Pașii lui apăsați făceu ca podeaua metalică să se miște ușor. Mersul ferm și legănat îi evidenția trupul suplu și tonifiat. Umerii lați, talia dreaptă,fesele mici și tari, picioarele drepte. Părul brunet îi era aruncat într-un mod plăcut pe spate iar începutul de barbă îi contura armonios forma feței. Ochii ciocolatii îi erau înconjurați de gene negre, lungi și dese.. fiind în contrast perfect cu tenul alb. Iar buzele, acele buze roșiatice cu o formă frumoasă ce făceau sângele oricărei femei să fiarbă. Pline, ferme, catifelate.
Era frumos, misterios, periculos...un fruct dulce dar interzis.
Privi discret fiecare persoană din jurul său intrând apoi în laborator.
-Angel! strigă.
-Zayn! răspunse blonda femeie. Ce cauți acum? Cumva alte probleme?
Zayn râse scurt.
-Haios, însă nu. Vreau niște sânge clonat.
-Care este motivul? întrebă Angel ridincând într-un mod senzual sprânceana frumos pensată.
-Chiar trebuie să știi totul? întrebă Zayn. Drep răspuns femeia nu făcu decât să îl privească îndelung.
-Noul nostru musafir, răspunse într-un final brunetul.
-Să ghicesc că tu te ocupi de ea?
-Exact! Acum sângele te rog. Angel păși către cabina frigorifică unde erau păstrați litri întregi de sânge clonat. Tocurile ei cui scoteau un sunet asurzitor la contactul cu podeaua.
-Poftim, spuse înmânându-i sângele, Zayn doar dând cap în semn de mulțumire.
-Ai văzut-o? întrebă femeia.
Acesta negă scurt.
-Tu? întrebă la rândul lui.
-Nu, dar am înțeles că nu se aseamănă cu restul vampirilor, ea fiind..frumoasă.
Zayn râse dezgustat, pășind spre ieșire.
-Frumoasă sau urâtă.. nu este decât un monstru! zise părăsind apoi laboratorul.
Detesta vampirii, ei erau singurul motiv pentru care a ajuns un om nemilos, fără inimă. Și-a privit părinții sfâșiați de aceste creaturi pe când avea doar 13 ani, iar poate dacă nu ar fi fost Brett ar fi ajuns si el mort. A fost nevoit să trăiască cu durerea aceea ani întregi. Dorea să îi anihileze pe toți pentru lacrimile vărsate de sora sa Vanesa, ea rămânând singura lui liniște, singurul umăr de sprijin. Doar pe ea o avea și nu putea să se gândească la viața fără ea.
Se opri brusc în fața ușii imense, metalice.. în gaura căreia băgă cheia răsucind ușor.
Armenis nu dădea nici un semn. Zayn o privi în întuneric.
-Trezeşte-te! spuse pe un ton aspru, asurzitor.
Fata tresări. Era întuneric, nu știa cine era în încăpere.. însă simțea că este aproape de ea. Se ridică în picioare, cu greu.
-Cine e acolo? murmură panicată. Zayn tăcu. Văzând că răspunsul întârzia să apară, insistă.
-Cine ești? întrebă de data aceasta mai tare.
Brunetul rânji.
-Cine sunt? Sunt omul ce îți va aduce moartea, lent, lent și dureros..spuse batjocoritor apropiindu-se de ea.
Armenis se cutremură la auzul vocii lui. O voce rece dar frumoasă. Când respirația lui îi atinse chipul începu sa gâfâie greoi.
Zayn râse.
-Însă, mi se spune Zayn.
-Zayn, șopti ea.
-Da, exact așa. Acum, care este numele tău, creatură?
Armenis simți acel cuvânt până în inimă.
-Armenis! spuse încercând să îl vadă prin întuneric.
-Hmm, frumos nume pentru un monstru, scuipă cuvintele.
Ea păli..
-Poți, te rog frumos să te oprești? Nu ai niciun drept să mă jignești! Și nu eu sunt monstrul aici, după câte vezi..nu eu țin ostatici închiși zile întregi. Voi o faceți, strigă aceasta respirând zgomotos datorită nervilor.
-Uh, să înțeleg că cineva e nervos.Ai nevoie de sânge, cumva?
Adevărul era ca îi era foame, extrem de foame.. dar nu avea să cadă în fața lui. Mai bine murea flămândă.
