Răzbunare (Cara Delevingne FF)

Capitolul II

Mai târziu în acea zi, vorbele lui Taylor se adeveriseră. Șeful lui deja era băgat în hârtii până peste cap, iar Carter nu sunase încă. Întârzia, iar Oliver detesta lipsa de punctualitate.

Transportul acesta avea să necesite mult tact și disciplină. O singură greşeală, și-avea să se dezlănțuie Iadul pe Pământ. Cam aşa era cu majoritatea transporturilor alese de oamenii lui Carter. Le lua fix pe cele în care erau implicați oameni cât mai periculoşi. Ty ştia că Oliver, momentan, avea prea multe de pierdut ca să își permită să facă o mișcare greșită, aşa că voia totul pregătit la perfecţie. Pe lângă substanțele şi armele transportate de obicei, heroina era un fleac. Dar simplul fapt că aveau să fie implicați cei mai influenți şi periculoși, îl făcea printre cele mai importante.

Motiv pentru care, Ty merse în biroul său micuţ și își deschise laptopul, tastând repede şi eficient.
Din biroul vecin putea fi auzită vocea ce părea sâ arunce cu fulgere, semn că Joe Carter sunase. Își putea imagina cât de tare țipa și vena aceea pulsându-i pe gât, la naiba! Se cutremură ușor.

Peste câteva minute, auzi o ușă deschizându-se și trântindu-se înapoi, urmată de sunetul clanței propriei uși.
- Ce ţi-a zis? i-o luă Taylor înainte.
- Că transportul va avea loc joia asta și trebuie să avem totul pregătit până atunci: locația, mașinile, marfa, tot.
- Și tu ce i-ai răspuns?
- C-am să îi tai scula dacă după ce îmi dă atât de puțin timp mai și întârzie cu informația!
Taylor chicoti ușor.
- Bună idee, Oliver. Dar am o idee și mai bună: pizza!
- ...poftim?!
- Meriți puțină relaxare înainte de ce va urma. Te va ucide tot stresul ăsta.
- Ha..ha..ha..foarte amuzant.. *sarcasm* Ştii ce? Tu dă comanda la bucătărie iar eu am să fiu în living, cu copiii
- Super, zise Ty părăsind biroul urmat de Oliver.

Bătu ușor la uşa camerei mogâldețelor -una din poreclele lui Oliver pentru cei doi copii-, iar aceasta se deschise automat.O găsi pe Anna pe covorașul pufos violet, iar pe Alex așezat turcește pe patul ei.

Camera era una destul de mare, împărțită în partea Annei și partea lui Alex. Partea Annei era vopsită într-o nuanță de crem foarte frumoasă, ce se asorta în mare parte cu restul mobilei dintr-un lemn de nuc vopsit în alb și un violet ce dădea ba spre roz, ba spre albastru. Era o atmosferă plăcută: nici prea țipător, nici prea sobru. Patul era înalt, acoperit cu o cuvertură albă cu model floral. Nu lipseau pernele ce ocupau jumătate din aceasta. De o parte și de alta a patului se afla câte o noptieră pe care erau așezate diferite lucrușoare. De peretele din fundul camerei erau rezemate cele două dulăpioare de mărime medie cu sertare/rafturi și dressingul de haine. Era o cameră relativ albă, dar ceva din Anna putea garanta că nu va mai fi mult timp așa.
Partea lui Alex era toată albastră, cu excepția câtorva piese albe. Stilul era puțin mai altfel, diferenţa constând în modelul pieselor de mobilier și felul cum sunt poziţionate. Într-adevăr, părea o cameră a unui băiat. Ca să nu arate camera întreagă un amalgam deranjator de culori, a fost pus în mijlocul ei un perete de sticlă cu vizibilitate 50% și o uşă tot din sticlă, cu margini albe, ce le oferea amândurora minimul de intimitate necesară între ei.

- Ce faceţi? întrebă Oliver.
- Tati, tati, uite ce clădire am construit!! Tati, tati, uite... BOOM! ţipă fetița blondă la final, dărâmând brutal construcția.
- Dar văd că-ți place să distrugi, nu glumă, râse bărbatul cu o urmă de admirație în glas ce nu putea fi ascunsă. Alex, tu cum ești?
- Bine tati, o urmăream pe Anna.
- Haideţi în living, vreți? Vom mânca..-
- Pizza? îl întrerupse Alex.
- Da, râse Oliver, vom mânca pizza.
- YAYYYY!!! au izbucnit cei doi copii făcându-l pe Oliver să tresară ușor.

Da, aşa va tresări și când o să treacă joi un glonț prin el. Da, da!
"Nu, Oliver, fără daturi aiurea cu presupusul. Fără pesimism" se mustră.