Arta scrierii

Ar fi fost o idee mai buna?

<<Ar fi fost,desigur,o idee mai buna sa nu pierdem timpul numarand margelele care tocmai au cazut pe podea in urma violentei manifestate fara niciun motiv de tine.Dar cui ii pasa de asta?Erau niste margele vechi.Erau ale bunicii.Bunica era rusoaica.Erau din Rusia...

Dar te iert...

Linistea deplina se asterne in camera.Intunericul si lumina le joaca pe podea,dezvaluind un dans bizar,parca un vals,parca un tango...sau ceva intre?Sau nimic?

-Ia-le de pe jos.Una cate una!am spus eu,incercand sa fiu calma.
Margelele continuau sa danseze iar noi doi continuam sa ne privim de parca ne-am fi sugrumat,dar chiar asta s-a intamplat."Ce lipsa de stapanire detii si cat de statornic poti fi!!"...Parca asta am spus?Dar tu,tu ce ai spus?Ai infipt o raza de lumina in pieptul meu,ai lovit ambii umeri cu putere,apoi te-ai scuzat de faptul ca nu ai fost indeajuns de statornic si mi-ai smuls ultima nota de frumusete:niste amarate de margele.Da,exact!N-ai spus nimic,n-ai atacat cu vorbe cum am facut eu.Ai atacat cu ceva care stii ca omoara,ca reduce la tacere,dar nu la ura:o atingere,o atingere aproape distrugatoare.Ce statornic esti!

Acum ma privesti de parca toata lumea se naruie odata cu fericirea mea,dar iti pasa?Proza pe care o citeai a picat din mana ta odata cu lacrimile din ochii mei.

-Sunt margele?ai spus venind mai aproape,fara sa-ti dai seama de ce te privesc asa.Arata ca niste margele!N-as putea sa-ti fac alte margele din lacrimi?
Vocea ta devenea mai grava si mai infricosatoare.Ochii tai fulgerau de ura si dragoste.Inima ta se rupea incercand sa iasa din piept...
"Cele albe s-ar confunda cu pielea ta pala si nu s-ar mai vedea,ce-ar fi sa-ti daruiesc unele facute din sangele tau?E rosu,asa de rosu!".Vocea ta rasuna in camera,mainile tale imi atingeau talia,iar buzele tale incercau sa-mi curme sangele de pe gat catre umeri.O ultima raza a soarelui ce apunea ti-a luminat parul blond,dandu-i reflexii roscate,in timp ce ochii mei lacrimau fara sa arate,insa,nicio urma de sentimente.>>

25 ianuarie 1926,locatia s-ar putea numi URSS sau pur si simplu,Rusia?Ar trebui s-o numesc "fosta Belarus";"fosta Lituanie";"fosta capitala belarusa"?
O voi numi simplu:Minsk.

Stiu ca n-are niciun rost sa dezgropi trecutul cand ce-a fost a fost,dar cine nu si-ar dori un jurnal de razboi civil?Oh daaa,margelele care au cazut pe podea in episodul anterior erau doar inceputul bijuteriilor ce se vor pierde sub dominatia Rusiei.Ce aluzie!!
Sau cine nu si-ar dori sa stie cine e misteriosul barbat?Mda,asta nici eu nu mi-as dori,deci draga cititorule,te intele pe deplin.

Totul s-a naruit in ziua in care Moscova a dat-o rau in bara si cativa,sau mai multi,sau extrem de multi bolsevici au dat o "petrecere" de pomina in timp ce Ivan,tipul de mai sus,fuma linistit o tigara.
-Ai dracului,spuse aruncand tigara pe strada,n-ar gasi si ei o zi mai calduroasa sa faca asta?
-E ianuarie si...
-Taci,e oricum frig.
-Ar trebui sa ne bucuram de noi,nu crezi?Stiu ca politica si soarta tarii nu te mai intereseaza de mult,deci ...
-Nu incerca sa ma faci sa imi pese din nou,nu vreau alte razboaie...Sa ne intoarcem in Belarus si...Ah,ce prost sunt!De cand dracu' mai e Belarus?Vezi?Ma faci sa visez deja!Ai dracu'...

Ce dialog plictisitor a urmat in ziua aia numai eu stiu.Drumul pana la periferia Moscovei a fost aproape imposibil de parcurs fara ca Ivan sa nu ii dracuie pe toti.Strazile deveneau din ce in ce mai luminoase odata cu rasaritul,si asta fiindca toata noaptea am hoinarit in cautarea unui loc de dormit:fie pe jos,fie in subsoluri,fie in mansarda vreunei case aproape daramate,fiindca drumul de la Minsk pana la sangeroasa Moscova fusese plin de peripetii pe care daca mi le amintesc,s-ar putea sa incep sa plang din nou si sa-l scot din sarite.Nu-mi doresc asta.

-Doar margele ai reusit sa le iei?
-Din pacate,da,doar pe astea le am.Sa te puna dracu' sa le faci ceva,ca ...
-Nu le fac nimic,de parca mi-ar pasa de niste decoratiuni exterioare feminine.Ma gandeam sa le vindem daca ramanem fara mancare,oricum putina si aia.

Dintr-o data Ivan se opri din vorbit.O casa aproape daramata rasari odata cu soarele si ne insenina dimineata.Parea uitata de comunisti,dar nici bine nu ii era...Cum ar fi putut s-o uite?Ferestrele lasau impresia unei tragedii de neiertat,usa nu se mai gasea,iar peretii din lemn abia daca mai rezistau.Cu pasi marunti si lenti intraram intr-o camera,singura intreaga,de altfel...

Da,acea camera in care seara avea sa se petreaca un cosmar al vietii.