Aishiteru

Capitolul 1

Inaintam incet prin frigul nemilos al toamnei.

 Desi mereu am sustinut ca este unul din cele mai grele anotimpuri , in sinea mea am iubit-o si inca o voi iubi pentru eternitate.  Mereu mi-a oferit acel sentiment nemuritor care ma coplesea de fiecare data. 

M-am oprit pret de o secunda si am privit peisajul. Simteam un val de satisfacere cumplita . Oare exista egal pentru asa ceva? Oare exista un sentiment mai placut decat toamna? Oare exista ceva care putea sa ma inveseleasca mai mult de atat? Oare exista ceva care imi oferea imaginatia de care aveam nevoie pentru a creea arta? Oare? 

Insa nu conta. In sfarsit ajunsem la destinatia mea. Am coborat incet pe scarile subrede din spatele blocului, care m-au condus intr-o incapere aflata sub cladire. 

Incaperea era goala si asemanatoare cu un hol. Am mers pana in capat si am deschis o usa de lemn care ma conducea in prea iubitul meu atelier.

Ca de obicei incaperea nu era luminata de soare, si nici nu va fi. Acelasi cuier vechi ma astepta langa usa. Acelasi cos de gunoi pe care nu aveam de gand sa-l golesc vreodata , statea intr-un colt ca de obicei .

Si , bineinteles acelasi birou prafuit si plin de hartii. O imagine total demoralizanta.

Singurul lucru care ramasese sa-l fac era sa curat tot. Asa ca , am luat fiecare hartie in parte si le-am despartit in doua teancuri uriase. Unul dintre ele ajunse in dulap iar celalat in frumosul cos de gunoi.

Apoi  am deschis sertarul si am scos o carpa alba cu care am indepartat praful dupa birou. 

Dupa o lunga perioada de curatat m-am uitat catre ceasul ce decora peretele de un alb profund. Acesta indica ora noua seara. Am oftat incet si m-am asezat pe saun.

Mana mea agera luase un creion si incepuse sa dea viata unui...unui...ce era mai exact? Creierul meu era oprit , tot ce faceam era sa vad  in fata ochilor o mana alba care mazgalea pe foie o silueta. 

Am tras aer in piept si , fara sa mai ezit am conturat totul cum stiam eu mai bine. Cu ciereul ,nu cu mana.

Cercul stramb pe care il facusem se transformase in capul unei femei , linile labartate luase rolul unui gat frumos conturat iar----linistea mea profunda disparuse in urma unui ciocanit in usa. Am intors foaia si am lasat creionul pe masa .

M-am ridicat dupa scaun si am deschis usa .

In fata mea se afla o  veche prietena  , cu parul saten si ochi verzi  , cu un zambet bleg si o voce stresanta spuse bucuroasa:

-Henriette! Nu pot sa cred! In sfarsit dau de tine. 

-Me-Meggy ...intra , am spus eu in timp ce-i facusem un semn sa patrunda in capere.

-Ce frumos , remarcase ea in timp ce privea incaperea curioasa.

-Multumesc , am raspuns eu acid.

-Lucrezi de mult aici? intreba ea in timp ce isi atintise privirea asupra cosului de gunoi.

-Oarecum. Fara suparare Meggy  dar, m-am oprit pentru o secunda dupa care am continuat , dar ce cauti aici?

-Nu pari bucuroasa sa ma vezi, remarcase ea.

-N-Nu e asta , dar.....ah! Spuse naibi o data ce cauti aici! 

Remarcile ei erau stresante de-a dreptul. Fiecare cuvant pe care-l rostea ma presa adanc . Simteam cum inima incepuse sa bata din ce in ce mai tare.

-Ei bine , nu ne-am vazut de mult , dupa ce--

-Dupa ce ai plecat in Anglia , am intrerupt-o eu .

-Exact! Si m-am gandit sa-ti fac o vizita. Eram curioasa daca ai reusit sa...um...ei bine am uitat ce vroiai tu , insa avea legatura cu prostiile astea de desene si sculpturi , nu?

-Nu sunt prosti ,Meggy , am spus eu in timp ce-mi controlam furia.

-Dar cui ii pasa? Arata oribil , ar fi tre---

-Nu-mi pasa ce trebuia sa fac! N-am nevoie de sfaturi de la tine! 

-Henriette  , spuse ea uimita. Dar vad ca te-ai schimbat , nu gluma! exclamase ea socata.

-Iesi afara!

-Oh haide! Nu fi nepoliticoasa , eu doar---

-Iesi dracu afara! 

-Se pare ca nu sunt dorita aici , spuse ea fulgerandu-ma cu privirea.

-Ma bucur ca in sfarsit ai remarcat asta , am spus eu bucuroasa.

M-am dat din calea ei lasand-o sa iasa pe usa . Pleca indignata fara sa mai schimbe o vorba cu mine. Am inchis usa in urma ei si mi-am lasat capul intre palme.

-Atat de stresant , am  soptit eu in timp ce ma cazusem in genunchi langa usa.

Vorbele ei dureau , dureau mult prea tare. 

Venise aici cu pretextul sa ma vada , insa rezultatul care era? Faptul ca ma afundat si mai mult in trecut? Dar de ce? De ce mereu trecutul? De ce mereu el e cauza problemelor mele? De ce ori ce as face nu-l pot evita? De ce? 

Mi-am ridicat capul din palme si m-am sprijinit de usa. 

Deodata imaginea acelui baiat si-a facut loc printre gandurile mele. 

Ta-Ta-Ta! Primul capitol a sosit :>  Weee! Dau de baut! ⊙ω⊙

P.S. Stiu ca  e cam scurt si nu e cine stie ce dar in urmatorul voi incerca sa-i fac cunostinta lui Henriette cu frumosul ei printisor :>>>