"Cine oare m-a pus să vin aici? Știam că nu e o idee bună și tot am acceptat..."
Stai, stai... s-o luăm cu începutul... Sunt un people pleaser și nu am putut refuza invitația unei prietene de a merge într-o excursie cu cortul și se prea poate ca acolo să se afle și fostul meu iubit și actuala lui iubită obsedată care mă urăște și există șanse foarte mari să nu mă mai întorc vie. Asta e tot, ăsta e începutul.
.
.
.
- Ce idee tâmpită! Nu, eu sunt tâmpită nu ideea în sine. De ce nu am zis nu?! De ce nu sun să anulez? Dar ce pot să spun... "Bună! Scuze, dar nu mai pot să ajung, am dat foc casei când mă uscam pe păr." Da, e bună, nu te va crede nici naiba!
- Ai crede că nu te va lua prin surprindere un om care vorbește singur pe stradă, dar realitatea este complet alta. fața cu care mă privește e imposibil de citit, nu-mi dau seama dacă e amuzat sau mă judecă.
"Nu pot să cred că vorbeam cu voce tare... Credeam că mă aud în capul meu."
- Nu înțeleg de ce nu-ți vezi de treaba ta. "De ce am zis asta? Nici nu știu cine e"
" Nu a zis nimic, a râs și s-a îndepărtat. Nu știu ce m-a apucat, bun, e doar un tip enervant, dar frumos. La naiba, Serena, trebuie să ajungi undeva!! "
- Ia uite cine a apărut într-un final. Puteam să plecăm fără tine, știi?
" Grozav, mai întai mă ia peste picior un baiat necunoscut și acum prima persoană de care dau e iubita nebună. Bun, respiră, poartă-te frumos."
- Da, scuze, m-am oprit să iau o cafea în drum spre voi.
- Mda, pare că ți-ar trebui vreo treizeci la cum arăți.
" La naiba, Emilia, faci situația și mai grea pentru mine."
- Bun, dacă tot sunt aici putem să mergem. " zâmbește Serena, respiră.."
- Mai așteptăm pe cineva.
- Pe cine?
- Pe vărul meu, Magnus. zice o voce cunoscută care îmi provoacă repulsie.
" Normal, Gregory, știam că e aici, dar speram să ne întâlnim niciodată. 🤓"
- Nu știam că ai un văr.
- Nu știi multe despre mine, Serena.
" respiră, Serena.."
- Da, poate că ai dreptate.
După vreo cincisprezece minute de așteptare își face apariția și vărul misterios. Dar, cum un necaz nu vine niciodată singur, Magnus nu e nimeni altul decât băiatul cu care m-am întâlnit pe stradă. FANTASTIC!
- Bun, ai apărut. Haide să cunoști grupul. se aude vocea enervantă a lui Gregory.
M-am ferit cât am putut, dar Magnus mă urmărea cu privirea, suficient de subtil încât să nu se prindă nimeni, dar exagerat de intens încât să îi simt privirea în ceafă. După ce face cunoștință cu tot grupul ajunge și la mine..
- Bună! Sper că am zis cu voce tare, zice el și râde.
- Bună... Sper că am răspuns în capul meu 😁.
- Magnus. întinde mâna spre mine și mâneca trei sferturi a cămășii sale de in se ridică.. Trebuie să recunosc, băiatul are gusturi.
- Serena. zic și întind la rândul meu mâna.
