devilish // liam payne

1

   - Syd, coboară! răsună acut vocea doamnei Wert pe scări, ajungând până în camera fiicei.

   Syd se privi pentru ultima oară în oglindă, apoi coborî. Oricum nu obişnuia să petreacă mult timp în faţa acelei lentile. Nici nu-i plăcea. Oricum e sâmbătă. Cine ar fi interesat dacă are cărarea dreaptă sau nu? Există lucruri mai importante. Cum ar fi să te uiţi pe unde mergi. Sau pacea mondială despre care aberează mereu profesoara lui Sid de geografie.

   Traversă holul, încercând să-şi amintească tonul mamei sale. Era acut sau grav? Mama sa, fostă soprană necunoscută din corul bisericii, cânta şi în casă. Totuşi, te sfătuiesc să nu-i spui că ceea ce ea numeşte cântat poartă numele de falsat fiindcă nu reacţionează drăguţ la această opinie.

   Era acut? se gândi Sid. Te rog să fii fost acut! Puteai să-i citeşti mintea doamnei Wert doar prin a-i asculta tonul vocii. Dacă era acut, doamna Wert era relaxată şi binevoitoare. Dacă era grav, te sfătuiesc să taci pentru tot restul zilei. Orice replică în plus ar duce la explozia acestui vulcan activ.

   Coborî scările, încă sperând la o chemare acută. Aceasta se rezuma în majoritatea cazurilor la dusul gunoiului.

   - Syd, te rog du gunoiul, spuse doamna Wert, în timp ce spăla binevoitoare vasele.

   Fata respiră uşurată şi luă sacul de gunoi special aşezat la uşă.

   - Să vii înapoi, strigă mama sa, apoi fata ieşi pe uşă.

   Dar unde ar fi putut să se ducă? E sâmbătă iar toţi prietenii săi au planuri mult mai importante. Nici nu s-au obosit să-i spună despre ele, aşa cum obişnuiau. Nu s-au mai lăudat că pleacă la nu-ştiu-ce club sau petrecere. S-au mulţumit ca toată săptămâna să-şi arunce priviri cu subînţeles şi să schimbe non-stop replici precum ,,De abia aştept sâmbăta”. Ridică mizerul capac al tomberonului din faţa casei sale şi aruncă dezgustată sacul de gunoi în el. Îşi frecă mâinile de pantaloni, strâmbând din nas şi mormăind cuvinte de neînţeles.

   - Idiotule! se auzi vocea unui băiat. Se întoarse, zărind mai mulţi băieţi bine-făcuţi în curtea casei alăturate. Cărau o canapea în carouri, al cărui spătar avea mici găuri, ce arătau făcute de ţigări. Ai grijă cu aia, imbecilule!

   Îşi întoarse capul mai mult, pe scările casei observând un băiat înalt, cu tatuaje şi cu o creastă de motociclist ce tocmai a avut o ceartă cu vântul, ordonând şi înjurându-i ce cei ce cărau canapeaua. Hainele sale îl făceau să pară un derbedeu, dar faţa îl dădea de gol. Bărbierit, pieptănat şi cu maieul cu vedere la piept parcă aşezat la milimetru, mai degrabă l-ai fi considerat un adolescent certat cu părinţii şi fugit de acasă. Dar, din nou, ceva îl dădea de gol. Înjura mai rău ca tatăl lui Syd în trafic, când întârzie la servici. Deşi părea că are vârsta lui Syd, comportamentul şi limbajul îl făceau să pară un adolescent trecut prin multe.

   Syd îşi luă privirea de la băiat, încercând să-şi dea seama de unde dădură jos canapeaua. Era imposibil să o fi cărat până acasă. Cel mai apropiat magazin de canapele e la 2 kilometri de casă. Dar în scurt timp Syd află. În faţa casei trona un Jeep zgâriat, tunat cu flăcări şi a cărui roată de rezervă lipsea. Îi atrase atenţia numărul de înmatriculare ,,69 SEX”.

   - Numai tâmpiţi întâlnesc astâzi! ţipă nervos şatenul, ridicându-şi mâinile deasupra capului. După ce că mi-aţi făcut pană la maşină...

   Deci de asta lipseşte roata de rezervă, gândi Syd.

   - Acum vă şi smiorcăiţi că e grea canapeaua, continuă băiatul , în timp ce bărbaţii încercau să intre în casă cu ea. Să-mi bag ceva în firma voastră de rahat!