True self

Capitolul 1

    Ce ironic! Ultimul chip pe care sa-l vada sa fie tocmai al lui! Si dintre toate persoanele sa-l salveze tocmai pe el! Dar n-a avut timp sa se gandeasca, decat sa actioneze. Singurul lucru la care s-a gandit in acel moment a fost ca trebuie sa-l salveze. Asa ca a facut-o, insa cu un pret foarte mare. A simtit pe propria piele piele ce trebuia sa simta el. A experimentat durerea ce ii era destinata lui.

    Si totusi nu-i pare rau! Nu-i pare rau ca totul s-a cufundat in intuneric incetul cu incetul. Nu-i pare rau ca si-a simtit tot corpul injunghiat in acelasi timp. Nu-i pare rau ca si-a simtit oasele cedand si trosnind.

     Nu-i pare rau ca l-a impins din fata masinii si ca a incasat lovitura ce ii era menita lui.

*Peste 1 luna*

    Sunetul unor aparate enervante a trezit-o. Daca isi amintea bine a mai auzit astfel de aparate prin filme. Aparate ce erau folosite in spitale pentru a monitoriza bataile inimii. Deci pana la urma aici a ajuns. Totul i se parea un vis indepartat. In acel moment critic nu a avut timp sa se gandeasca la consecintele actiunii ei.

    Auzi usa deschizandu-se si apoi inchizandu-se. Cineva tocmai intrase, dar nu stia cine. Se auzi apoi sunetul scaunului de langa pat cum fu tras incet. Apoi cineva ii lua incet mana dreapta. Simti mai apoi cum pe mana picaturi calde incepusera sa se prelinga. Pielea sa facu dupa aceea contact cu o suprafata umeda dar calda. Si-a dat seama ca trebuia sa fie obrazul persoanei care plagea. Inca mai putea simti cum pe obraz curgeau lacrimi, insa niciun alt sunet.

    Niciun indiciu care ar putea sa dezvaluie identitatea misterioasei persoane de langa ea. Urmatorul sunet pe care-l auzi o lua prin surprindere:

    -Imi pare rau... se auzi o soapta ce insa rasuna in toata camera.

  Un sunet  ce dadea totusi viata incaperii in care singurul sunet care se mai auzea fiind aparatul ce indica bataile inimii ei. Era o voce pe care o stia, insa careia nu ii putea da un nume. Stia ca e important sa isi aminteasca dar nu reusea. Era el. Dar cine era el?

   Baiatul isi ascunse fata in mana ei. Atunci inima i-a tresarit un pic iar aparatul a scos un sunet scurt dar mai puternic.

 Alarmat baiatul isi ridica privirea, insa fata ei nu trada nici o expresie. Era la fel ca pana acum.

Cand a vrut sa deschida ochii constata ca nu poate. Incepea sa se simta tot mai obosita, ca atunci cand esti extenuat si tot ce iti doresti este un somn bun si lung. Asa ca s-a lasat prada somnului...

Aparatul ce indica ritmul inimii s-a aprit brusc lasand in urma doar un sunet ascutit ce nu se mai termina. La 2 secunde in camera intrasera mai multe asistente si un doctor. Baiatul fu condus afara mai mult imbrancit.

Se puteau auzi socurile ce erau menite sa o trezeasca pe fata, sa o readuca la viata, sa-i repuna inima in miscare. Baiatul privea eforturile medicilor de a o resuscita. Insa aceste eforturi pareau inutile. Socurile erau din ce in ce mai agresive, mai puternice, mai intense.

 Dupa ceva timp ticaitul unui aparat amutise pe moment intregul salon. Pe fetele celor din camera se putea citi un oarecare soc. Nu se asteptau sa reuseasca.

 Dupa ce o asistenta verifica din nou totul si doctorul o mai examina inca o data pe fata sa se asigure sa aparatul funtioneaza si ca inima ii bate intradevar din nou... plecara.