Fluturii trăiesc doar o zi

P R O L O G

☨☨☨ ☨☨☨ ☨☨☨

„ Fluture cu aripi frânte, eu, Cerul Azuriu, îți țes altele noi, pictate-n zâmbete răzlețe. "

- Târfă masculină!

- Marș de-aici, gay-ule!

- Taie-ți venele și sinucide-te odată!

- Schelet umblător!

- Parașuto!

- Vierme infect!

Am strâns breteaua ghizdanului, înaintând spre ieșirea liceului. Tremuram din cap până-n picioare, obrajii fiindu-mi brăzdați de lacrimi, iar plămânii mi se luptau pentru fiecare firmitură de aer. Ori de câte ori mă batjocoreau în halul ăsta, râzând și azvârlindu-mi tot felul de jigniri, intram în panică. Îmi doream să fiu în cămăruța pictată-n albastrul cerului, ascultând RockFM, în timp ce mă ghemuiam pe covorul pufos, decorat cu fluturi.

Cineva m-a stropit cu apă, iar altcineva mi-a udat părul castaniu cu suc, însă eu am continuat să merg, ținându-mi privirea în pământ. Am simțit ceva lovindu-mă în frunte, realizând că a fost o piatră, apoi o altă persoană mi-a pus piedică, făcându-mă să cad pe burtă. Mi-au luat ghiozdanul, împrăștiindu-mi toate lucrurile și călcându-le în picioare. M-am ridicat, chinuindu-mă să văd printre lacrimi, și-am început să le adun, încercând să le ignor râsetele asurzitoare. Capul îmi vâjâia, apărând și-o ușoară stare de amețeală, așa că am tras disperat câteva guri mai mari de aer, astfel încât să îmi pot reveni.

Mi-am așezat ghiozdanul pe umăr, continuându-mi drumul, și când în sfârșit m-am văzut în stația de autobuz, m-am trântit pe băncuță, istovit. Încă plângeam, dar după câteva minute m-am potolit, atenția fiindu-mi captată de-un ghemuleț micuț de blană - era o pisicuță. Stătea într-un colțișor, uitându-se speriată la mașinile ce goneau cu viteză prin fața ei, iar la un moment dat a vrut să traverseze, însă era să fie călcată, așa că s-a dat înapoi, mieunând tristă.

- Ce s-a întâmplat, micuțo? am întrebat-o, ducându-mă lângă ea și lăsându-mă pe vine.

Avea în jur de trei sau patru luni, blănița având-o de culoare neagră, iar ochișorii albaștri. A mieunat, uitându-se tristă și speriată la mine, iar când am vrut s-o ating, s-a dat câțiva pași înapoi.

- Nu-ți fac nimic, drăguță mică. Doar vreau să te ajut.

M-a privit preț de câteva secunde, îndreptându-și apoi irișii spre cealaltă parte a străzii.

- Vrei acolo?

Și-a întors căpșorul, mieunând ceva mai vesel. Am zâmbit, ea apropiindu-se de mine și dându-se pe lângă piciorul meu.

- Atunci să mergem.

Am luat-o în brațe, sărutându-i boticul, după care am traversat, lăsând-o pe jos. Și-a înălțat ochișorii spre mine, mieunând în semn de mulțumire.

- Blacky!

Pisicuța a zbughit-o spre un bărbat, miorlăind bucuroasă, iar el a luat-o în brațe, trecându-și degetele prin blănița ei pufoasă.

Am zâmbit, fericit că am putut să o ajut.

- Hei, orfanule, tot pe-aci ești?

Am înghițit în sec, rugându-mă ca semaforul să se facă verde cât mai repede.

- Cu tine vorbesc, șobolan de canal.

M-am întors cu fața, uitându-mă în pământ.

- C-ce v-vrei? m-am bâlbâit, panica punând din nou stăpânire pe mine - nu avea nicio importanță faptul că era doar unul dintre ei.

- Să mori ar fi un început frumos.

Și imediat ce mi-a replicat asta, l-am simțit împingându-mă în stradă, lacrimile părăsindu-mi iară ochii, la auzul claxonului disperat al unei mașini. Numai că în ultimul moment, cineva m-a tras înapoi pe trotuar, salvându-mă de la o moarte sigură.

Era bărbatul acela.

- Ești bine? s-a interesat, prinzându-mi bărbia și obligându-mă să îl privesc în ochi, în timp ce brațul său era încă pe talia mea.

- D-da, am șoptit, fermecat de irișii săi pictați într-un albastru de azur.

A zâmbit, eliberându-mă, apoi și-a mutat atenția spre vinovat.

- Cât despre tine, dacă-ți mai văd mutra, ești terminat.

Și a luat-o la fugă, îngrozit.

- M-mulțumesc. Vă datorez viața.

- Nu-mi datorezi nimic, nu fi prostuț. Și-n plus, eu ar trebui să-ți mulțumesc - l-ai găsit pe Blacky. Nebunaticul a dispărut încă de dimineață, și-am găsit că n-o să-l mai revăd.

S-a aplecat, luând motănelul în brațe.

- N-nu aveți pentru ce.

A chicotit, luând-o la pas.

- Vino, strigă în urma sa. Te servesc cu-n suc.

Am deschis gura, vrând să refuz oferta, dar bărbatul șaten, cu păr lung și barbă, deja intrase în scara blocului. Mi-am mușcat buza, gândindu-mă ce ar trebui să fac, iar într-un final am tulit-o în stație. Știam cât de nepoliticos era să plec așa, dar pur și simplu nu puteam s-o fac. Îmi era frică.

Ajuns la orfelinat, le-am salutat respectos pe îngrijitoare, ducându-mă apoi în cămăruța mea. Am dat drumul la micuțul radio, lăsând versurile melodiei Fată Verde să-mi însenineze chipul, după care mi-am pus ghiozdanul deoparte, dezbrăcându-mă de hainele de școală și ducându-mă să le spăl la pârâul din spatele clădirii dărăpănate, unde mi-am petrecut ultimii cinci ani din viață - mama mea a murit într-un accident de mașină, iar tata a fost răpus de-o boală la inimă, pe vremea când eu eram încă un bebeluș. Le-am pus la uscat, îmbrăcându-mă într-un tricou albastru, cu câteva rupturi pe ici-colo, și m-am ghemuit pe covor, obosit.

Mâine mă aștepta încă o zi de coșmar.

☨☨☨ ☨☨☨ ☨☨☨

Pe Domnu Salvator îl găsiți la link extern.