-Domnule, vânătorii au pătruns în castel, anunță unul dintre paznici.
-Ah, a dracului să fie armata asta. Adunați toți paznicii, avem nevoie de toți, spuse Kraven cu o urmă de îngrijorare pe chip.
-Am înțeles, domnule!
Paznicul dădu să plece.
-Oh, și aveți grijă de Armenis, sunt sigur că va dori să se alăture acestei lupte.
-Da, domnule. Trimit gărzi domnișoarei Armenis. Cu o plecare a capului părăsi încăperea.
Vânătorii invadaseră deja partea de est a castelului cu o viteză considerabilă. Alaric, la oridinele stăpânului,trimise gărzi pentru protejarea lui Armenis la camera acesteia, ea fiind în sala de antrenament.
-Armenis! se auzi vocea lui Alaric, oprind astfel antrenamemul fetei.
-Alaric, ai pățit ceva? întreba aceasta îngrijorată.
-Vânătorii au pătruns în castel, partea de est este deja la pământ, tatăl tău mi-a poruncit să te duc în loc sigur, păzită de gărzi.
Armenis tăcu.
Alaric o privi preț de câteva clipe.
-Haide! spuse făcându-i semn spre usă. Nu avem timp.
Tăcerea se facu iarași prezentă până când...
-Nu! spuse Armenis dur.
-Oh, haide Armneis, nu avem timp pentru asta, șopti trăgând-o de mână către ieșirea din cameră.
-Nu vreau să stau iar în cameră, așteptând ca totul să se termine, voi lupta cot la cot cu restul, răspunse aceasta hotarâtă.
-Termină cu prostiile, nu ești pregătită, acum haide.
Fata oftă, dându-se bătută.
O trase de mână conducând-o până în camera ei, asigurându-se că nici un vânător nu le da târcoale.
-Bun, stai aici! acestea fură ultimele lui cuvinte înainte de a părăsi camera fetei.
Armenis așteptă ca Alaric să fie plecat de tot, mergând apoi la fereastră. Nu avea în gând să stea în camera sa în timp ce toți ceilalți se luptă cu acei vânători infecți. Privi către dulapul său mare,plin de cărți. Zâmbi satisfăcută. Se repezi la dulap începând să îl împingă. Nu era atât greu deoarece era făcut din lemn ușor, însă îi dădu câteva bătăi de cap. Odată dulapul mutat, gaura imensă din perete se făcu văzută. Îl puse pe Gregor să o facă acum ceva timp tocmai pentru acest lucru, furișarea din camera ei. Tunelul ducea către centrul castelului. Da, era periculos...însă nu imposibil, își spuse ea.
-Domnisoară, totul este în regulă ? se auzi vocea unuia dintre gardieni tocmai în momentul în care ea fu gata să plece.
-Mm, da sigur. Totul este bine, răspunse rapid. Intra în tunel facandu-și drum spre miezul luptei. Nu avea să dureze decât cateva minute.
∆
Glonțul unuia dintre vânători ținti umărul lui Alaric, acesta strâmbându-se din cauza durerii. Întinse sabia către vânător, însa nici nu îl atinse că acesta se prăbuși la pământ, din spatele său apărând Armenis.
-Armenis, cum naiba...nu ai voie să fii aici, o mustră acesta.
-Ți-am salvat nenorociții de colti, poți să fii doar recunoscător și să taci.
Alaric tăcu.
-Ai grija, te rog! o rugă. Armenis dădu din cap. Ridică privirea peste umărul bărbatului văzând un barbat negru cu pistolul argintiu ațintit asupra lor.
-Alaric, ai grijă! strigă chiar înainte ca glonțul să îl țintească. Alaric se întoarse prinzându-l dur de piept pe barbatul de culoare neagra.
