Boxerița (în curs de corectare)

Capitolul 25

  - Nu e chiar așa de rău, spune Alice examinându-mi părul.

  - Ba e. Cine știe cum vrea să mi-l taie.

Mă imaginez întorcându-mă în campus cu părul albastru, cu suvițe colorate și tuns băiețește. Oh Doamne!

  - Maria, fratele tău o să mă înnebunească, îi spun iar ea râde.

  - Imaginează-ți că eu practic locuiesc cu el de când m-am născut, tu doar spune-i că nu vrei să te tunzi și gata. Boxezi la perfecție de ce nu îi dai un pumn?

  Râd fără chef în timp ce Alice o aprobă.

  - Nu îți mai plânge de milă, poate o să ieși de acolo mai bine decât ești acum, poate nu o să fie așa de rău. Relaxează-te.

  Îmi dau ochii peste cap. Nici una nu mă înțelegea. Pe lângă asta consideram că totul era nedrept, el s-a împiedicat primul și m-a făcut să cad. În secret mă bucuram că nu trebuia să fie el cel care rămânea fără păr, arăta bine acum, dar nici nu mă bucura ideea de a tăia din părul meu.

- O să mor, spun uitându-mă la ceas.

Era ora 09:59. Mai era un minut până când trebuia să mă întâlnesc cu Matt afara din campus. Timpul mă tortura. Fără să am vreo scăpare îmi iau la revedere de la fete cu o față îngrijorată.

- Vă văd mai târziu.

- Noroc! strigă Maria. Pupă-l pe Matt din partea mea.

Ies pe ușă și cobor scările cât pot eu de încet.

Mașina lui Matt era parcata în fața universității. Stătea la volan și avea ochelari de soare, azi era una din puținele zile în care ieșea soarele, zâmbea mulțumit. Arăta destul de bine. Trec strada în timp ce el râdea.

- De ce râzi?

- De nimic, spune inocent. Hai urcă.

Îmi deschide ușa ca să intru apoi ocolește mașina și se urcă pe locul soferului.

- Mulțumesc.

Matt pornește mașina.

- Unde mergem? Îl întreb.

Cu toate că aveam doi ani de când eram în Eastbourne nu mi-am tuns părul niciodată în acest timp așa că nu știam nici un salon în oraș.

- O să vezi, spune și îmi face cu ochiul.

Încerc să îmi controlez nervii. În Londra când el a condus ca un nebun să ajungem la aeroport ca să nu pierdem avionul credeam ca a condus așa doar ca să ajungem la timp. Acum stiu clar că el conduce ca un maniatic. Îmi bag unghiile în scaun.

- Hei, nu șifona pielea scaunului, spune fără să își șteargă zâmbetul de pe fata. Nancy e viața mea.

- Nancy? cine naiba e Nancy? Mă uit la el ca și cum ar fi un nebun.

- Bebelușul ăsta, spune și arată spre mașină ca și cum ar fi lucrul cel mai evident din lume. Râd scuturând din cap.

Cine ar pune nume la mașina lui? și ce fel de nume e ăsta pentru o mașină? Nu avea sens. Matt era pe zi ce trece mai surprinzător.

Ajungem lângă portul din Eastbourne și Matt mă trage după el până la un salon de coafură ce se numea "Salonul lui Barry"

- Serios? Mă vei face să intru aici?

- Oh da! Răde cu răutate. Haide intră, nu e așa rău.

- Cel puțin acest Barry este un stilist bun? Întreb cu toate că știam răspunsul.