Aș putea fiu acum oriunde altundeva, dar nu, stau aici, în pat, și ma gândesc la cum as putea sa scap de aici. Sunt închisă intre 4 pereți așteptând un mesaj de evadare. Cineva care să vina și să îmi spună că sunt liberă. Privesc peretele de un alb plictisitor. Lacrimi sărate se scurg încet pe obrajii mei palizi. Închid ochii. Dintr-o dată se aude un bipăit. Tresar din pat. Pun mâna rece pe telefonul cald. Emoțiile îmi tresar din piept făcându-mi inima sa bată din ce în ce mai tare. Apăs pe buton cu o oarecare teamă.
" Îmi pare rău"
Mii de sentimente izbucnesc în mine. Lacrimile curg neîncetat. Mă îndrept spre pat încet, abținandu-mă sa nu țip. Strig pe dinăuntru. Prind cu ură perna și o arunc pe podea , îmi înfig unghiile în cearșaful catifelat.
Abia acum înțeleg ce înseamnă să trăiești într-o lume alb și negru.
