Schimbarea

Capitolul 2

Ma trezesc ametita pe un pat alb. Parca sunt intr-un spital. Asa si este. Am perfuzii. O vad pe mama.
-Ce s-a intamplat?
-Cand veneam spre masina de la farmacie, vineri, acum mult timp un copac a cazut peste masina. Era asa de greu incat a trecut prin capota masinii si te-a lovit in cap.
-Wow.. Dar.. Stai.. Ce zi e azi? Ce data?
- Marti, 21 iunie 2016.
-NU!!! AM DORMIT UN AN? AM RATAT UN AN DE SCOALA?
-Imi pare rau, spune mama dezamagita.
Incep sa plang in hohote. Nu imi vine sa cred ce s-a intamplat.
-Nikki a aflat? Oare ce o fi zis?
-Da, a aflat.
-Si???
-Vine aici cu mama ei. Trebuie sa apara.
-Da-mi te rog o oglinda.
-Uite.
-Merci.
Ma uit in ea si imi vad reflexia. Sun slabita. Am fata galbena. Ochii sunt vineti de oboseala.
-Nu! Nu o pot lasa sa ma vada asa. Spune-i sa nu mai vina.
-I-am spus ca dormi si ca nu e nevoie, dar ea a insistat.
-Tata unde este?
-Vine si el.
Mama se ridica de pe scaun. Intra tata. Vine la mine si il strang in brate, apoi se ridica si se duce intr-un colt al camerei cu ea. Soptesc. Incerc sa-i ascult, dar vorbesc prea incet. Il aud pe tata zicand putin mai tare "Crezi ca ar trebui sa-i spunem?"
-Ce sa-mi spuneti?
-Ăăă.. Nimic Eva. spune mama inrosita la fata.
Cand vroiam sa-i mai zic ceva, intra Nikki. O iau in brate.
-Doamne ce dor mi-a fost de tine!! spune ea cu lacrimi in ochi.
-Si mie. Uite. Ti-am adus un cadou.
E o cutie turcoaz. Culoarea mea preferata. Stia! O fundita roz. Ce dragut! Desfac usor funda si deschid. Inauntru sunt niste bijuterii.
-Woww.. Merci mult Nikki. Le ador. O sa le pun cand ajung acasa in cutia de la tine.
-O mai ai? Nu a ars?
-Stai ce? Cum sa arda? rad eu.
-In incediul care s-a pertrecut in NewYork. A ars aproape tot. Apoi a fost o inundatie. Nu ti-au spus parintii asta?
-Nu... Dar cand a fost incendiul. Daca nu suntem in NewYork unde suntem?
-In Anglia, la Londra.
-Ce?! Eu urasc Londra.
-Stim asta, dar alta varianta nu am avut. spune mama.
-Dar alte orase nu mai exista in America?
-America nu mai exista. Intregul continent a fost absorbit de ocean. raspunde tata.
-Ti-am mai spus asta, ti-am povestit despre tot. Vad ca doar de noi si alti oameni ti-ai adus aminte, dar de ce s-a intamplat nu. Erai ametita. Fusesei in coma, zice mama.
Nu imi vine sa cred. O lacrima se zbate sa iasa din ochiul stang, dar eu incerc sa o tin acolo. Nu pot. Izbucnesc in plans pentru a doua oara.
Nu mai am casa.
-Si noi cum am ajuns aici? Unde vom sta? Cand vom iesi de aici? Voi mergeti la servici?
-Multe intrebari Eva, spune Nikki cu un zambet mic pe fata. Ii raspund cu acelasi zambet.
-Am ajuns cu avionul. Imediat ce a ars blocul am plecat de acolo la bunica, in Chicago. Apoi tatal tau a fost sunat de la servici si i-au spus ca trebuie sa mearga in Anglia, la Londra. Treburi de adulti. Si cand vroiam sa ne intoarcem in America, am auzit stirea catastrofala: tot continentul e inundat.
-Si bunica?
-A murit.
-Nuuu!! De ce trebuie sa mi se intample mie toate astea! Nuuu!!
-Toti am suferit.
Incercand sa nu mai plang, am spus printre lacrimi:
-Tot nu mi-ati raspuns la celelalte intrebari.
In timpul asta, Nikki si mama ei stateau pe scaun.
-Pai stam la casa, avem un caine, eu si tatal tau lucram, el la aeroport ca manager si si eu la banca cu functia de director si vom iesi diseara de aici.
-Ok.. M-am linistit putin.
-Noi te lasam sa dormi, iesim de aici.
-Ok.. Imi poti da telefonul? Sau nu il mai am?
-Il ai pe asta.
Scoate din geanta un iPhone 5S Gold.
-Multumesc mult!! De cand imi doream asta.
-Noi plecam. Ne vedem mai tarziu. Pa Eva!
-Pa Nikki.
Scot telefonul din cutie si il butonez. Deodata, vad ca am primit un mesaj de la un numar privat. Il deschid...