Timpul

Teamă

Fix la ora șase dimineața cele treizeci de ceasuri ale lui Joe au sunat, trezind tot conacul. Își făcuse bagajele și aștepta caleaşca cu, cai. Somnoros, și încă în pijamale si-a făcut apariția fratele său, Felician.
-Succes, nu accept greși din partea ta, avem o înțelege!
-Totul va fi bine, nu te îngrijora!
-Sa speram! Si-l scurtă cu privirea pe fratele sau mai mic.
Caleaşca întârzia și nu mai dădea semne ca va ajunge la conac. Așa că Joe a fost obligat sa încalece pe un cal și să plece. Nu își luase multe lucruri cu el, în afară de mulțimea de bani pe care o avea. Vremea se stricase. Stropi mari de ploaie loveau cu putere uscatul. Calul şovăia sub povara stăpânului și a furtunii ce se abătea cu putere. Începuse sa se insereze, iar Joe era tot pe drum. Era obosit și înfometat. Mai avea încă trei zile de mers, ceea ce nu era deloc puțin. De ce a trebuit sa spună tocmai o locație din Elveția? De ce a trebuit sa aleagă acel castel? De ce? Alegeri pripite își spuse. Calul său dădea semne de slăbiciune, dar lui nu-i păsa. Un fulger trasni pământul, iar animalul se sperie teribil ridincandu-se pe cele două picioare din spate. Joe, luat prin surprindere se dezechilibra și căzu. Calul văzându-se liber, fugi pierzându-se în întuneric. Joe rămase țintit de pământ, incapabil sa se ridice. Rămase așa până își pierdu cunoștința.

**********
Trecuseră patru zile de la acea noapte. Un mic clinchet de pahare îl făcu pe Joe sa se trezească. Bătrânul îi observa privirea buimacă și se așeză pe marginea patului în care se afla Joe. Acesta se uita mirat când la bătrân, când la camera luxoasă în care se afla. Nu înțelegea unde se afla.
Bătrânul îi observă nedumerirea în privire și luase cuvântul.
-Eu sunt Will Smith, un simplu majordom al castelul Hohensalzburg!
Ochii lui Joe licăriră, dar observă că nu putea sa se miște, totul îl durea. Trebuia sa afle ce se întâmplase.
-Cum de mă aflu aici, atâta timp cât nu-mi amintesc mare lucru?
-Eram sigur ca veți fi confuz așa ca primiteti-mi sa va explic: în dimineața zilei de 20 Aprilie am primit o telegramă prin care mi se aducea la cunoștință că există un cumpărător pentru castel. De asemenea mi s-a specificat ca la jumătatea drumului sa mă întâlnesc cu, cumpărătorul. Ajuns la locul de întâlnire am constatat ca nu este nici urmă de vreun cumpărător, așa ca am decis sa merg mai departe. Intre timp oamenii dintr-un sat discutau despre un cal rătăcit fără stăpân. Mi-am continuat drumul și am găsit pe marginea drumului un trup inert ce sa dovedit a fi dumneavoastră. V-am luat și v-am adus aici și v-am îngrijit.
Joe rămase blocat. Nici nu-l cunoștea pe acest om, iar acesta s-a purtat cu el mai mult decât amabil.
-Va sunt recunoscător din tot sufletul domnule Smith!
-Eu doar îmi făceam datoria pentru viitorul meu stăpân!
-Scuzați-mă, dar eu sunt doar un pion! Stăpânul dumneavoastră este fratele meu, care va locui aici!
Fața majordomului se întunecă.
-Și cum este fratele dumneavoastră?
-Un om arogant și mândru!
-Exact ca și contele! și pica pe gânduri.
Joe tresări când auzi de conte.
-Stați puțin, dumneavoastră l-ati cunoscut pe conte?
-Da, un om dificil!
-Dar e imposibil sa fi cunoscut! A trăit acum o suta de ani!
-Tinere domn există secrete care încă nu sunt cunoscute! Acum, dacă va simțiți mai bine, vă invit la un tur al castelului.
Joe îl urmă pe majordom. Castelul spre mirarea sa era uimitor. Șaizeci și patru de camere cu o arhitectură veche și împodobită cu multa grație. Holul castelului era încântător. Două uși mari din lemn masiv pofteau spre un covor roșu care, de o parte și de alta se aflau șase coloane din marmură, care dădeau spre niște scări frumos sculptate care duceau la etajul castelului. În mijlocul acestei încăperi se afla un minunat candelabru cu douăzeci de ramuri. În încăpere se mai aflau de o parte și de alta a pereților, două biblioteci mari cât peretele, din lemn masiv. Joe rămase mut la vederea acestui castel grandios.
Brusc, ochii săi ageri observara din rău acel chip. Îl lasă pe majordom singur, și se îndrepta spre acel chip care îi atrase atenția din nou. Aceeași persoană era reprezentată și non acest tablou. Era ea, Hazel Faith! Majordomul se apropie de el și îi privi atent reacția.
-Domnule, de ce va holbați la tablou!
