Dis de dimineață mama ne trezește pentru a merge într-o vacanțaaaa, mai exact Bulgaria. Fiind vară și căldura foarte puternică am decis să plecăm pentru o săptămână în Bulgaria. Nu am mai fost până acum, în afară de plajele din România. Bine poate nici nu ne-am permis asta dar acum daa! Mergem!! De când așteptăm această ziiii, nu am dormit toată noaptea cu gândul ca azi mergemmm la plajaa, am avut de ales între Bulgaria și Grecia și cu toții am ales Bulgaria, recunosc am muncit mult cu toții pentru a putea merge în vacanță. Cu lipsa tatălui și fără nici un ajutor din partea lui e cam greu. Dar ne descurcăm și fără.
Mama lucrează la spital, este medic cardiolog. Și-a terminat facultatea în România după care a început să lucreze la spital dar a dat de tata, tot medic dar chirurg, venind în România pentru a fi chirurg în spitalele de la noi. Și așa s-au cunoscut ei. Din câte mi-a spus mama era un om foarte bun dar nu știe ce l-a făcut așa...probabil regulile din Arabia, crezând ca poate avea mai mute femei odată..dar nu! Suntem în România unde nu este legal acetat lucru! Când am fost în Arabia câțiva ani ei lucrau și acolo la spital, voiam să aibă spitalul lor, dar era foarte greu pentru asta și s-au întors în România dar cu 3 copii de data asta. Pe Zayn îl avea când plecase în Arabia, dar era micuț.
Ookkkkk, pe lângă munca noastră sunt și bunicii foarte implicații în tot ceea ce privește de noi, să avem o viață bună și un viitor frumos. Mă bucur foarte mult ca Doamne Doamne îi ține puternici să fie lângă noi. Datorită lor suntem noi aici, ca altfel cred ca și acum eram în Arabia și cine știe ce era de capul nostru acolo.
Eu și sora mea Aisha am muncit la o cafenea din oraș, unde am strâns și noi bănuți pentru o vacanță, nu ne supărăm dacă mergem și la o piscină, dar mama și bunicii noștri au ales ceva mai tropical și mult mai frumos să ne răsfețe și pe noi.
Fratele meu, Zayn muncește ca și polițist nu prea a vrut să meargă cu noi dar ne-am milogit până a acceptat. Zaleya începu să plângă când a auzit ca Zayn nu vrea să meargă cu noi, ea este mai mult atașată de Zayn, și de noi este dar mai mult de el. Probabil ca seamănă cu tata sau ca are partea aceea matura și grijulie care îți dă un sentiment de siguranță și de încredere.
Venind vorba de ea, mama a putut face actele și tot ce trebuie pentru a o putea crește legal pe Zaleya, cu tot ce trebuie în regulă, deodată ce părinții sunt absenții!
Mama nu face nici o diferență între noi și Zaleya, pentru ea copilul este ca și copilul ei. O iubește foarte mult dar și noi la fel. Cu bunicii a fost mai dificil pentru ca tot îi spunea mamei să nu facă această greșeală ca o să regrete, și în prezent mami nu regretă nimic, din contră se bucură ca mai are o fetiță care îi spune "mami". Mama nu a ascultat de ce au spus ei și Zaleya a rămas cu noi indiferent de vorbe, mama ei nu a căutat o deloc și nimeni altceva înrudit cu ea.Bunnnn, ne pregătim de plecarea spre Bulgariaaaa, ne facem cu toții bagajele și la ora 01:30 de dimineață avem zbor apere Bulgaria. Abia așteptăm!!!!
Ora 20:30
Mama:Leila ți-ai făcut bagajul?
Eu:Da mama eu sunt gata, Aisha nu știu dar doarme și acum...
Mama:Nu-i nimic mă duc să o trezesc eu, și în maxim 2 ore jumate plecăm.
Eu:Bine mama, eu duc bagajele la mașinăAisha mereu este cea întârziată, mereu îi place să ajungă ultima undeva, dar acum trebuie să fie punctuală , trebuie să fim cu 3 ore înainte la aeroport dar facem ceva și până acolo.
Am dus bagajele la mașina , m a ajutat și Zayn, și am uitat să vă spun, o să vină și Clara și Eva cu noi dar va mai venii și 2 prietenii de a lui Zayn O să fie super frumos 🤩Și am ajuns la aeroport, am foarte mari emoții cum va fi zborul, nu am mai zburat cu avionul de când eram mică. Acum e cu totul altceva parcă emoțiile sunt de 10 ori mai diferite. Sper să fiu în zbor liniștit și să ajungem cu bine în vacanța mult așteptată.