Nuanțele întunecate ale magiei

Legenda primitivilor

Au fost cândva, în vremuri mult prea îndepărtate pentru a fi amintite, patru creaturi ce stăpâneau cele două puteri ale lumii.

Alb și negru. Lumină și întuneric. Naștere și moarte. Speranță și deznăjduire.

Gorgonii și Sangvinii erau obscuritatea însăși. Prea sângeroși pentru a-i crede cineva capabili de altceva în afară de moarte. Cei ce conduceau noaptea eternă și abisul dincolo de granițele lumești.

Oceanidele și Zânele erau strălucirea întruchipată. Toate fenomenele naturii li se închinau, însăși stelele le așteptau dansul senzual. Soarele li se reflecta în ochi, împrăștiind razele acestuia peste frumoasa lor grădină. 

Vreme îndelungată, răul și binele și-au păstrat granițele intacte. Nu aveau curajul să pătrundă dincolo de linia ce le despărțea teritoriile, iar ura îi menținea în viață.

Însă ce distanță este între ură și iubire? 

Zeii s-au mâniat. Universul s-a fisurat. Granițele dintre lumi s-au întrerupt. Tot haosul a luat naștere în clipa în care buzele dulci ale luminii au gustat arzătorul întuneric.

Sângele s-a subțiat.

Sufletele s-au separat.

Iar lumea s-a bifurcat.

Așa au apărut cele patru case.

Gorgonii, prin împărțirea întunericului și a luminii au creat meduzele și garguii.

Sangvinii au dat de băut luminii din sângele lor și au creat vampirii, licantropii și vrăjitorii.

Oceanidele s-au lăsat purtate de umbre și au dat naștere sirenelor și nimfelor cu a lor sclipire sângerie, însetate de dominație.

Zânele și-au sacrificat aripile pentru focurile Iadului, dând suflet driadelor, elfilor și micuțelor kelpie.

Nimeni nu mai știe cine este bun și cine este rău. Cine este venit din Infern și cine din Paradis. S-au lăsat ispitiți de păcat, au gustat din el și au fost aruncați din al lor Eden.

Greșeala Zeilor a fost aceea că au dat prea multă putere și au învățat răul să iubească lumina, iar bunătatea să se piardă în întuneric.