Schimbarea

Capitolul 4

"Chiar ai de gand sa-mi spui care va fii urmatoarea tinta?"

"Da. Unde te astepti cel mai putin."

Nu scriu nimic. Nu o sa-i raspund. Ma sperie. O sa fie asa toata viata? O sa-mi omoare prietenii? Daca o sa am. De ce?

Mama si cu tata deschid usa salonului in care eram. Mama are in mana niste sandwich-uri cu salata si rosii. Cred ca si cu putin curcan. Sunt sandwich-urile mele preferate. Bunica Emma facea sandwich-uri bune cu (,) curcan. Le adoram... Of.. Le adoram.. Nu imi place ideea asta... Nu pot sa accept ca bunica a murit.
-Merci, mama.
-N-ai pentru ce.
Parintii dau sa iasa din salon cand ii opresc spunandu-le.
-Va iubesc!
-Si noi, Eva.
Dupa ce pleaca, o sun pe Nikki.
-Hey Nikki!
-Hey! EVAAAA!
-Da....
-Ce faci?
-Ăăă.. Surzesc tu?
-Ooh.. Imi pare rau.
-Nu-i nimic.. Am ceva sa-ti spun.
-Ascult.
-Am primit un mesaj pe telefon de la un anonim care mi-a scris ca eu de data asta am scapat, ca tu esti in viata. Complicat, sper sa intelegi. Tata imi spusese inainte ca avionul in care erai tu s-a prabusit si ca ai doar cateva rani. Esti la spital, nu?
-Da.. sunt la spital. Sunt ok.. Am avut doar cateva zgarieturi. Avionul ''s-a prabusit'' cand aterizam. Si.... ce e cu anonimul ala?
-Ce bine ca esti ok! Incepusem sa plang cand am alfat, dar nu mi-a zis ca ai doar cateva rani.
-Sunt bine nu-ti mai fa atatea griji. Acum spune tu cu anonimul. E mai important.
-Pai stiu sigur ca e o ea pentru ca, dupa ce am mai vorbit a zis ca are treaba in lumea ei... Si m-a vazut in coma, imi stie numele, si se semneaza cu "b.E." .
-Whoaaaa... Ar trebui sa le spui parintilor.
-Nu. Asta e cea mai proasta idee. O sa stea langa mine mereu, o sa-mi verifice telefonul... Nu vreau. Si apropo anonima a zis ca vrea sa se razbune pe mine sau parintii mei.
-b.E. ...... b.E. .... Pe cine naiba cheama b.E. . Adica se semneaza. Doamneeeeeee!
-Cand vorbeam cu ea au intrat parintii... Mi-au adus sandwich-uri cu (,) curcan. Si mi-am adus aminte de bunica Emma... Mama mi-a spus ca a avut grija de mine cand eram in coma...
-...... Hai ca te las. Vorbim mai tarziu. Trebuie sa ma duc acasa. Ma externeaza.
-Ok. Ne mai auzim. Pa Nikki!
-Pa Eva! Ai grija!
-O sa incerc.
I-am inchis telefonul.
Ma tot gandesc la "b.E." . Dar in acelasi timp si la bunica Emma.

******

Ma trezesc intr-o camera super misto. Peretii turcoaz, culoarea mea preferata si o gramada de alte chestii de adolescenti pe care le-am vazut doar in reviste sau in pozele de pe telefon.
Ies din acea camera. Cred ca e casa mea. Aveam dreptate. E mare eau de tot. Ma intampina un catelus dragut. Asta sigur e catelul meu.
-Neata, pui!
-Neata, mami! Oaaa!!!
-Ce e?
-1. Ce casa mare avem. Parca zisesei ca avem apartament. Sau casa. Nu mai tin minte. Oricum.
Si 2. Ce bine miroaseee!
-Am zis ca avem casa. Iti place? Si sunt cornuri cu ciocolata, din acelea de care ai mancat la Budapesta sau la Praga.
-Ce bune sunt!
-Ai mancat deja doua?!
-Sunt foarte bune! Si mor de foame. Apropo, cum il cheama pe cainele asta dragut! il iau in brate.
-Numeste-l tu. Noi ii ziceam Codita. Uite ce codita draguta are.
-Atunci codita ramane. Imi place mult. Eu nu m-as fi gandit la asta.
Arunci tata coboara si intreaba:
-Mmm... Ce miroase asa de bine?
-Cornurile mamei. spun eu.
-Am o veste foarte buna.