În dimineața următoare începeam să îmi fac tot mai multe griji. Mă simțeam urmărită peste tot și faptul că Jungkook nu putea lua încă o decizie făcea caa situația să fie și mai stresată.
Și el este foarte afectat de tot ceea ce se întâmplă. De-abia ce mănâncă sau doarme și îngrijorarea pe care o poartă pe chip mă neliniștea și mai profund.
Nu am mai adus acest subiect în discuție fiind ferm convinsă că la un moment dat va face el primul pas,dar cred că am gândit prost având în vedere starea lui mintală.
Chiar și așa,vreau să îl ghidez să facă ceea ce e bine fără să îi răpesc libertatea de a alege. Poate fi căpos uneori,dar vorbind sincer și deschis va putea înțelege la un moment dat situația sensibilă în care se află.
Mă așez la masă și observ că el încă doarme. Era ora 7 și ar fi trebuit să se trezească. Încep să prepar micul dejun considerand că va avea să se trezească.
Încet, încet observ că din camera sa veneau niște sunete ciudate pe care la început le ignor.
Ora 8 și încă nu venea,sunetele persistând. Mă apropii încet de ușa camerei sale apăsând pe clanță. Din prag puteam vedea că nu este în pat,dar acele sunete care arătau că cineva se îneacă,se auzeau aproape de mine.
Intru în cameră și parcă sufletul îmi zburase către ceruri văzând imaginea din fața ochilor. Jungkook se zbătea spânzurat de o funie atârnată din tavan.
Din instinct și din cauza panicii pe care o simțeam în momentul acesta,îl prind de picioare și îl arunc de o parte a patului. Acesta tușește puternic scuipând sânge și văd că se sufoca.
Încerc să îl ridic crezând că poate-poate îl va ajuta,dar nimic. La un moment dat cade pe spate, dându-și ochii peste cap.
Nu știam ce să fac,dar îmi aduc aminte că am făcut un curs de prim-ajutor. Atunci încerc să mă adun și îi ridic bărbia cu două degete, verificându-i pulsul și respirația.
Inima îi bubuia,dar nu respira, însă din când în când tușea ca și când ceva nu îl lăsa să respire. Îmi iau măsurătorile exact așa cum am învățat și încep să îi fac un masaj cardiac neștiind mai exact ce anume îl poate ajuta să respire.
Îi mai verific odată respirația,dar nimic. Atunci caut rapid pe internet și găsesc cea mai rapidă rezolvare. Respirația gură la gură.
Acel curs l-am avut cu mult timp în urmă și nu maj știu exact cum se făcea deci îmi era frică să nu îi fac și mai rău,dar nu îl pot lăsa să moară.
Mă apropii de fața sa și nu mai stau să mă gândesc. Îi ating buzele și fac exact ceea ce îmi aduc aminte. Fața i se colorase din nou,dar eu nu mai aveam aer.
Îmi dau ultimele puteri și chiar atunci acesta tresare și mă lovește cu capul în gură. Îmi dăduse sângele pe nas și buza de sus îmi era puțin spartă,dar sunt bine.
Mă bucur că și-a venit din nou în simțiri deși tușește îngrozitor. Îl îmbrățișez,dar îi dau drumul. Are nevoie de apă,asta vrea să îmi spună.
Dau buzna în bucătărie și umplu un pahar cu apă rece pe care îl dau mai apoi. După ce își revine aproape complet ne întoarcem în bucătărie.
-Cum ți-a dat în cap să faci așa ceva? Vrei să mori? Aproape că am făcut infarct.
-Eu...nu știu ce s-a întâmplat. Am visat că ai murit și după am încercat să mă s-spânzur. Cred că am făcut asta în somn altfel nu îmi explic.
-Bine că am reușit să te salvez, însă nu o să las lucrurile așa. Dacă mai lipseam încă câteva secunde,erai mort.
Mă uit la gâtul lui care de la roșu devenise mov.
-Te doare? îl întreb în timp ce caut o cremă și ceva calmante fiindcă mâna îi tremură încă din timpul incidentului.
-Puțin...o să îmi treacă oricum.
Îl ung cu puțină cremă masând finuț zona. Îi dau și calmantul pe care îl ia fără să comenteze.
-Să nu crezi că sunt supărată pe tine sau că te voi certa,pentru că nu e așa. M-am speriat groaznic,dar nu e vina ta.
-Totuși...tu... mi-ai furat primul sărut, știi?
Acesta roșește și lăsă capul în jos. Ce-i drept nu mi-am imaginat vreodată că nu ar fi avut încă primul sărut și mă amuză reacția sa,dar era cât pe-aci să moară.
-Scuze,dar preferai să mori? Era așa de important pentru tine?
-Nu, adică nu am crezut că o să se întâmple așa. Mulțumesc că m-ai salvat,oricum.
Acesta se ridică de la masă vrând să plece,dar îl opresc.
-Nu pleci până când nu mănânci. Ești destul de palid.
-Dar nu îmi este foame.
-Nu contează. Doar pune ceva în gură. Chiar nu vreau să ajung cu tine pe la spital.
Acceptă simțindu-se vinovat și îmi dau seama că mințise mai devreme. Mânca de parcă nu mai pusese mâncare în gură de ani.
-Poate nu o să mai minți de acum.
Acesta nu mă privește ci doar continuă să mănânce cu poftă. Atunci mă gândisem. Ce o să facem dacă se întâmplă din nou?-Îmi e frică...îmi spune după ce termină de mâncat.
-Te cred și de aceea am o idee.
În timp ce mâncase mă gândisem bine la ce e de făcut.
-Cum de ai o rezolvare la orice?
-Habar n-am. Oricum,de acuma vei dormi în camera mea. Așa voi vedea dacă se mai întâmplă chestii de genul.
-Dar...
-Nu mai comenta. Dacă nu ești în siguranță,nu am făcut nimic bun că te-am scos de acolo.
Pe parcursul zilei încercam să îi observ comportamentul și îl analizam în tot ceea ce făcea. Totuși nu vedeam ceva care să îi declanșeze acel vis,iar după reacțiile pe care le avea părea că nu e afectat de nimic,ba chiar mai mult,e binedispus și săritor la treburile casnice.
La fel e și în privința sănătății lui mintale. Nu e depresiv sau tăcut ca de curând,iar asta arăta două lucruri. Ori începuse să își revină,ori ascunde ceva de mine, însă încă nu am varianta corectă.~Jungkook~
Vedeam că este cu ochii pe mine după acel moment,dar sincer nici eu nu știu ce s-a întâmplat mai exact. Știu doar că am o alegere de făcut,iar asta mă neliniștește.
Dacă mă voi căsători cu ea chiar și pentru scurt timp va fi într-adevăr în regulă? O pot sacrifica pentru siguranța mea? Răspunsul...nu îl știu încă,acest lucru provocându-mi neliniște. Poate ar trebui să îmi fac curaj și să vorbesc cu ea.Știu că această carte a venit foarte random fără să dau prea multe detalii,dar totuși sper să vă placă. Mai am de scris la ea așa că nu știu cum voi posta,dar aștept păreri.🐰
CITEȘTI
A love of a psychopath (jk FF)
FanfictionPovestea de dragoste a unui băiat nebun și a unei fete ce ar face orice pentru el. 💗🌸🎀