Summer Camp

34. Final fericit pe naiba

okay, vești noi:

am decis să fie trei epiloguri, în această ordine:

- Kyle & Aly (din ambele lor perspective)
- Ray & Liz (Ray/probabil și Liz, nu sunt hotărâtă)
- Dylan & Sarah (probabil Dylan)

+ un bonus de sărbători, dar mai e până atunci. ahahaha.

34. Final fericit pe naiba.

Iată-ne aici, cu bagajele făcute și gata să plecăm înapoi în Anglia.

Nu, nu eram emoțional pregătită pentru asta. Chiar deloc.

Vremea era mohorâtă, un adevărat fenomen în L.A, ca și cum cerul era trist că plecam. Bine, mă cam îndoiam de asta, având în vedere că nu am cauzat decât probleme aici. Inclusiv Lunatica părea tristă să ne vadă plecând, dar ne-a promis că la anul va fi tot aici să ne aștepte. Ăstea da vești.

Cel care nu părea într-atât de afectat era Ash, care se plimba printre tineri ținând în mână o cutie de bere cu ghimbir, strigând încurajări ca la un meci de fotbal.

- Așa este! Țineți-o tot așa! Arătați-le cine sunt cei mai tari! Cineva să-mi mai aducă o bere!

Bagajele erau deja în autocare, pregătite să plecăm către aeroport, dar nu mă simțeam gata. Fusese o vară plină de întâmplări pe care nu am să le uit niciodată și de momente atât jenante cât și frumoase. Iar partea cea bună este că într-un fel, fiecare dintre noi a câștigat ceva -- Raiden pe Lizzie, Dylan pe Sarah (chiar dacă încă o mai consider o vrăjitoare...) și bineînțeles, Kyle pe mine, cel mai important și semificativ premiu din viața lui.

Glumesc. L-aș pocni dacă m-ar compara cu un premiu.

- Hei! Gata de plecare? mă întâmpină Kyle cu un zâmbet mare, dar știam că și lui îi va lipsi locul ăsta.

Buzele mele s-au curbat într-un zâmbet, amintindu-mi în același timp de seara trecută. Când ne-am întors în cabina noastră, Kyle m-a sufocat cu o îmbrățișare de urs și mi-a spus cât de mult mă iubește, după care mi-a făcut și el o serenadă după My Guardian Angel de The Red Jumpsuit Apparatus. Bineînțeles că m-a făcut să plâng.

Apoi, am început să spunem tot felul de povestioare - una mai ciudată ca alta - pornind de la amintiri din copilărie până la serialele și filmele mele preferate. Care erau multe.

- Promit că într-o zi vom avea un maraton de Harry Potter, spuse el.

Ăsta. Ăsta era un semn de la Dumnezeu că trebuie să-l păstrez. Oricine era dispus să se uite 17 ore în continuu la Harry Potter cu mine era mai potrivit ca Făt Frumos.

Nici nu ne-am dat seama când am adormit îmbrățișați, ascultându-ne propriile bătăi ale inimii. Fusese un moment magic pe care-l voi prețui.

- Gata, am răspuns, privindu-l cu un zâmbet. Dar nu prea am chef de școală.

- Păi ar cam trebui să ai, domnișoară, zise pe un ton grav și serios. Pentru că voi fi acolo să te supraveghez pe tot parcursul anului școlar și nu voi permite să tragi chiu--

- RĂMÂI?! aproape că am țipat, ochii mei mărindu-se de zece ori. Te-ai hotărât deja? Nu mi-ai spus nimic!

(A/N: dacă am menționat ceva despre asta în capitolele anterioare, doar ignorați. mereu uit ce scriu înainte ahahah)

Kyle ridică din umeri stânjenit.

- Nu eram încă sigur. A trebuit să vorbesc cu ai mei, dar erau mai mult decât fericiți să audă asta. Plus că s-au oferit să-mi ia și un apartament, crezând că asta mă va motiva să învăț și chestii, dar amândoi știm că este doar un prilej să dăm petreceri incendiare, își flutură mâna dramatic.