Păcatul Meu

Prolog

- Lasă-mă în pace! a spus ea, ocolindu-mă și îndepărtându-se spre ușă.

  Am prins-o imediat de un braț și am obligat-o să se uite la mine.

   -Poți să-mi explici ce naiba ai? am întrebat-o furios.

  M-a privit, iar în ochii săi am citit că îmi ascundea ceva obscur și profund; totuși, mi-a zâmbit fără urmbă de bucurie. 

      -Asta e lumea ta, Nicholas, mi-a răspuns calmă. Nu fac altceva decât să trăiesc viața ta, să mă bucur de compania prietenilor tăi și să simt că nu am nicio problemă. Asta este ceea ce faceți voi și asta se presupune că trebuie să fac și eu, a declarat, făcând un pas înapoi pentru a se indeparta de mine.

  Nu-mi venea să cred ce auzeam.

     -Ți-ai pierdut complet controlul, i-am zis coborând glasul.

  Nu-mi plăcea ce vedeam, nu-mi plăcea persoana în care se transforma treptat fata de care credeam că m-am îndrăgostit. Dar, dacă mă gândeam mai bine... tot ce făcea și modul în care se comporta... era exact ce făcusem și eu înainte de a o cunoaște; eu o târâsem după mine în lumea asta: fusese vina mea. Era vina mea că acum se autodistrugea.

  Într-un fel, făcusem schimb de roluri. Ea apăruse în viața mea și mă scosese din abisul întunecat în care mă scufundasem, dar până la urmă ajunsese să-mi ia locul.