Fă-mă uitat, fă-mă uitat

239 27 1
                                    

Dacă ţi-aş spune să mă despici ai crede că glumesc, dar nu o fac. Mi-ar plăcea să-ţi simt degetele atingându-mi pielea, conturându-mi  muşchii şi la final îndepărtându-mi coastele. Le-ai frânge între degetele tale groase fără să clipeşti. Inima mi-ar sta ascunsă între plămâni, ar bătea ca nebuna. Oare o vei vedea, o vei auzi?

Aş vrea să îmi înnozi arterele, să le faci pânză de păianjen şi să-mi prinzi sufletul în ele. L-ai vedea cum s-ar zbate şi cum s-ar tângui după iertare. Iar tu ai sta acolo, rezemat de peretele acel rece şi blestemat. Ai fuma şi ai râde, ştii şi tu că ai râde de mine şi de prostia mea.

Ce naivă sunt!

M-am vândut unui măcelar.

Autopsia unui visătorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum