Se trezește , am auzit sec în jurul meu câteva voci .
Mi-am deschis pleoapele încet . Le simțeam așa grele .
Am dat de o lumină strălucitoare ceea ce m-a făcut să clipesc de câteva ori până m-am obișnuit .
Lângă mine era un bărbat mai în vârstă , un băiat și o fată.- Unde sunt ?
Încerc să mă ridic în fund și pot .- Kiwi , spune fata și încearcă să mă prindă într-o îmbrătisare , eu o refuz.
- Cine sunteți ?
- Kimberly , spune bărbatul .
- Ce vreți de la mine ?
- Merg după doctor , spune băiatul și pleacă .Am început să mă uit în jur nedumerită și eram într-un salon de spital . Cum am ajuns aici ?
Un doctor vine la mine și îmi pune o lanternă în ochii după care spune .- Știi cum te cheamă ? Domnișoară ?
- Aaa , eu ? am închis ochii să-mi amintesc și nu mi-am amintit absolut nimic . Cine sunt eu ?
- Domnule îmi pare rău să vă spun dar fiica dumneavoastră are amnesie . - doctorul
- Cum o putem trata ? - bărbatulA spus cumva doctorul că eu sunt fiica lui ? Nu înțeleg nimic.
- Poate dura câteva zile sau săptămâni , amnesie pe durată scurtă . Câteva luni sau ani amnesie pe durată lungă . Chiar amnesie pe durată nedeterminabilă. Acum totul depinde de ea și de dumneavoastră . Ar trebuii să o duceți în locuriile în care stătea și cu persoanele dragi . Dar să nu încercați să eliminați persoanele nefavorizate de dumneavoastră, doar v-a agrava situația . Să o duceți în fiecare luni la consult . Tot ce pot face e să vă dau o rețetă cu niște medicamente care pot ajuta la recăpătarea memoriei și amintirilor . O puteți duce acasă . -doctor
După ce au făcut o strângere de mână , doctorul a plecat .
- Deci .. Îmi spuneți cine sunt și cine sunteți voi ?
Întreb persoanele necunoscute din camera mea . Asta e chiar ciudat .
Bărbatul se prezintă ca tatăl meu și spune că îl cheamă John . Băiatul ca fratele meu mai mare , Damian și fata ca cea mai bună prietenă a mea Bell.
- Și eu ?
- Tu ești Kimberly . Dar porecla ta este kiwi . - tata
- De ce kiwi ?
- Pentru că îți place kiwi și verdele . - bell
- Și acum trebuie să plec cu voi ? Dacă mă mințiți ?
- Din moment ce suntem singurele persoane de aici , tu ce crezi ? - damian
- Nu fii rău , Damian . Desigur scumpa mea . Te ducem acasă . - tataDupă ce m-am schimbat și eram pregătiți să plecăm nu prea am idee unde , ușa se deschide și un băiat apare.
- Kiwi ! spune
- Zacks ce cauți aici ? Ieși afară . - bell
- Staistaistai . o opresc pe bell. Tu cine mai ești si de unde îmi știi porecla ?
- Stai . Nu își amintește de mine ? - o întreabă pe bell.
- Și-a făcut operație pe creier să scape de tine acum ieși . - bell
Bell îl scoate afară ceea ce e ciudat .
Pornim spre mașină . Pe drum trecem pe lângă o grămadă de magazine și supermarketuri .
Parcăm în fața unei case mari , de un roșu aprins.- Aici locuiesc eu ?
Arăt cu degetul spre casă și deschid gura de mirare.- Aici locuiești tu cu Bell și fratele tău . Eu vin destul de rar pe acasă din pricina serviciului .
Spun un aha și mă îndrept spre scări . Deschid ușa și iar cas gura.
Era un hol destul de lung de un albastru marin . Cu dulăpioare mici pe fiecare parte . Trec de hol și ajung în sufragerie . Era drăguță de un crem . O canapea de piele neagră în fața ei o plasmă aproape cât peretele .
O ușă în față era bucătăria cu o gresie și o faianță albă , mobila era tot albă . Ceea ce m-am gândit era cum poți păsta curățenia atât de bine .
Am mers iar în sufragerie și am luat-o pe scări . Un hol destul de lung cu vreo 6-7 uși pe fiecare parte . Le-am luat în parte și am observat că sunt dormitoare sau săli de jocuri , de sport și de dans . Am ajuns și la o cameră verde .
Era chiar frumoasă .- Asta e camera ta . apare Bel în spatele meu .
Îi zâmbesc și mă așez pe pat . Observ sutele de poze pe perete deasupra patului puse în formă de infinit . Cine sunt toți oamenii aceștia ..
- De cât timp suntem prietene ? O întreb pe Bell iar ea se așează lângă mine .
- De când ai venit în liceu , la jumătatea primului semestru din a 9 . Uite , aici .A început să-mi povestească semnificația fiecărei poze . Într-o poză era și băiatul care a dat buzna în spital .
- Zaky , Zamfrey , Zambilă
- El e Zacks . spune Bell începând să râdă .Am mai vorbit nu am idee ce după care a plecat . Era o fată drăguță și frumoasă , mă bucur că am o așa bună prietenă deșii nu îmi amintesc .
Sper să vã placă .
Aștept părerile și ★