Si visele nu sunt doar vise.

Capitolul 1- Un nou inceput

Sunt Rosie Mcartney si pe data de 18 noiembrie 1932 am fost ucisa.

Nahhh doar glumesc prieteni, ma stiti! De fapt, ma numesc Rosie Mcartney, si pe data de 17.02.2010 ora 15:43 secunda 4 milisecunda 25 am inceput sa scriu o carte, la cererea unei vechi prietene.Nu stiu ce m-a apucat, dar cred ca nu vreau sa uit toate lucrurile prin care am trecut.Cand scrii ce ai trait, amintirea ramane vie, de parca s-ar fi intamplat chiar ieri.Visele, prietenii, familia, toate au un loc bine definit in inima mea, si simt cum aceasta creste zi de zi, din ce in ce mai mult, desi e zdrobita in mii de bucatele.Ah,iarasi plang.Nu ma pot abtine si..revin peste 5 minute.

Gata.Nu cred ca trebuia sa scriu asta, dar eu scriu tot ce gandesc, cu lux de detalii.Multa lume mi-a spus ca asi fi o scriitoare faimoasa daca..in fine.Nu vreau sa ma laud.Dupa mine, cred ca si un cal orb ar scrie mai bine, cu copitele.Ati simtit vreodata ca zburati?

Iarasi ma pierd in detalii. Gata, gata cu scrisul degeaba. Va voi spune o poveste.Va plac povestile? Cui nu ii plac...

                                                         ***

Se intampla intr-o zi tarzie de toamna.Am aflat ca bunicul a murit, deci a trebuit sa ne mutam din vechea casa, pentru ca nu era mostenirea mamei.Sincer, nu am inteles niciodata toata treaba asta cu mostenirile, iar faptul ca familia mea era formata doar din mine, Sarah si Tommy a fost mereu un lucru care m-a intristat.Tata ne-a parasit cand aveam doi ani, iar mama nu vorbeste niciodata despre asta cu mine.Sa parasim clima calda din Florida pentru a ne muta in Transilvania a fost alt lucru pe care nu l-am inteles, dar casele sunt foarte ieftine acolo, deci cred ca de asta.Cu singuranta imi vor lipsi diminetile calde de aici, soarele care te mangaie pe fata si iti face pistrui.Cu siguranta imi vor lipsi povestile interminabile ale bunicului si serile tarzii cu Amber in care stateam si ne uitam la filme cu baieti draguti.Da, imi va lipsi tot. Dar cred in inceputuri noi, cred ca lucrurile pot fi bune din nou, chiar si intr-un loc atat de rece si neprietenos ca Transilvania.Dupa cum a spus si mama „da-i o sansa locului asta, nu poate fi atat de rau”.Si asta fac..(de parca asi avea de ales).Uite, chiar acum impachetez, si trec printr-o adevarata criza, pentru ca nu am o valiza mai mare.Sii, am fluturi in stomac, nu, am balauri, atunci cand vad masina care ne asteapta afara pentru a ne duce la aeroport.S-au intamplat foarte multe in ultimul timp,si sa imi parasesc prietenii si toate amintirile de aici, nu va fi deloc usor.Deja mi-e dor de Amber.Noi doua am fost prietene de cand ma stiu.Imparteam mancarea, apa,jucariile, chiar si periuta de dinti.[ bine, glumesc cu ultima parte, asta ar fi fost ciudat].Ceea ce vreau sa spun e ca...

Ups.Ma striga mama.Mai vorbim.Cred ca trebuie sa plecam..iar eu nici nu am terminat de impachetat damn it..

Dupa 1 ora si jumatate, Rosie, Tommy,Sarah si mama lor stateau in fata casei aranjand toate valizele greoaie in taxi, si asteptand sa plece.Locul parea atat de trist si rece la plecare, parca le-ar fi implorat sa mai ramana.Dar nu mai putea nimeni sa ramana.S-au urcat in taxi si nici macar nu s-au mai uitat inapoi.Incepeau o noua viata, iar trecutul trebuia uitat, cu toata durerea pe care o aducea cu el. [Gaahhh ce ciudat ma simt sa scriu despre mine la persoana a 3].

Drumul a fost obositor.In avion erau tot felul de ciudati,si prin ciudati ma refer la 3 nivele de ciudati.Ciudatei,destul de ciudati, si extrem de ciudati.Am avut norocul sa stau langa un extrem de ciudat care tot drumul, [ si jur ca tot drumul] a jucat angry birds pe telefon, si de fiecare data cand incercam sa adorm..pai :Cot-co-ahshja!Wiiiiiiiiiiii...BUF!

Mda.Grozav.Ei bine, la jumatatea drumului a trebuit sa schimbam avionul si credeti-ma, a fost mai bine.Dar doar putin mai bine.Am stat langa fratemiu care a vomat tot drumul, si a reusit si sa imi pateze noua rochita.Se pare ca toate decurg...grooozav.Acum stau aici, in camera asta goala care miroase a peste si despachetez.Mama spune ca mirosul va disparea in cateva saptamani, dar eu nu o cred.Locul asta tot o pescarie imputita va ramane, nu va putea fi niciodata „acasa”. Partea buna, stam exact langa castelul Bran.Partea rea..ei bine, ar trebui sa fac o lista.Si chiar o sa o fac.

1.Miros a peste.

2.Si parul imi miroase a peste.

3.Ma simt ca un peste.

4.E frig

5.Putin mai cald decat credeam

6.Dar tot frig

7.Oamenii sunt ciudati aici

8.Fratemiu inca vomita

9.Peste

10.Doar glumeam.

11.Dar serios acum.

12.Vreau sa intalnesc un vampir si sa traim o poveste de dragoste ca in Twilight sa ne casatorim sa avem copilasi vampiri sa ne mutam inapoi in Florida sa ne deschidem o afacere care o sa se cheme „Fangs” si o sa vindem..peste, siii apoi sa ne intoarcem sa o luam si pe mama sa il invie pe bunicul si sa il faca vampiri si sa traim toti pana la adanci batraneti.Sau mai bine zis, sa traim o vesnicie vampiri.Glumesc.Nu vindem peste.

13.E numar cu ghinion

14.O sa ma opresc la 14

15.Nu imi gasesc sosetele

Siii cam atat.Altceva mai interesant nu va pot spune.Paaa~

Rosie inchise usor caietul in care obijnuia sa scrie si privi pe fereastra.Norii cenusii se inghesuiau prin peisaj,incercand sa acopere soarele cel arzator.”Se anunta ploaie” sopti Rosie in timp ce se intrepta spre camera de zi.Casa era goala si avea peretii crapati, desi atmosfera era calda, aproape ca in Florida.La partrer mama ei si cu fratii se uitau la „Two and a half men”.

-Heei,iubesc emisiunea asta!

Rosie se aseza langa mama ei si luasera o sticla de cola si niste pufuleti si priveau amuzate emisiunea.

Ar fi fost dragut ca povestea mea sa continue pe tot parcursul ei pe aceeiasi linie.Eu scriind aici cum nu imi gasesc sosetele, mama uitand-se la emisiuni amuzate, fratimiu vomand [bine, nu asta] si tot felul de chestii de astea minore.Dar spre surprinderea mea, viata aici nu era chiar atat de plictisitoare,si sincer, mult mai multe lucruri amuzante se intamplau aici decat in Florida. De exemplu uite, chiar acum un vecin dragut suna la usa.Ce dragut din partea lor sa le pese de noi..

-Raspund eu mama.

Ma apropii de usa in timp ce bataile si soneria se intensifica cand intr-un final deschid usa si..

-Trebuie sa va mutati de aici! ACUM!.