Deceptive Shadows I.Stockholm Syndrome

2.Yaser

Dintr-o data m-am oprit, iar tot curajul meu disparuse ca prin minune, nu stiu ce m-a facut sa-mi pierd curajul, dar o stare de frica mi-a strabatut corpul facandu-ma sa ma intorc speriata catre el si sa fiu mai calma ca de obicei .Incepu sa se uite in ochii mei si jur ca daca nu mi-ar fi frica si nu ar arata atat de bine i-as da o palma si as trece mai departe dar nu puteam, nu puteam sa nu-l privesc. Nu-i stiam numele, nu-i stiam varsta dar banuiesc ca avea aceasi varsta ca a mea pentru ca faceam parte amandoi la aceleasi cursuri, dar nu imi era de ajuns. Voiam sa vorbesc dar ceva ma retinea, cuvintele dure disparura ca prin minune, si paream o fetita mică și neajutorată pe langa el, chiar daca eram destul de inalta. Ochii lui imi dadeau ameteli si dureri de cap, imi strapungeau privirea dar in acelasi timp se uitau la mine cu o blandete de nedescris. Imi prinse mana, dar eu l-am respins, voiam sa scot un cuvant dar nu am putut. Mi-am intors privirea vrand sa plec dar ceva m-a impiedicat, el, care s-a pus in fata mea si a inceput sa zambeasca amuzat. Nu m-am gandit nici macar o secunda ca lumea ar putea fi in jurul nostru si ar putea vedea scena de priviri dintre noi.

-Te-am speriat? Spuse, si i-am auzit pentru prima data vocea, avea o voce groasa si in acelasi timp ragusita facandu-l si mai dur decat părea deja.

-Nu. Am spus clatinand din cap, uitandu-ma in jos.

-De ce nu? Spuse amuzat si eu nu intelegeam de ce e asa de mirat.

-Uite, nu te cunosc, nu stiu cine esti, dar inceteaza sa-mi mai arunci priviri in timpul orelor sau in orice moment al zilei, bine?

-Sunt Harry. Imi intinse mana, dorind sa faca cunostiinta dar eu nici gand sa-i intind mana, eram prea suparata si enervata pentru asta.

-Ok Harry, ne-am inteles? Si imediat clatina din cap in semn de nu, iar eu am plecat grabita catre clasa.

In timpul orelor, Harry parca il chema, nu ma mai privi si fu foarte concetrat la tabla, aproape ca imi venea sa chicotesc pentru ca parea ca nu intelege nimic si facea o mutra de catelus plouat, dar m-am abtinut. Tinuta neagra ii venea perfect, nu-l vedeam in vreo alta culoare si gandul ca o sa-l vad in fiecare zi ma innebunea. Ma temeam ca iar va incepe cu privirile patimase spre chipul si trupul meu, dar in acelasi timp ma temeam ca nu ma va mai baga in seama.
Dintr-o dată își întoarse privirea către mine, începând să râdă când m-a văzut că deja mă uitam la el, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap. I-am făcut semn cu mâna să fie atent la tabla, nu la mine, dar în zadar, așa că mi-am pus capul pe banca închizând ochii și începând să-mi vină prin minte fel și fel de gânduri.

Tot mi se părea ciudată apropierea asta între doi străini care abia se cunosc și el nici măcar nu știe cum mă cheama, nu că ar fi un lucru foarte ciudat din perspectiva lui. Pun pariu că așa face cu toate fetele, gândul ăsta mă făcu să îmi dau iar ochii peste cap.
Oare ce il atrage la mine de ma priveste atat de intens? M-am intrebat in gand, bagandu-mi pixul in gura pana am rupt capacul acestuia. M-am strâmbat neinteresata si mi-am mutat privirea iar către Harry. In partea opusă a clasei statea un băiat, care își indreptă privirea către mine. Incepu să-mi zâmbească și i-am răspuns și eu cu un zâmbet.

Deodată începu să rupă o foaie dintr-un caiet, luându-și pixul în mână, aplecăndu-și capul către foaie și începând să scrie de zor în final scoțându-și limba în timp ce scria. Foaia se mototoli in mâinile lui și ca prin minune foaia mototolită ajunse la mine aruncată de către el.

"Îmi plac mult ochii tăi, sper să am ocazia să-i privesc mai atent , mai aproape de tine!"

Am încremenit nu, nu se poate mai întâi Harry, iar acum alt băiat care tânjește după mine, era prea mult pentru o singură zi și mai ales pentru mine. Prea mult!