-Ea, este unul dintre motivele pentru care aflu aici! și făcu semn cu degetul spre tablou.
-Scuzați-mă, dar este decedată cu mult timp în urmă!
-Știu asta, dar ceea ce mă neliniștește este faptul că, contele i-a murdărit întru-totul imaginea înecand totul în minciună!
Majordomul îl privi mirat pe Joe.
,,tânărul acesta știe prea multe despre secretele contelui, secrete ce s-a încercat a rămâne ascunse"
-Domnule permiteți-mi sa va întreb: de unde știți atâtea lucruri despre conte?
-Am citit intr-o carte vechie despre el și ducesă și, am ajuns la concluzia ca el este ucigașul, în niciun caz ducesa!
Mojordomul lasă capul în jos în așa fel încât tânărul să nu-i observe mirarea și chipul înmărmurit.
-Haideți sa va prezint și exteriorul castelului! încercând sa abată atenția lui Joe de la acel tablou.
-Nu, nu încă! Ducesa nu a avut o cameră pusă la dispoziție de conte?
Mojordomul nu putea mintea așa ca incuviință.
-Vreau sa o văd! spus Joe hotărât.
Fără a mai sta pe gânduri majordomul îl conduse spre fosta camera a ducesei.
Era o cameră veche. Se vedea ca de mult timp nimeni numai călcase pe acolo. Camera era simplă, dar în același timp elegantă. Ațentia lui Joe a fost atrasă de un mic dulăpior unde găsi o cutie asemănătoare unui cufăr. Acolo se afla un mic carnețel îmbrăcat în broderie. Joe îl lua cu grijă și îl cercetă.
-Din câte știu ducesa avea obiceiul de a-si scrie câteva gânduri pe hârtie!
-Probabil ca aici se afla o parte din gândurile sale! spuse Joe.
Și băga carnețelul în buzunarul său. Brusc, Joe își întoarse privirea spre fereastră, iar această fereastră, spre deosebire de restul, oferea un peisaj cu totul diferit. Un lac minunat, iar în mijlocul sau se afla o mica insuliță cu o piatră funerală.
-Ce este acolo? spuse Joe arătând cu degetul.
-Nimic interesant stăpâne!
-Atunci formulez altfel: al cui mormânt se afla acolo?
-Al contelui!
-Hmmm...asta e imposibil! și căzu pe gânduri.
-Domnule credeți-ma!
-Se spune ca mormântul contelui nu se cunoște, deci concluzia este că nu-i aparține!
Majordomul lasă capul în jos lăsându-se învins de argumentul tânărului.
Nu reușise să mintă prea bine din păcate.
-Da aveți dreptate, mormântul nu-i aparține lui, ci ducesei!
-Hmmm eram sigur de asta! spuse picand pe gânduri.
-Doriți sa va însoțesc?
-Da de sigur!
Cei doi bărbați au coborât scările de la intrarea castelului și s-au îndreptat spre locul mult așteptat.
Mormântul lui Hazel Faith a rămas așa cum era, cu forma lui antică și simplă, iar plopii desfrunziți însoțesc și acum, intr-un fel pitoresc, monumentul , care se oglindește în apele adormite ale heleșteului aflat în apropiere. Doar luntrea care îi ducea pe cei doi bărbați mai e astăzi întreagă. Lebedele, nu se știe de ce, în loc sa plutească grațios în jurul micii insule, preferă să se scalde în pârâul de apă mocirloasă care curge, intr-un șanț, printre sălciile cu crengi roșiatice, și se termină într-o gârlă aflată dincolo de zidurile castelului.
Joe smulse câteva flori plăpânde ce se aflau în apropierea monumentului și le pune pe piatra funerară. Se uită la literele cioplite care alcătuiau numele ducesei. Chipul i se întrista și fața îi deveni palidă.
,,ea s-a dus, dar adevărul deabia acum apare"
Se răsuci pe călcâie și urca în luntre. Majordomul îl urmă ca de fiecare dată și se înapoiară la castel.
Joe deschise cu putere ușile masive ale castelului și le trânti cu forță.
Mojordomul nu înțelegea ce-l apucase.
-Domnule va pot ajuta cu ceva?
-Găsește toate documentele, izvoarele, citatele, cărțile care au în discuție evenimentele de la castel!
-Am înțeles domnule!
-Și dacă nu va deranjează domnule Will Smith, as vrea sa mă ajutați!
-Desigur! incuviință și plecă în grabă.
Joe își verifică ceasul care indica ora treisprezece. Aveau destul timp sa afle câte ceva. În timp cel aștepta pe majordom, acesta se îndreptă din nou spre tabloul ducesei ce se afala în hol. Continua sa-l privească cu viu interes parcă căutând ceva. Atinse rama solidă, iar tabloul se clatină lăsând în cădere o bucată de hârtie împăturită. Joe o lua imediat și o bagă în buzunar. La câteva secunde apăru Will, care era încărcat de cărți prăfuite. Joe îl ajută și începu sa răsfoiască prima cartea din teanc.
