? Și tu de ce îmi pui atâtea întrebări de parcă aș fi la un interogatoriu?
- Nu am vrut să sune așa, scuze. zice Magnus și își îndreaptă privirea spre drumul din față, ignorându-mi prezența cu totul.
"Care naiba e problema tipului ăstuia? Nu înțeleg nimic din semnalele lui și mă calcă pe nervi!"
