Mister în octombrie

Capitolul 1

    Capitolul 1

                                                                       Petrecerea de Halloween 

            Am trântit nervoasă uşa în urma lui Caroline. Era a mia oară când încercam să-i explic că nu voi merge la nicio petrecere. Mă înnebuniseră încă de la început cu ea, însă de fiecare dată am refuzat să-i ascult.Gălăgie, muzică proastă dată la maxim, nesuferiţi din anul trei, ce vedeau ei atât de interesant?! Cu siguranţă eram singura persoană care gândea normal. 

-Car, mai lasă-mă odată! Nu vreau să merg la nicio afurisită de petrecere! îi spuneam într-una, dar blonda din faţa mea părea că nici măcar nu mă asculta, dat fiind faptul că îşi continua discursurile. 

-Haide, Mandy! Vrei să-ţi petreci tot restul vieţii în camera ta? E Halloween! Toţi se distrează de Halloween. 

-Urăsc Halloween-ul. Urăsc petrecerile de Halloween. Nu voi merge nicăieri, iar tu nu vei schimba asta, domnişoară! o ameninţ, îndreptând degetul arătător spre ea. 

            Caroline a oftat nemulţumită, lăsându-se pe salteaua moale a patului meu. A stat câteva minute privind tavanul alb. Chiar crezusem că o lăsase baltă, cu toate că-mi făceam griji de faptul că se uita ca o ciudată de parcă tocmai privea New York-ul dintr-un balon cu aer cald. Intuiţia mea s-a dovedit a fi una mai mult decât greşită. Car şi-a scos mobilul din geantă, uitându-se la mine de parcă aş fi fost o criminală. 

            Şi-a plimbat câteva secude degetele pe ecranul telefonului, aruncându-mi încă o privire demnă de filmele horror. Continua să mă ignore, menţinând tăcerea. Ştiam ce avea de gând să facă. 

-Doar nu crezi c-o să reuşeşti să mă faci să mă simt prost, nu? am întrebat-o, dându-mi ochii peste cap. Avea aceeaşi expresie de copil nemulţumit şi supărat, iar cuvintele mele n-au schimbat cu nimic situaţia, mă ignora. 

-Mandy, fă-o pentru Robert! I-am promis că o să fim în primele rânduri să-l susţinem. Chiar vrei să strici asta? îmi spune într-un final, deşi preferam să fi tăcut. 

             Avea dreptate. Robert s-ar fi supărat pe mine pentru că nu i-am fost alături şi eu ştiam foarte bine asta. Eram cei mai buni prieteni şi trebuia să ne fim alături mereu. Cât de rea putea fi o petrecere de Halloween? 

-Bine, fie! am cedat nemulţumită de faptul că avea dreptate. 

           Car a început să sară de bucurie, ţipând şi luându-mă în braţe. Ce-i drept, era foarte entuziasmată de această petrecerea şi sper că nu se datora tipilor din anul trei ce se zvonea că vor veni. Am zâmbit la reacţia ei, luând-o în braţe. Cu toate că uneori Caroline mă scotea din minţi, era cea mai bună prietenă a mea şi trebuia să fac asta pentru ea. 

-Dar să fie clar, nu am de gând să mă costumez! o avertizez, mustrând-o cu privirea. 

            Nemulţumită, se încruntă la mine încercând să pară calmă. Mă amuza de fiecare dată cum se controla pentru a nu izbucni. Era o fire vulcanică, nu puteai ţine pasul cu ea. 

-Eşti imposibilă, Amanda Fields! Imposibilă! spune exasperată. Cum să te duci la o petrecere de Halloween fără costum? continuă la fel de nervoasă. 

-Nu mă face să mă râzgândesc, îi spun calm, privind pe fereastră la ploaia ce se domolise. 

           Nu mă deranja ploaia. Iubeam atunci când ploua şi mă linişteam de fiecare dată atunci când vedeam stropii de apă plutind în aer, pregătiţi să se izbească de pământ. Copii cu umbrele şi dovleci în mână alergau pe lângă bloc, decorând părculeţul din faţa acestuia cu tot felul de lilieci, paianjeni, scheleţi, desigur, de plastic. Bostanii tronau la fiecare colţ al cartierului, luminând. Era o privelişte frumoasă, pe care o puteai admira minute în şir.