DARK VENOM

Prolog

Killian

Cu doi ani în urmă

Moscova, Rusia.

Închisoarea Siberiană ora 18:30

Râsetele amuzate ale deținuților se aud în cantina dărăpănată aflată în închisoare, în timp ce chinuie un biet prizonier.

Mi se face milă de bietul bărbat, sfrijit și fără pic de apărare. Așa era de fiecare dată, cineva era luat la bătaie, din păcate, eu mă c-am saturasem să aud și să văd batjocura asta.

Mă ridic din colțul mesei mele mârâind:

— Cred că e destul.

Ce-i trei colegi de carceră, se răsucesc spre mine iar sfrijitul fuge într-un colț în timp ce Zheleznaya Golova, — așa cum îi spuneau majoritatea de aici ceea ce înseamnă ,,cap de fier* își arată dinții ne spălați de vreo cinci ani, cel mai probabil.

— Smotri kto reshil rot otkryt'...

*Ia te uită cine s-a hotărât să deschidă gura*

Mârâie el și se îndreaptă spre mine.

Scuipă pe gheata mea și asta clar nu se acceptă. Mă uit la saliva încă aflată pe piciorul meu.

— Tebe luchshe eto pochistit'.

*Ai face bine să cureţi aia*

— Ili ya mog by sdelat' eto!

*Sau aș putea face asta!*

Îmi apucă capul și îmi lipește fața de subrațul său. Ceilalți râd. Strâng pumnul și îi ard una în stomac, după care îi lovesc moaca.

Sare la gâtul meu, însă mă feresc dându-i un picior în coloană, îi apuc capul și îl lovesc o dată de gresia rece. În continu, până când nu văd petele de sânge care pătează gresia.

— ROMANOV!

Urlă cineva la mine și imediat ceva mă lovește în spate, și sunt pus la pământ, de doi paznici.

— Nuzhny spetsial'nyye uroki khoroshikh maner?

*Ai nevoie de lecții speciale de purtare?

Unul din ei mă lovește în stomac, făcând să dau înapoi, dar ceea ce nu știu ei, era că nu cedam atât de ușor. Mă uit la cap de fier, — care acum pare să nu-l mai aibă de fier așa cum se spune, — și îl apuc de păr aplecându-l ca să-mi șterg gheata de fața lui.

Un glonț de armă se face auzit și simt cum pătrunde prin mine.

Rahații, m-au împușcat în picior!

— Vyzovite podkrepleniye! U nas yest' sobaka bez povodka...

*Cheamă întăriri! Avem un câine scăpat din lesă.*

Fac un pas încet spre paznicul care a rămas și care avea să moară curând.

Fără să mă pot abține, i-au o furculiță, și primul lucru pe care îl fac, mă reped la el și-i îi bag furculița în ochii răsucind-o atât de adânc încât sângele a început să șiroiască, amestecat cu urletele lui.

Scot furculița o dată cu globul său ocular, azvârlind furculița lângă trupul lui care emană durerea prin urlete.

Mă uit la ceilalți deținuți, care privesc scena muți. Nu reușesc să fac nici doi pași că un șoc electric îmi cutreieră prin corp care mă lasă fără putere.