In the mind of a teen girl

Capitolul 2

    Am plecat la casa cu numarul 20 de pe alee. Eu stau la numarul 9. Si nici nu ar fi fost nevoie de masina,dar probabil ca nu a luat nimeni asta in considerare in graba de a ajunge la noi.
-Deci, ce s-a intamplat? Cum a izbucnit totul? am intrebat in masina .
-Se pare ca cineva a uitat sa inchida gazul azi-noapte si astfel a inceput incediul.
-Si voi cum de ati…ajuns atat de rapid?
-Adam a vazut fum iesind din camera ta si ne-a alertat pe toti.
    Si acela a fost momentul in care am lesinat. Tot ce imi amintesc este ca m-am trezit intr-o camera alba cu miros scarbos de dezinfectant cu cineva care imi soptea ceva tinandu-ma de mana. Am recunoscut imediat vocea. Era Mia, speriata de moarte . M-am ridicat brusc, facand-o sa tresara.
-Ce se intampla? Unde sunt?!
- Esti la spital, mi-a comfirmat ea banuielile. Ai lesinat si...
-Trebuie sa plec de aici! In ce data suntem? Cat e ceasul?
-Stai calma! Ai stat inconstienta doar 2 ore!
-Dar petrecerea? Tre’ sa ajung la bal, Adam…
-El stie in ce situatie esti, va intelege. Nu poti sa pleci inca. Abia maine…
-Dar maine va fi prea tarziu! Daca esti prietena mea ai sa ma ajuti cumva sa plec de aici!
-Nu va fi cazul, domnisoara Jonson. Veti putea pleca de aici in doua ore.
Am tresarit si am rasuflat cu o usurare evidenta.
-Va multumesc domnule doctor! am zis zambind recunoscatoare.
-Pentru putin, a zis zambind cu sub-inteles.
    Nu imi placea zambetul lui. Nu pentru ca ar fi fost ceva necurat sau ciudat in el, insa ma facea sa cred ca stia ceva ce eu nu voiam sa stie. Ceea ce era adevarat, dar asta nu schimba mare lucru…
    In doua ore eram in receptia spitalului, gata sa plec din locul acela oribil, cu mama zambind, daca e posibil, mai usurata decat mine.
-Unde e Tess?
-Ea e la scoala… in caz ca nu iti reveneai… cineva trebuia sa anunte, stii… a spus mama stanjenita.
-Ok, sigur, am repezit-o eu. Nu aveam chef de o astfel de discutie, mai ales ca ma durea sa stiu ca luasera in calcul posibilitatea ca eu sa nu imi revin. Mergem?
-Rose! a tunat o voce puternica pe hol atragand atentia catorva asistente din jur si spargand linistea desavarsita din spital.
    Era vocea lui Adam, dar tot ce reuseam sa observ era un tanar care semana cu el. Era mult prea palid, prea stors,iar parul sau brunet si perfect , deobicei ciufulit cu stil , intr-un mod innebunitor de sexy, acum era doar ciufulit si atat. Cearcane intunecate se lipisera de ochii aceia perfecti si ciocolatii atat de expresivi. Parea cu adevarat mai ingrijorat decat il vazusem vreodata, avand un aer de neglijenta disperata cu hainele sale sifonate. Se schimbase de pijamale, avand acum pe el niste blugi si o camasa botita. A incercat sa zambeasca trist la vederea mea, dar ingrijorarea inca se vedea in ochii sai.
-Hei… am suras eu trist, incercand sa inteleg de ce ma simteam de parca eram pe cale sa lesin din nou, datorita prezentei lui. Ce faci aici? Ar trebui sa fii la ore.
-Daca tu chiar credeai ca as putea ramane la scoala cu toata ingrijorarea pentru tine, te inseli amarnic, mi-a spus el sceptic. Acum ia-ti lucrurile si hai odata in masina pana nu mai creezi vreun necaz.
    Cuvintele lui m-au izbit cu putere…Adam, scumpul, dulcele, blandul Adam, ma trata acum ca pe o pacoste. Imi rascoleam fiecare coltisor al mintii incercand sa ii inteleg supatarea. Am incercat sa ma grabesc in urma lui, insa imediat in fata usilor s-a oprit, facandu-ma sa ma impiedic de el.
-Poti sa te uiti pe unde mergi?! a urlat el la mine.
- Scuze... n-am stiut ca aveai de gand sa te opresti atat de brusc, i-am spus cu glas pierit sperand ca nu imi va observa lacrimile ce mi se formasera fara voia mea in ochi.