-Nu!răspunse ferm. Zayn rămase surprins.
-Cum vrei. Iar acum, să zicem că te-am ținut destul pe întuneric. Aprinse brusc lumina, care era destul de slabă.
Armenis avea capul plecat. Era aproape goală și nu putea să suporte gândul ca cineva să o vadă așa. Lenjeria intima era tot ce îi acoperă trupul. El se întoarse pe călcâi pentru a o putea privi. Gura i se uscă brusc iar aerul..parcă nu mai intra în plămâni. Era cea mai frumoasa ființă pe care o văzuse. Era aproape goală, iar asta nu făcu decât să îl încânte. Lenjeria neagră din dantelă. Nu putea să se abțină din a o scana. Forme bine definite și pielea alba ca laptele. Ochii îi rămăseseră ațintiți pe sânii ei timp de câteva secunde. Coborâ lent în joc analizându-i picioarele subțiri, drepte, zvelte. Putea jura că erau fine. Dorea însă să îi vadă mai bine chipul.
-Uite-te la mine! îi ordonă scurt.
Ea înghiți în sec, ridicând cu greu ochii din pământ. Se simțea josnică în acel moment. El continuă să o privească intens. Chipul ei il surprinse, era atât de delicat. Ochii mari înconjurați de gene negre, de un cafeniu întunecat cu tente de sângeriu, buze roșiatice și pline, tenul parcă prea palid și părul de cafeniu precum ochii. Era cu adevărat ispititoare și știa că dacă nu ar fi un monstru ar fi luat-o atunci. Îi privi iarăși buzele. Buzele îi erau uscate datorită dorinței de a le simți pe ale ei, însă imediat ce îi observă colții se răci brusc. Era dezgustat.
Armenis era pierdută, uitând să mai expire. Acea voce armonioasă dar plină de venin îi aparținea lui. Arăta ca un înger,având trăsături atât de frumoase.
Sânii o furnicau, iar dacă la început asta se întâmplă din cauza frigului..acum nu mai era sigura de asta. În adâncul ei simțea o căldură intensă, plăcută.
Când privirile li se întâlniră, ea se simți străpunsă de răutate. Avea ochii atât de reci, plini de ură..dar totuși atât de frumoși. Se simțea ca fulgerată. Înghiți în sec, trăgând rapid o gura mare de aer.
În acel moment, el o detesta mai mult. Arăta ca o madonă însă era un monstru. Era permis așa ceva?
Râse amar.
-Sunteți dezgustători, de-a dreptul dezgustători.
Armenis simți cum ochii o înțeapă.
-Lasă-mă să plec! spuse apropiindu-se de el. Brunetul răspunse cu un alt râs.
-Te rog! Nu am greșit cu nimic! continuă.
Avea dreptate, Brett îi spuse totul despre ea, însă dacă ea nu era pătată..tatăl său sigur era.
-Așa e scumpo, tu nu ai greșit cu nimic. Tatal tău a făcut-o! Acum nu mai plânge și depărtează-te de mine, simt că o să vomit, îi scuipă cuvintele în față. Ea îl privi scârbit, depărtându-se de el. Se lăsă să alunece pe podea. Începu să plângă isteric.
Zayn o privi lung, însă fără pic de milă. Coborâ privirea în jos văzând doza de sânge.
-Ține asta, zise aruncând-o la picioarele ei goale. Armenis întoarse capul. El râse iarăși, zgomotos.. ironizând-o.
-Cățea! șopti destul de tare încât să se facă auzit. Părăsi încăperea cu o izbitură puternică a ușii, imediat după stingerea luminii.
Armenis continuă să plângă. Ore în șir o făcu. Nu avea să bea acel sânge, nu!Aștepta doar să moară odată, sperând să se întâmple cât mai curând.
Brunetul părăsi încăperea nervos. Cine se credea ea că să aibă curajul să îl înfrunte. Era doar un nenorocit de monstru. Se gândi el.
Însă și el era unul. Îi lipseau colții și superputerile. Setea de sânge îi ardea în corp. Oftă la acest gând,scuturându-şi scurt capul. Avea nevoie de puțină liniște. În noaptea asta va sta cu vampirul acela, dar nu pentru a-l păzi... ci doar din plăcerea de a mai călca puțin pe demnitatea sa.
end.
