Why, God?

Povestea lor Povestea voastră

Cândva, ei erau doi străini, s-au cunoscut, s-au îndrăgostit unul de altul mult prea ușor, iar acum sunt străini din nou. Străini cu amintiri, sentimente și regrete.

Știți ce e cu adevărat frumos? Că ei nu și-au făcut bine pentru ca mai târziu să își facă rău. Nu s-au iubit ca să se despartă. Nu s-au cunoscut doar pentru a se cunoaște. Au avut un motiv pentru toate acestea. Un motiv despre celălalt pe care aveau să îl descopere mai târziu sau niciodată.

La un moment dat, au fost unul lângă altul pentru că în adâncul sufletelor lor știau că au nevoie de asta. Știau că trebuie să îi fie alături celuilalt pentru că trecea prin momente grele.

Prima dată a fost rândul ei. O fată simplă numită cum vreți voi în această carte, brunetă, înaltă și cu trăsături regale. Frumoasă pentru ei trei. Trecea prin momente dureroase și nici nu și-a dat seama când au plecat așa repede din viața ei atunci când au plecat. El a stat mereu lângă ea și a ajutat-o mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată. A fost acolo și nici nu realiza că aveau viețile împletite. Tot ce făcea ea ajungea și la urechile lui, tot ce făcea el trecea mai întâi prin gândurile ei pentru a-i cere părerea. Erau nedespărțiți chiar dacă ei mereu se considerau independenți, crezând că sunt mereu pe cont propriu.

Nopțile le petreceau împreună vorbind vrute și nevrute astfel dezvoltând și mai mult și puternic scânteia din inimile lor ce se aprinsese de una singură, fără știrea lor.
El mereu se ținea de promisiuni și nu adormea sau se trezea niciodată fără să o anunțe cu un mesaj frumos sau un apel întârziat. Îi arăta prin lucruri mici că îi este alături și că o iubește, deși nu i-a spus-o vreodată. Nu era genul de bărbat care să te joace prin cuvinte, ci se juca cu tine prin fapte. Îți arăta că simte ceva, iar apoi când îi dădeai tu viu grai și îi spuneai ce ai priceput, refuza cu totul să accepte că el a făcut înțeles așa ceva. Probabil îi era teamă de ce s-ar fi putut întâmpla dacă persoanele cu un grad de superioritate avansat care îi cunoșteau ar afla despre sentimentele și gândurile lor.
Poate îi era frică să nu piardă ceva important lui dacă făcea ce simțea. Poate că își imagina faptul ar fi dat dovadă de lașitate dacă ar fi fost el însuși cu o fată și ar fi făcut totul cum îi place lui și cum vrea el. Dar ea nu era orice fată. Era fata care îi intrase în sânge și fără de care nu ar fi trăit atunci. Îi plăcea să îi spună că e nebună și își continua în gând Dar ești a mea... Doar a mea. Și așa era. Era a lui și nimeni nu i-o putea lua. O atingea pe ascuns pe mână și simțea fiori peste fiori. Era gelos atunci când alții o priveau, deși știau toți că e luată. Știau că ea are ochi numai și numai pentru el și că orice discuție pe care o începeai cu ea se încheia cu vorbe despre el. Și era ciudat. Era foarte ciudat având în vedere că nu erau împreună. Nu erau un cuplu în adevăratul sens al cuvântului, deci nu ar fi trebuit să se poarte așa. Nu ar fi trebuit ca el să îi ia mereu apărarea ei și invers.
Nu era corect față de ceilalți pretendenți care așteptau cu sufletul la gură să li se întâmple ceva rău. Nu era corect față de ei însiși care după un timp își vor dori să aibă împreună ceva concret, ceva de durată.

Au fost trei luni fericite în care se întâmplaseră multe greutăți în familia ei, dar de care uitase datorită lui. Maimuța ei. Era alintul pe care îl folosea pentru el, deoarece se maimuțărea în ultimul hal doar pentru a-i readuce zâmbetul pe chip și bucuria în suflet. Era adorabil acest fapt. Și era adorabil și actul că avea tupeul să se maimuțărească în public doar pentru ea. Evident, scotea și glume proaste care o derutau și mai mult, dar îi plăceau mai mult acestea. Îi plăceau acele dăți pentru că atunci când se bosumfla sau rămânea blocată, el se strâmba și îi spunea că o va omorî la noapte, în timp ce va dormi. Dar știau amândoi că nu uciderea era evenimentul pe care și-l dorea să îl încerce pe ea, ci iubirea. Își dorea asta, deși nu recunoștea nici în ruptul capului măcar pentru el însuși, dar pentru alții?
În schimb, ea și-a recunoscut propriei persoane că îl îndrăgea după aproximativ jumătate de an în care toți din jur i-au tot repetat in zadar ce se observă că simte cu adevărat indiferent de negațiile acesteia. Dar era greu... Era așa greu doar pentru că nebuna lui era încăpățânată la fel cum a fost și el până la sfârșit. Și faptul că se certaseră duceau evenimentele din viețile lor la un nivel avansat de dificultate pe care niciunul nu și-l asuma.
Și evident, nu i-a fost ușor să se obișnuiască cu gândul și sentimentul că era îndrăgostită de persoana cu care împărțea ură din tot sufletul acum. A fost chiar teribil de greu pentru ea să asimileze faptul că pentru el era ceva absolut nou ca ea să se poarte neobișnuit de amabil și de drăguț cu el. Nu că înainte nu ar fi fost amabili unul cu celălalt. Au fost. Dar doar atunci când erau singuri.