-Jigodie, zise scoțându-i rapid inima, aruncând-o jos. Aruncă apoi trupul mortului. Se întoarse pentru a vedea dacă Armenis este bine, însă nu mai era lângă el ci în cârca unui vânător, leșinată. Alergă catre el însă fu prins de niște brațe puternice.
-Armenis, nu! țipă.Armenis!
-Unde te grăbesti, vampiraș? fuseră ultimele cuvinte pe care le auzise înainte să se prăbușească la pământ, rămânând fără conștiință.
∆
Armenis simți iarăși durerea apăsătoare de sub omoplat. Îi era greu să deschidă ochii deoarece o usturau îngrozitor. Într-un final o făcu. Întuneric, doar asta vedea. Simți metalul rece ce îi sprijinea spatele gol. Gol? De ce era goala? Își trecu mâna peste fiecare parte a pielii observând că nimic mai mult de lenjeria intima nu o acoperea. Imediat cu o întindere mai lungă a mâinii simți iarăși durerea de sub omoplat. Încerca din greu să se ridice însă îi era imposibil, nu se putea mișca. Încercă să își amintească ce se petrecuse, însă singurul lucru pe care și-l amintea era vocea spartă a lui Alaric strigând-o. Era incapabilă să reacționeze...iar apoi, negru. Ce căuta aici? Se întinse pe jos dându-se bătută, era la pământ din punct de vedere fizic, nu se putea mișca din cauza durerii. Podeaua era la fel de rece ca si pereții dar mult mai aspră. Unde naiba se afla, într-o cameră de tortură? Întrebări, doar atât avea, întrebari... care din păcate erau fără răspunsuri. Simți înțepătura gingiilor, colții. Îi era foame. Sângele. Închise ochii.
∆
-Și, ce ți-ai propus să faci cu ea? întrebă brunetul lipsit de expresie însă cu o curiozitate imensă în glas.
Brett îl privi preț de câteva secunde.
-Mă gândesc la câteva experimente.
Zayn îl privi întrebător.
-Ceva mai amănunțit? continuă cu aceeași curiozitate.
-Vreau să văd dacă este posibil să creez un hibrid dintr-un vampir cu sânge pur în vene și un om.
Zayn continuă să îl privească cuprins,o cută de încruntare brazdându-i fruntea.
-Dar, credeam că este imposibil. Omul sau vampirul pe care se face acest experiment ajunge să moară sau să o ia razna. Niciodată nu s-a reușit unirea celor două rase, spuse la rândul său.
-Asta era înainte, înainte ca acestă tehnologie să existe. Acum însă, șansa de reușită este destul de mare.
Brunetul tăcu.
-Imaginează-ți Zayn, rațiunea unui om, simțurile unui vampir. Cum ți se pare?întrebă Brett.
-Este interesant, însă dacă nu iese cum vrei tu, ce vei face cu ea?
-Să zicem că, va ajunge moartă, răspunse fără pic de sentiment. Ce zici să o faci chiar tu?
Zayn îl privi cu ochi satisfăcuți, un rânjet întinzându-i-se pe buzele roșiatice. Adora să îi omoare, să le simtă sângele pe mâinile lui.
-Cu mare plăcere! îl informă el, având vocea la fel de satisfăcută precum ochii.
Brett se apropie de el.
-Întinde mâna! îi ordonă.
Brunetul făcu întocmai. Metalul rece al cheii îi atinse palma.
-Tu te vei ocupa de ea! îl înștiință bărbatul. Zayn îl privi surprins.
-Eu? Vorbești serios? Știa însă că o face.
Brett aprobă cu o simplă mișcare a capului.
-Nu cred că voi fi prea drăguț cu ea.
-Nu mă îngrijorează asta, băiete, dar te avertizez, este al năibii de ispititoare. Sper doar să nu îți cadă cu tronc, spuse Brett puțin amuzat.
Zayn își linse leneș buzele, mușcând-o în treacăt pe cea de jos.
-Să nu fie cumva invers, Brett, zise părăsind încaperea.
end.
