Un nou început..

Și am plecat..

~8am~Duminica ~
Nu am prea putut sa dorm.. M-am tot gândit la ce s-a întâmplat aseară și încă nu-mi vine sa cred...
^-Cum mi-au putut face asta?! Ii urasccc!
-Nu sunt ei vinovați.. Chiar nu au avut alta opțiune ! Nu ii poți condamna... Și hai nu mai plânge ca un copil răsfățat! Ești patetica!!
-Probabil ca ai dreptate.. Știi conștiință.. Câteodată ești și tu folositoare la ceva!
-Câteodată?!!
-Mai mereu ești al naibii de enervanta!!!Recunoaștee
-Bla bla blaaaa
-Ce ziceam...
-BLAAAA BLAAAA
-Taaci! ^
Ușa se deschide încet și o vad pe mama cum ma privește fără sa spună nimic. Parca îmi așteapta reacția. Îmi șterg lacrimile și ii fac semn sa intre. Se așează lângă mine, continuând sa ma privească în tăcere. Pe fata ei puteam citi îngrijorarea. După câteva minute de liniște mormântală aceasta începe sa plângă exact ca un copil. Eu instinctiv o îmbrățișez.
-Sofi.. Regret ca facem asta! Dar chiar nu avem încotro... As fi vrut sa fie altfel! Sa putem sa fim împreună , în casa noastă, ca o familie. Însă..oh.
- Nu mai plânge! Nu trebuie sa îți para rău.. Știu ca va doriți tot ce e mai bun pentru bine! O sa fiu bineee!
Intre timp tata vine și îmi spune ca a sunat viitorul proprietar și în câteva ore o sa fie aici.
-Deci ar cam trebui să-mi fac și eu bagajul...

După câteva ore am reușit sa împachetam tot. Exact la timp... Noul proprietar împreună cu familia lui au sosit.
Ne urcam în mașină și plecam. Ma uit înapoi la casa și ma cuprinde un fior de nedescris. Dar nu... Nu o sa mai plâng ! Nu vreau sa fac situația și mai grea decât este deja pentru părinții mei. Nici lor nu le vine ușor..
-O sa îți placa locul ! Apartamentul în care urmează sa locuiești este foarte spațios, plus ca se afla chiar in centru , aproape de liceu. O sa vezi.. O sa îți faci prieteni noi și totul o sa fie bine!
-Exactt! Știi.... Poți considera mutarea asta ca pe "un nou început", spune mama.
-Mda..Spun spun eu fără prea mult interes. După imi pun căștile în urechi fără sa mai spun nimic tot drumul.