Boxerița (în curs de corectare)

Capitolul 5

- Și asta? Întreabă zâmbind.

Îmi putea merge mai rău? Nu pot să cred.

- E un tatuaj... Ce? Nu ai văzut niciodată unul sau ce? Răspund enervată cu privirea în pământ.

Nu îmi plăcea ca lumea să știe de tatuajele mele decât dacă aveam suficientă încredere în ele. Și acum totul se ducea pe apa sâmbetei din cauza idiotului ăsta ce sunt sigură că nu se va opri până nu va afla ce sunt.

De ce nu pleca și să mă lase singură? Nu era așa complicat.

- Vai, vai... se pare că Kim Lander pe lângă faptul că e o boxeriță mincinoasă mai e și o fată tatuată. Râde. Ce mai ascunzi? Un piercing? În limbă, poate?

Mă încrunt la el.

- Să nu spui că nu te-am avertizat. Ridic pumnul la el.

- Liniștește-te Karla...

- Kim. Îl corectez și eram aproape să clachez.

- Da, cum o fi. Vreau doar sa văd tatuajul.

- Ce te face să crezi că ți le voi arăta?

Eu și gura mea mare ...

- Arăta?! Deci ai mai multe nu e doar unul.

Voiam să îmi dau o palmă bună peste toată fața, am greșit tot azi, era suficient pentru o zi.

- Eu nu am zis asta ... HEI!

Matt mă trage de mâini și se uită la încheieturile mele. Era mult mai înalt decât mine și mă deranjau puțin brațele din cauză cum mi le ținea.

- DĂ-MI DRUMUL TÂMPITULE! Mă zbat să ies din mâinile lui. Matt începe să râdă.

- Ce semnifică? Zice serios și îmi dă drumul la mâini.

Ce om bipolat!

Nu aveam chef să îi explic de ce aveam o coroană pe încheietura dreaptă și un fulg de zăpadă pe cea stângă. Era ceva ce știam numai eu și nu aveam nici o intenție să îi spun cuiva.

- Nimic. Nu vreau să îți explic și nici nu vei înțelege. Acum te rog, pot pleca?

Matt mă privește în ochi. Mă emoționam când îi vedeam culoarea albastră a ochiilor. Nimeni din Universitate nu a încercat să poarte o conversație amabilă cu mine, pe Alice nu o pun, până ce a ajuns el și era incomod. Nu știam ce să fac.

- Bine pleacă, dar nu o să mă las până ce nu aflu ce înseamnă.

Îmi dau ochii peste cap, îl împing pe Matt și plec de acolo.

- Îți pierzi timpul, Matt.

ÎNCHIDE GURA AIA KIM!!!! Iar am făcut-o lată.

- Și de unde îmi ști tu numele? Întreabă curios din spatele meu.

El nu s-a prezentat în fața mea. Doar îi știam numele de la Alice și conversațiile ei ciudate de la telefon. Acum pe lângă mincinoasă și tatuată o să ma vadă și ca pe o hărțuitoare.

M-am făcut că nu îl aud și plec. Era incredibil cât puteam să stric în câteva minute. Trebuia să conectez gura cu creierul cât mai repede.

***

Eram la o masă în cafenea cu Alice. Era amiază și niciuna nu avea nimic mai bun de făcut. De fapt aveam teme și trebuia să mă duc la bibliotecă dar era mai interesant să stau la o cafea cu Alice și să îi ascult problemele. Era un pic de râs.

- Și atunci îi spun lui Angelina <ești nebună sau ce? Eu nu îl invit pe ăla la o întâlnire> și ea răspunde <ce lașă!>. Așa că a trebui să mă opresc acolo și să îl invit pe Adam la o întâlnire în seara asta. Poți să crezi?

Fac un efort să nu râd.

- Adu-mi aminte puțin ... cine e Angelina? Prietena ta blondă sau cea cu pistrui pe față?

Alice strâmbă din nas.

- Nu! Angelina e bruneta înaltă și nici măcar nu e prietena mea.

- Ah, da ... și Adam?

- E băiatul ăla cu ochelari, ce e acolo în spate cu prietenii lui. Îl vezi? Îmi arată cu degetul fără sa disimuleze.

Acel Adam ne-a văzut și îi zâmbește lui Alice. Cobor privirea și încep să râd.

- Nu mai râde!

Alice îmi dă un pumn în braț, în spirit de glumă. Voiam să îi întorc pumnul dar mă opresc când o fată blondă cu ochii albaștri și cu pistrui pe fața, dar destul de frumoasă, se apropie de noi cu o tavă plină cu mâncare.

- Bună! Pot să stau cu voi?

Eu și Alice ne uităm una la alta. Niciodată nu se întâmpla asta când eram eu prezentă.

- Desigur, stai jos. Alice îi zâmbește fetei. Și fata îi zâmbește timid.

- Mulțumesc... Sunt nouă, doar ce am ajuns aici de câteva ore și nu cunosc pe nimeni, ne spune.

- Te-au lăsat să te înscrii o lună mai târziu?

- Da, unchiul meu lucrează aici și m-a ajutat puțin.

Măresc ochii de uimire. Te rog să nu fie ea, te rog, te rog, te rog.

- Mă numesc Maria Wilson.

Îmi dau cu palma peste frunte. Îmi amintesc când în sală Matt îi spunea lui Mark că și Maria e pe aici. Maria era sora lui. Alice și ea mă văd îngrijorată.

- Kim... Ești bine? Mă întreabă Alice.

- Da, da. Îmi cer scuze. Mi-am amintit că am de făcut un referat pentru mâine... Nu are importanță. Îmi pare rău. Sunt Kim Lander. Maria zâmbește.

- O plăcere.

- Și eu sunt Alice Humphrey.

- Sunteți de mult aici? Ne întreabă Marie.

- Nu, avem un an, ăsta e al doilea. Răspunde Alice.

- Da, mă scuzați, trebuie să mă duc ... să fac referatul ăla ... la bibliotecă. Le spun, mă ridic și plec.

- Așa e ea, nu o lua personal, aud că îi spunea Alice.

Scutur capul și mă duc în dormitor să fac referatul. Dacă mai voiam să dorm la noapte trebuia să mă apuc cât mai repede de el.