Coroana otravita

Capitolul 1

Vanduta, vanduta ca o capra, de propriul tata. Vanduta ca el sa isi pastreze tronul, ca el sa aiba parte de regalitate, iar eu sa am parte de lanturi in jurul gatului si al mainiilor.

M-am nascut ca sa servesc, asta mi s-a spus toata viata. M-am nascut sa fiu sclava, nu regina.

Lumea noastra e un haos total, impartita in patru regate care candva aveau un tratat de pace pe care il respectau, aveau zane pe care le iubeau, le erau aliati. Regatul din care eu fac parte, e cel mai sarac, cel mai trist si locul unde magia a disparut de mult. In urma cu patruzeci de ani, printul mostenitor Carol a preluat tronul de la tatal sau si astfel a devenit cel mai tanar rege al regatului Ruunia, sau regatul pamantului, unde zanele care detineau puterea naturii, a animelelor, a florilor au trait mii de ani.

Strabunicul, unul dintre sutele de regi pe care ia avut acest regat s-a indragostit de o zana sau de puterea pe care aceasta o detinea, cand cererea in casatorie i-a fost refuzata de ea, a inceput un razboi cu zanele din regatul sau, le-a vanat pe toate, pana la moarte, se spune ca de atunci zanele ne-au blestemat pamantul sa fie sterp si niciodata sa nu avem liniste, de atunci nimeni nu stie daca au disparut in totalitate sau au invatat sa traiasca in paduri, sa isi faca propria viata departe de oameni.

In urma cu patruzeci de ani tatal meu, Carol, s-a casatorit cu mama, Elena, fiica consilierului regal, o tanara frumoasa, desteapta, fara pic de magie in sange, perfecta pentru a fi regina. Poporul s-a bucurat, cand parinti mei au venit la conducere, tineri, plini de viata, invatati, au vazut lumea amandoi, cu totii au sperat la un viitor mai bun. Se spune ca nunta lor a fost una de vis, toate regatele au fost invitate, cu totii au sarbatorit cu multa mancare, bautura si muzica buna.

Intr-un final m-am nascut eu, primul si singurul mostenitor, cu totii au sperat ca eu sa ma nasc baiat, celelalte regate aveau deja mostenitori baieti, insa eu sunt fata, sunt inutila, pentru ca femeile nu pot conduce, o femeie nu poate fi rege, singurul lucru bun pe care il pot face e sa ma casatoresc cu cineva si sa fac copii.

Pacea intre cele patru regate nu a durat mult, dupa nasterea mea tata a inceput sa atace in stanga si dreapta, a reusit sa cucereasca parti bune din regatul Nuraes, regatul apei, unde a omorat fiecare zana care i-a iesit in cale, iar regatul Trifad, al focului, al bogatiei inca ii tine piept. Regatul Flone, al nordului e singurul la care tata nu a ajuns vreodata, ca sa ajungi la el fie treci muntii Skotos unde nimeni nu s-a aventurat vreodata fie cuceresti regatul focului. Magia e ceva ce numai femeile pot sa aiba, se transmite de la o generatie la alta, asta mi-a spus mama, am citit din putinele carti pe care le-am gasit in biblioteca si am auzit povestile de prin sat, atunci cand tata pleca la razboi si numai femeile, copii si batrani ramaneau in urma.

De fiecare data cand tata pleca la razboi mama impartea bogatiile palatului celor saraci, palatul se transforma in spital si asa am devenit eu ce sunt astazi, o femeie puternica, am invatat istoria fiecarui regat pe furis, am invatat sa manuiesc sabia de la diferiti soldati ramasi in urma, iar de fiecare data cand tata se intorcea acasa ma arunca in temnita cu sclavi adusi, fie aveam grija de ei sa nu moara, fie muream langa ei, si asa nimeni nu a stiut vreodata cine e printesa. Cu totii ma cred inchisa in palat, insa eu am fost mereu printre ei, sa ii ajut, sa le dau din bogatiile palatului.

Astept in holul lung singura, astept vesti, se pregatesc de un nou razboi cu regatul Trifad, se spune ca focul nu il poate stavili nimic, iar furia celor ce o detin e nemarginita, tata nu s-a dat inapoi cum nu a facut-o nici bunicul, chiar daca am pierdut sute de soldati, chiar daca am saracit intre timp, ceva i-a intunecat mintea.

Privesc cum tata, fratele sau si cei cateva sute de mii de soldati ramasi pleaca spre un nou razboi, lasand in urma lui saracie, un palat care sta sa se darame, si o multime de femei vaduve, de case parasite, de foamete. Mirosul mortii nu dispare niciodata din aer, cimitirele sunt pline, uni au fost aruncati in gropi comune, uni nu au venit niciodata acasa. Cu inima stransa si cu mult regret in suflet sper ca asta sa fie ultimul razboi, ultima batalie, ca acesti soldati sa se intoarca teferi la familiile lor, sa avem putina liniste, dar cel mai tare sper ca Sebastian, unchiul meu, fratele tatalui meu sa moara in lupta. Vreau ca eu sa am parte de liniste, vreau ca eu sa imi vad de viata si nu pot face asta daca nenorocitul ala inca traieste. Asa ca pentru prima data in viata mea imi pun o dorinta, poate ca cineva acolo sus ma v-a asculta, v-a pune capat la tot.