Ariana

Prolog

-Imi pare rau sa te anunt,dar se pare ca nu se mai poate face nimic pentru vocea ta, imi spuse doctorul cu dezamagire in glas.
Dupa aproape 6 luni de terapie ,nu am reusit sa scot pe gura mai mult decat un singur cuvant:Aria. Si acela chinuit saracul.
A trecut aproape un an de la accidentul care m-a marcat pe viata si 6 luni de la trezirea mea din coma. De atunci tot fac terapie pentru a-mi reveni vocea, dar nu mai am nici o sansa.
Revenind in prezent, mi-am luat vesnicul carnetel si i-am scris lui Robbie, adica doctorului, "Chiar nici una singura?".
-Doar printr-o minune Ari, caci altfel, nu se poate face nimic. Imi pare rau.
Am inceput sa mazgalesc din nou in carnetel "Merci oricum Robb, pa ". Si cu asta am parasit din nou cabinetul binecunoscut de atata timp.
Mi-am scos castile din buzunar si am inceput sa ascult muzica, gandindu-ma la cat de mult mi-as dori sa pot da cant din nou, cum o faceam pana la 13 ani, inaintea accidentului. De nu as fi avut atata incredere in el! Nu as fi ajuns aici! Daca nu l-as fi lasat sa conduca, asa beat, de l-as fi oprit, dar acum faptul este consumat. Unchiul meu e mort, eu muta si v-oi ramane asa pe veci.
Mergand asa prin haita, am ajuns la vila mea obisnuita, in care locuiesc cu restul familiei,mama, tata si cu Alec, fratele meu mai mare cu 2 ani.