Bucăți de suflet

Nu esti o simpla piesa de arta. Esti intregul muzeu.

Imagineaza-ti ca sufletul si corpul tau reprezinta 2 institutii de cultura. Anume 2 muzee interdependente. Ai o singura sansa la o calatorie. Pornesti cu frica. Nu-i nimic. Va trece pe parcurs. Incepi din coridorul de primire. E un hol lung. Cu pereti de un roz pal si impodobiti cu tot felul de imagini din trecutul tau. O poza cu tine de cand erai bebelus si te tinea mama la piept. O alta poza cand ai inceput sa mergi. Apoi una cu prima ta bicicleta si juliturile din genunchi si coate. Apoi o alta de cand ai trecut la stadiul de boboc, cu prima ta prietena, prima dezamagire. Sub rama se observa urmele unor lacrimi inca umede. Prima iubire nu se uita. Stiu. Apoi... nu mai are rost sa te rascolesc. Ti-am reamintit deja destule. Te gasesti in fata unei usi deschise. Se vede lumina din interior. Ai ajuns la ochi. Felicitari. Ai in fata un colaj cu toate zambetele pe care le-ai vazut sau ti-au fost oferite. Si un altul cu toate perechile de ochi ce le-ai indragit. Te invarti putin prin camera si intri in alta de alaturi. Ai ajuns la urechi. Pe fundal se aude soptind fiecare te iubesc. Multumesc. Raset. Planset. Emotie din glas din toata viata ta. Zambesti. Iti vin in minte circumstantele acelor soapte de *esti dragut* si chicotul de dupa aceea. Picioarele te poarta in fata unei alte usi. De aceasta data inchisa. E prafuita. Nu are lacat. Nici macar nu pare a fi prea veche in ciuda prafului de pe manerul usii. Iti faci curaj si intri. Primul pas e mai greu. Te izbeste insa o avalansa de fluturi parfumati cu naftalina. Au trecut. Continua-ti drumul. E un pic de ceata. Sau praf. De parca nu s-a mai aerisit. E si putin intuneric. Gasesti totusi un intrerupator. Aprinzi. Ce sa vezi? Un copilas statea intr-un colt de camera. Singur. Se odihnea. parea abandonat. Insa se simtea bine. Zambea. Se pare ca te-a vazut. Iti da de inteles sa te apropii. Iti sare in brate. Te cuprinde puternic cu bratele. Se bucura de venirea ta. Cred ca te astepta de ceva timp. Te ia de mana si te duce in fata unor hartii. Nu le dai atentie caci par vechi si uzate. Insista sa citesti o scrisoare. Accepti. Dupa primele cateva randuri iti cad perle pe obraji. E scrisoarea de la sufletul tau,catre tine. Tu cel care in loc sa-l ingrijesti il obosesti. Il incarci cu lacrimi. Cu nevoi inchipuite. Nu te mai bucuri. Nu mai stai de vorba cu el. Nu-ti mai faci timp pentru voi. In lumea ta existi doar tu si.. restul. In scrisoare se intelegea o particica mai clar* voi fi mereu aici pentru tine. Mai treci pe la mine te rog. Imi lipsesti.*. Ai inceput sa plangi. Ai luat copilul in brate. I-ai spus ca-i multumesti si ca-l iubesti. Ai inteles scopul calatoriei. Te-ai trezit. A sunat alarma din pacate. Haide. Nu vrei sa intarzii la prima zi din noua ta viata.