    Pe tot restul drumului nimeni nu a mai vorbit. Adam parea in continuare suparat pe mine, iar Adina si Paul, parintii lui si ai Miei, nu indrazneau sa spuna ceva de teama sa nu provoace o cearta care sa ma supere. Imi parea foarte rau pentru situatia pe care o creasem, dar stiam ca daca as fi spus ceva ar fi iesit mai rau decat era deja, caci ori i-as fi intristat, ori l-as fi infuriat pe Adam mai rau.
Ajunsa acasa la familia Brown am despachetat putinele lucruri pe care le luasem cu mine in camera Miei si am mers sa vorbesc cu Adam. Mi-a trebuit un minut intreg ca sa imi fac curaj, dar am batut la usa sa. Mi-a deschis surprins, dar altfel rece.
-Ce vrei? a intrebat confuz, o cuta formandu-se intre sprancenele sale.
-Sa vorbim, pot sa intru?
    S-a dat deoparte fara sa scoata vreun cuvant, inchizand usa in urma mea. Camera lui era exact asa cum mi-o aminteam. O combinatie stilata de albastru si alb, perfect ordonata, cu totul pus la punct.
- Despre ce vrei sa vorbim?
- Adam… am inceput eu, imi pare rau!am spus eliberand un suvoi de lacrimi. Nu stiu de ce ma urasti, si nu stiu cu ce am gresit, dar nu vreau sa te pierd… eu… imi pare extrem de rau si daca as putea sa fac ceva sa demonstrez asta, as face-o fara sa ma gandesc, pentru ca tu contezi pentru mine enorm! Nu vreau sa ma urasti, chiar nu as putea suporta.
- Rose, nu te urasc! mi-a spus el socat. Cum te poti macar gandi la asta? 
- Atunci… de ce esti atat de rece cu mine…?
Pentru o secunda, chipul sau perfect s-a intunecat amintindu-mi de starea sa de mai devreme. Si-a trecut frustrat o mana prin parul deja ciufulit si a inchis ochii parand ca nu stie ce sa zica defapt.
-Pentru ca eu… a spus dupa o pauza tensionanta, evitandu-mi privirea. Eu… te iubesc, Rose! Stiu ca suna cliseic si stupid, dar nu pot exprima ce simt altfel. Si nu vreau sa o fac! Acum ma privea fix in ochi cu o durere fara margini. Esti o persoana extraordinara si meriti ceva mult mai bun! Si azi cat ai fost in spital… m-am simtit ca un prost, de parca nu as fi putut face nimic! Daca ai pati ceva… nu mi-as ierta-o niciodata. Nu vreau sa fiu cauza problemelor tale, de aceea… cred ca mai bine as sta deoparte. Si stiu si eu ca suntem tineri si probabil ca e stupid sa zic asta, dar nu e un sentiment pe care l-am descoperit azi. Simt asta de ani de zile si imi e frica, Rose... imi pare rau. Nu cred ca e trecator, nici nu vreau sa fie. Iubirea pe care o simt pentru tine ma inalta, ma face un om mai bun, dar nu iti pot face asta deci trebuie sa ma distantez si sa... te las sa iti traiesti viata pe cont propriu. Nu vreau sa imi impun sentimentele in fata ta si sa te oblig sa fi a mea, a spus, iar privirea sa era acum fixata in a mea cu disperare.
Fara sa ma gandesc m-am intins si mi-am lipit buzele de ale sale. A fost un sarut lung, intim, plin de o pasiune pe care o ascunsesem in mine luni , poate chiar ani intregi. Nu stiusem niciodata ce simtisem defapt pentru Adam, insa acum parca totul devenea clar,sarutul acela deschizandu-mi ochii mintii. Il iubeam pe Adam intr-un mod unic, care ma schimba in cea mai buna si mai luminoasa si mai vie persoana a mea. Il iubeam enorm, oricat incercam sa neg, insa nu realizasem pana acum, sperand sa ma pot ascunde de adevaratele mele sentimente.
Cand in sfarsit ne-am desprins, fara tragere de inima, am ramas in bratele sale calde, contemplandu-i chipul perfect si ochii aceia intunecati si nesfarsiti, iar el se uita la mine cu o dragoste care imi mangaia sufletul .
-Te iubesc! Cred ca te-am iubit mereu. Si mai cred si ca trebuie sa ne depasim frica impreuna, i-am soptit abia auzit.
