Fata cu părul de foc (finalizată)

ÎNCEPUTUL DEZLĂNȚUIRII

-Unde mergem? o întrebă el în timp ce îşi punea centura.
-La Janelle.
-Iubito, ai de gând să o întrebi?
-Nu. Am făcut o greşeală când am lăsat-o vie! Am de gând să îmi repar greşeala!
-Alexis...
-Taci! îl întrerupse ea, în timp ce scotea maşina din parcare. Încerc să mă gândesc cum să o torturez. Mai convenabil ar fi să o împuşc, dar unde mai este toată satisfacția?
-Iubito, glumeşti, nu? Dacă e din cauză că a fost logodnica mea, să ştii că nu e un motiv întemeiat ca să o omori!
-Nu ăsta e unul din motivele pentru care o să îi găuresc țeasta. Bine! Este unul din motive! Acum taci!

Roşcata viră la stânga, scoțând telefonul, dat de Christine, din buzunar şi intră în contacte. Duse apoi telefonul la ureche şi aşteptă nervoasă ca apelantul să răspundă.

-Alo?
-Unde sunteți? întrebă ea nervoasă.
-Lex, tu eşti? O, Doamne! Băieți, este Alexis. E teafără. Ne-am făcut atâtea griji pentru...
-Bine, Jay! Sari peste! Unde sunteți?
-Cineva e cam nervos! Suntem la mine acasă! De ce întrebi?
-În zece minute la grotă. Sună-l şi pe Damon. Am nevoie de toți acolo, inclusiv de Janelle!

Închise telefonul, fără să mai aştepte vreun răspuns, şi o sună şi pe Christine, ignorând protestele lui Christian.

-În zece minute la grotă.

Închise din nou telefonul. Nu îi plăcea să stea la taclale atunci când dădea vreun ordin.

-Îți zic eu! Este o prostie ceea ce faci! Nu are nici o vină că a fost logodită cu mine, Alexis!

Roşcata strânse nervoasă volanul, încercând din greu să se abțină.

-Alexis, cu tine vorbesc! deveni el iritat. Nu o poți ucide. Nu te mai înțeleg. Nu erai aşa.
-Taci dracului odată! bătu ea cu pumnul în volan. Am tot dreptul. Nu mă mai freca la icre atât, sau glonțul îți va fi destinat ție, nu ei. M-am schimbat şi punct. Timpul schimbă multe, chiar şi oamenii.

Christian tăcu, ştiind că o va putea convinge când va fi mai calmă. Tot ce putea să spere acum era ca Janelle să nu o înfurie şi mai tare decât o făcuse el.

-Coboară! îi porunci ea.
-Cum să cobor?! Doar nu o să mă laşi singur aici. Suntem într-o pădure!
-Nu te mai văita! Am ajuns.

Alexis coborî din maşină şi o luă pe lângă marginea cascadei, urmată de Christian. Ajunseră la o înfundătură, iar Alexis apăsă cu piciorul pe o piatră mare. În secunda următoare, peretele din rocă se deschise la jumătate. Cei doi intrară rapid în bârlog şi porniră spre camera de tortură.

-Deci aici vă ascundeți! Nu aş fi găsit locul ăsta nici într-o mie de ani! replică el admirativ. O, fir-ar! Ăla e un scripete?

Alexis întoarse capul de la masa unde pregătea obiectele de tortură pentru Janelle şi îl privi pe brunet cum se minuna.

-Da! L-am folosit pe micuța ta spioană data trecută! rânji ea. Dacă nu era Jay atât de îndrăgostit de ea, aş fi lăsat-o să atârne acolo şi o lună!

Christian o privi puțin terifiat. Ce naiba se întâmpla cu Alexis? Oare aceasta era ea cu adevărat? Nu vroia să creadă asta. Alexis a lui nu era aşa. Sau era şi se prefăcea? La naiba! Stările astea ale ei, schimbate atât de brusc, îl făceau şi mai confuz. Dacă îl mințise? Oare să fi înnebunit din cauză că a ținut-o închisă sau din cauză că a fost logodit cu Janelle? Off! Nici el nu mai ştia. Credea că o cunoaşte pe cea din fața lui, când de fapt se mințea singur. Nu a cunoscut-o niciodată cu adevărat şi poate nici nu va mai avea şansa să o facă! Această Alexis dură, rece şi indiferentă nu îi plăcea. Ar fi vrut-o ca şi atunci: veselă, mai feminină, mai sensibilă. Deasupra a toate acestor lucruri: mafie, răzbunare, ucideri. Dar ştia că numai ea va putea reuşi să redevină ceea ce a fost. Şi ştia şi că din cauza lui, ea se manifestă aşa. Gândurile îi fu împrăştiate de sunetul metalic al uşii.