Intru în casă, iar mama îmi spune nervoasă :
-Cum ai putut face așa ceva? De câte ori ti-am spus să nu mai întârzii la ore!
-Mamă tu esti aceea care m-a reținut, deci eu nu am nici o vină!
-Data viitoare să nu se mai întâmple!
Eram atât de confuză , și într-un fel nervoasa deoarece mama m-a ținut de povești. Doar dupa câteva minute mi-am dat seama că mama era în perioada "nedorită"...într-un fel o înțelegeam dar în altul eram nervoasă foc!
-Kaylee...pot intra?
-Da , tată!
Cum nu l-am mai văzut pe tata mai bine de un an...am fost atâtde fericită încât aproape am sărit pe el.
-Ce mare ai crescut de când nu te-am văzut!
-Tată a trecut doar un an de când nu ne-am mai văzut! (Spuse Kaylee râzând)
-Şi cum stai cu școala, prietenii, băieții?
Când a zis cuvântul 'băieții' a făcut o față perversă și se aștepta ca eu să îi povestesc absolut tot. Însă tată...nu decurge așa.
-Cu școala? Foarte bine! Primesc o bursă de merit. Cu prietenii? Ma înțeleg din ce în ce mai bine cu toți! Iar cu băieții, ok.
Cred că asta a fost cea mai mare minciună pe care am zis-o vreodată!
-Mă bucur puiul meu! Și sunt tare mândru de tine!
Între timp ce eu cu tata vorbeam...Brooklyn mă suna...iar eu nu știam cum să scap...sau să îl trimit pe tata afară din cameră, așa că i-am închis.
*A doua zi*
-Cum adica i-ai închis lui Brooklyn, crush-ul nu te sună din 5 în 5 minute!
-Sarah, era tata lângă mine. Ce era de făcut?
-Cum adică ce era de făcut?! Să îi răspunzi!
Între timp apare si Maya...
-Hey despre ce vorbiți?
-Kaylee i-a închis lui Brooklyn.
-Kaylee, esti normală?! Cum sa îi inchizi?
-Fetelor chiar și dacă ar fi cel mai frumos baiat din școală...
-Nu că nu ar fi!
-Bine Sarah... Tot nu i-aş fi răspuns deoarece era tata acolo...m-ar fi asaltat cu întrebări. Poate m-a sunat doar pentru că avea nevoie de ceva. Adică ce ar vedea el la mine...
-Kaylee, ai fost votată ca fiind cea mai frumoasă din școală!
-Maya nu doar frumusețea contează...e vorba si de caracter.
-Asa...și? Ești frumoasă, ai un caracter impecabil..de ce nu?
-Nu știu Sarah...chiar nu știu.
-Ce fac feteleeee?
-Termina Ethan.
-Cineva s-a trezit cu fața la cearceaf. (Spuse Ethan râzând)
-Poate vrei sa te trezești tu cu fața pe beton.
-Aoleu, scuze!
-Meh.
Să fiu împreună cu Brooklyn era cel mai mare vis al meu cred. Nu îl iubeam doar prin faptul cum arată...Înalt, bine facut, cu niște ochi în care te pierdeai dacă te uitai prea mult timp. Buze cărnoase, perfect curbate, un zâmbet de care nu te săturai nici in o mie de ani.
Brooklyn e băiatul meu ideal...e de treabă, e foarte cute, înțelegător, deștept, și foarte emotiv...ceea ce nu prea vezi la unii băieți. E perfect.
De multe ori urlu, și plâng in interior. Iar în exterior, las tăcerea să urle. Trebuie să tac, deoarece el e cel pe care nu îl voi avea vreodată.
Eram foarte curioasă. Nu știam de ce m-a sunat Brooklyn, și tot asa nu știu de unde avea numărul meu de telefon. Așa că am avut curajul de al suna.
Ok Kaylee, poți să o faci, sună-l! ... ok nu pot. De fapt pot...sau nu...ba pot!
-Alo?
-Mhey, Brooklyn! Imi cer scuze că ți-am închis când m-ai sunat..
-Oh, e ok.
-Șiiii...ce faci?
-Acum am ajuns acasa de la handball.
-Um, te las, chiar nu vreau să te deranjez...
-Stai liniștit, chiar vroiam sa vorbesc cu tine.