-Si eu te iubesc, Roza! a soptit cu busele deasupra alor mele, iar inima mi-a tresarit la auzul alintului, cat si a felului in care spusese cuvintele pe care imi doream sa le aud de ani intregi.
-Ar trebui… ar trebui sa le spunem si celorlalti…am spus dupa o tacere de cateva momente sau ore, nu imi amintesc, in care ne-am privit pierduti unul pe celalalt.
-Da… a spus el dezamagit, si, desprinzandu-ne tristi din imbratisare, am pornit spre usa camerei sale tinandu-ne de mana. Pluteam la gandul ca el chiar ma iubea in modul in care il iubeam eu si sincer, stiam cu fiecare celula a fiintei mele ca nu m-ar fi ranit niciodata, asa cum orice alt baiat ar fi facut-o. Cu el, ma simteam in siguranta.
-Aici erati! V-am tot cautat, dar…A! Mia statea in fata usii fratelui sau,parand pregatita sa bata la usa, insa in momentul in care ne-a vazut tinandu-ne de mana, a inteles brusc situatia, simtindu-se , evident, jenata. Eu nu… scuze… n-am vrut…a suspinat dregandu-si glasul.
-Stai linistita, i-a raspuns Adam zambitor. Atata timp cat nu te deranjeaza,preciza, expresia fetei sale schimbandu-se brusc.
-Esti nebun?! Sa ma deranjeze? Voi doi sunteti absolut perfecti impreuna! Cei doi frati ai mei, impreuna! Nici ca ma puteam bucura ma tare! a inceput ea sa tipe.
-Multumim mult, Mia… am imbratisat-o eu, cu toate ca asocierea mea ca sora a lui Adam nu ma incanta.
-Stiti, mama m-a pus sa va spun ca masa e gata…
-Super, imi e o foame de lup, as manca si o vaca! am spus eu fara sa gandesc. Adica… nu chiar...dar era prea tarziu, cei doi gemeni radeau deja.
-Of, mica mea mancacioasa ! a spus Adam cu afectiune,iar ochii sai promiteau mii de lucruri ,insa exact in momentul acela perfect, asa cum mereu se intampla, Adina a urcat scarile agitata.
-Hei, copii veniti sau…A! a strigat Adina din capatul scarilor.
Reactia sa ne-a facut pe toti trei sa radem, iar ea a avut prezenta de spirit sa nu spuna nimic, aproband  astfel relatia tocmai prin tacere.
Am mancat intr-o atmosfera tihnita, spunand povesti si glume si ma simteam de parca as fi facut parte din familie,desi… cam asa si era defapt, caci veneam acolo zilnic dupa ore inca de la gradinita, de cand eu si Mia ne imprietenisem in ziua in care fratele ei ii rasturnase castelul din cuburi. Ea era o fire a reflectoarelor, insa eu eram fata care avea grija de ea din umbra. Il urasem pe Adam pentru ca ii daramase castelul, incercand sa ii iau apararea Miei, insa cunoscandu-l imi dezvoltasem sentimente pentru el, ajungand de nedespartit toti trei. Ciudata evolutie a lucrurilor…
Dupa masa, eu si Mia ne-am retras in camera ei pentru ca, fiind invoite de la scoala, aveam mai mult timp sa ne pregatim pentru balul de toamna. Eu insa nu imi luasem cu mine nici o rochie, iar Mia era mult prea scunda pentru a imi putea imprumuta ceva care sa nu ma faca sa par destrabalata. Asa ca am decis sa ne folosim de timpul pe care il aveam pentru cumparaturi. Mia si cu mine aveam un seif in dulapul ei in care ne ascundeam de mici banii pe care ii primisem, asa ca am luat cateva teancuri de bani de acolo, suficienti cat pentru cumpararea unui magazin, nu doar a unor rochii, si am plecat in oras.