Trecuseră opt ore de căutare, dar nu găsiseră nimic interesant. Când totul părea în zadar brusc, Joe își aduse aminte de micul carnețel îmbrăcat în broderie și foaia impatutita pe care le găsise. Le scose din buzunarul sau și împreună cu majordomul începură sa citească.
,,Ultima scrisoare
Castelul este o clădire veche de pe vremea lui Henric al IV- lea, refăcută cam pe timpul lui Ludovic al XV- lea și înălțată probabil pe niște ruine mai vechi, căci s-a mai păstrat un turn cu crenele care se potrivește restului clădirii, iar temeliile masive sunt împrejmuite de apă, cu întăriri secrete și resturi de pod suspendat. Contele a insistat sa facă această investiție pe care, o văd fără rost.
Zi de zi împart zâmbete și surâsuri forțate pe care seară le înec într-o singura lacrimă amară. Leonard niciodată nu ar înțelege asta, bătrânul acela care m-a obligat sa împart această soartă, acela care îi spun tutore, acela care îmi coordonează viața.
Probabil că, contele se afla acum la un alt chef, căci eu singură sunt tot timpul, închisă într-o cutie de pietre și osândită ca o prizoniera după bunul lui plac.
În fiecare zi sunt mai slăbită și fragilă, iar carnea îmi devine albastră. Ceaiul tremură la atingere, iar căldură pe dat se face sloi. De când sunt venită aici, pe zi ce trece nu mă mai recunosc.
Doar Richard ce îmi mai aducea mângâiere cu câte o scrisoare fugitiva pe care o citeam de sute de ori pana o rețineam cuvânt cu cuvânt. Mi-a promis că mă va salva din acest infern, dar de câteva luni, nu am mai primit nimic, ba din contră lumea vorbește despre realizările sale, iar eu stau și mai vărs o lacrimă amară și sperând o ultimă dată în el, dar oare va fi doar o iluzie?
Cert e ca nimic nu mă mai poate salva! Presimt cum corpul meu anemic va ceda și curând va cădea într-un somn adânc pe care, sincer, l-as prefera cu dragă inima, decât sa fiu în fiecare zi doar un pion pe tabla de șah.
Știu ca îmi dorește moartea. Am stiut-o din ziua în care i-am privit acei ochi sticlosi și reci. El doar se folosește de mine, știu asta. Așteaptă doar momentul în care voi fi proclamată ducesă, iar apoi prin căsătorie, va primi titlul de guvernator, iar astfel va primi ca și teritoriu în subordine cel în care se află fastuosul lui castel. Ajuns la această realizare va încerca să mă ascundă, deoarece eu știu toate nedreptățile și crimele acestuia. Eu sunt dovada vie a tiranismului său.
În aceste timpuri critice nu am niciun ajutor, dar sper ca pe viitor, va apărea unul!
Ultima scriere"
-Este exact cum am presupus! spuse cu încântare Joe.
-Domnule, vreau sa discut ceva cu dumneavoastră!
-Desigur Will te ascult!
-Eu știu totul despre ducesa, iar la început nu am avut încredere în dumneavoastră, dar acum când văd ca sunteți atât de motivat în a descoperii adevărul, va voi spune tot ceea ce știu în detaliu!
-Minunat! Puteți începe!
-De generații întregi familia mea a slujit la acest castel printre care și eu. Străbunicul meu i-a slujit ducesei, acesta fiind singurul care a susținut ca ducesa era nevinovată. Exact ca și în scrierile ducesei, contele a așteptat ca aceasta sa primească titlul de ducesă, iar apoi cu ajutorul căsătorie, sa devină guvernator. Ducesa știa că, contele pentru a ajunge la astfel de titlul, a făcut nedreptăți și crime, eliminându-i pe oamenii politici din vremea lui ceea ce, ei i s-a părut scandalos. Contele văzând cum pe zi ce trece decădea în ochii ducesei, a hotărât sa scape de ea considerând-o o amenințare. Ducesa si-a pus încrederea în Leonard, dar aceasta mergea mână în mână cu contele așa ca pentru ea a fost doar o amăgire. Contele a pentru a scăpa de ea, a început sa o otrăvească, dar aceasta si-a dat seama prea târziu. După moartea acesteia toate adevărurile au început sa iasă la iveală. Astfel contele, si-a înscenat moartea dând vina pe ducesa murdărindu-i reputația pana în prezent. La scut timp a murit și contele, iar locul unde a decedat nu este cunoscut. Asta e tot ce știu!
-Curând vom strânge din ce în ce mai multe informații și vom schimba întregul curs al istorie!
-Tu vei fi cel care o va schimba, nu noi!
Joe zâmbi și cască zgomotos. Era foarte obosit după atâtea căutări.
-Se pare ca sunteți obosit! O sa va conduc în dormitorul dumneavoastră!
-Mulțumesc ar fi și cazul!
Mojordomul îl conduse într-un dormitor frumos amenajat.
Joe se aruncă în pat și își puse cele opt ceasuri ,pe care le luat după el, sa sune la ora șapte.
În următoarele zile urma sa se întâmple ceva foarte interesant la castel. Oare va putea face față?