Mall-ul era liber la ora aceea a zilei de vineri,asa ca am luat cu asalt magazinele fara sa ne ingrijoram din cauza cozilor. Am intrat in fiecare magazin in care stiam ca am putea gasi ceva pe placul nostru si, in sfarsit am gasit ce cautam. Mia optase pentru o rochie rosie,vaporoasa,lunga,despicata pana in talie in partea dreapta,din matase scumpa care ii scotea in evidenta formele si o facea sa para mai inalta si mai sexy ca niciodata, culoarea scotandu-i in evidenta parul negru si ochii la fel de intunechati ca ai fratelui ei. Eu preferasem o rochie neagra, lunga pana la genunchi,mulata in partea de sus,din dantela fina, cu un model complicat, dandu-i un aer sofisticat, astfel evidentiindu-mi pieptul,dupa cum sustinea cu vehementa Mia, iar de la mijloc in jos largindu-se si oferindu-mi libertate de miscare si aratandu-mi picioarele. Culoarea aleasa de mine nu ma avantaja in modul in care o avantaja pe Mia, insa cu siguranta intunecimea aparitiei mele avea sa uimeasca si sa atraga atentia. Deoarece parul si pielea mea nu erau intr-o conditie prea fericita, datorita incendiului, am hotarat sa vizitam un SPA prestigios si sa ne pregatim cum se cuvenea pentru seara cea mare. Cum ii spusesem lui Adam sa ma ia la 7, iar acum imparteam casa, nu vedeam o problema in a il lua eu pe el. Coafeza mea a strambat putin din nas la vederea parului meu, insa, dupa parerea pe care mi-a lasat-o, nu eram tocmai o cauza pierduta. M-a condus spre un bazin cu apa, spalandu-mi pletele castanii si rasfatandu-le. Apoi m-a uscat si mi-a tuns parul la varfuri, acolo unde parea cel mai afectat, facandu-l mai voluminos si mai stralucitor ca niciodata. Apoi, mi l-a spalat iar, de data aceasta imbalsamandu-l cu un ulei ce mirosea discret si sexy si ondulandu-mi-l perfect la varfuri. A urmat masajul. Eu si Mia fusesem separate pe perioada tunsului, insa acum puteam sa observ ca cineva facuse treaba buna  cu parul ei, deobicei drept , care acum statea ondulat, sexy si atragator,iar cand a trecut pe langa mine pentru a ma examina am simtit un iz de ulei de portocale, imbatator, puternic si indraznet, exact asa cum era si ea. Coafeza mea insistase sa raman cu bigudiurile imbibate in ulei si cu un prosop cald pe cap asa ca la sesiunea de masaj, masseur-ului meu i-a fost destul de greu sa ajunga in zona gatului. Chiar si asa, ma simteam proaspata si frumoasa cand am terminat. Baiatul care ma masase facuse treaba buna si ma unsese cu acelasi ulei discret ca si coafeza. Mia parea la fel de fericita. Make-up-ul profesionist pe care il solicitase Mia pentru mine, sustinand ca meritam tot ce era mai bun,atat eu cat si fratele ei, a cerut sa vada rochia aleasa de mine si, desi a parut incantat de alegerea mea cand m-a pus sa o imbrac, a avut dificultati in a gasi ceva potrivit, caci rochia mea era atat misterioasa, cat si atragatoare, sexy si puternica. Insa era un profesionist si isi stia bine meseria, asa ca exact acelasi efect l-a avut si machiajul meu. Pantofii negrii de lac cu toc cui nu foarte inalt, pe care m-a pus tot el sa ii incerc, sustinea ca ar fi cireasa de pe tort si, atunci cand in sfarsit a gasit marimea potrivita am constatat ca avea dreptate, erau exact ce cautam. Mia avea in picioare niste ghete negre cu toc, care ii evidentiau gleznele atat de bine incat parea ca au fost create pentru ea. Cand totul a fost gata, am plecat spre casa, ora asteptata sosind,iar eu si prietena mea aratand uluitor. Aveam doua genti negre cumparate din magazinul cu rochii la plecare, a mea fiind una tot din lac, neagra, de tip plic si discreta, iar a Miei mare si indrazneata, tot neagra,insa de-a dreptul uriasa, cu toata eleganta sa. Un usor tremur mi-a cuprins intreaga fiinta si am inceput sa ma misc agitata in scaunul masinii intrebandu-ma ce parere va avea Adam despre felul in care aratam.

-----------

N/A:

    Hey lume, imi pare nespus de rau ca nu am apucat sa postez ieri. Ca sa fiu sincera cu voi, am uitat complet ca nu am postat, am trait toata ziua cu impresia ca voi ati citit ce am scris si nu v-a placut. Scuze pentru eventualele greseli de orice fel din continutul capitolului, nu am apucat sa il editez cum trebuie si as aprecia daca mi-ati spune intr-un comentatiu despre orice fel de greseala ati intalnit. Apreciez enorm si faptul ca cititi ce scriu... nu mai stiu ce sa va spun... asa ca lectura placuta in continuare!