Niciodată nu am reușit sa îmi fac părinții mândri de mine. Întotdeauna am fost copilul problemă. Nici cu școala nu pot sa mă declar mulțumit, pentru ca întotdeauna se poate și mai bine. Aș vrea să devin un arhitect. Îmi amintesc prima dată când le-am dezvăluit părinților mei ceva , a fost când le-am spus ca vreau sa devin arhitect și încă regret asta. Au râs împreună cu fratele meu ore în șir. M-a durut sa știu ca proprii mei părinți mă urăsc. Era și normal ca îl plac mai mult pe Mason. Mason a absolvit liceul, Mason a devenit doctor, Mason și-a luat carnetul, Mason are mașină, Mason are iubită și apoi întrebarea de zi cu zi " Dar tu, de ce nu poți să fi așa că Mason" pe bună dreptate îl iubesc pe el și pe mine nu. Adică și eu aș face la fel.
În fiecare zi ne adunăm cu toții la masa de seara și toată lumea povestește despre cum a fost ziua lui. Bineînțeles că nimeni nu mă ascultă și mă întrerup ori să îi întrebe ceva pe Mason , ori sa mă întrebe pe mine "Și, Johann, ți-ai găsit iubită? " îmi vine să vomit. M-aș ridica de la masă dar după eu sunt cel care nu are pic de respect. Aș putea zice ca îmi urăsc părinții și că mai bine mă duceau la un orfelinat și mă lăsau acolo.
Schimb școala aproape în fiecare an, pentru ca "atrag atenția asupra mea în timpul orelor" și că "disciplina mea este execrabila". Păi, mulțumesc tuturor persoanelor care sunt alături de mine și m-au nominalizat pentru a deveni ce azi sunt și anume , un mare eșec.
Pentru prima dată în viața mea, m-am trezit zâmbind și fără să mă gândesc la cât de mult aș vrea să mai dorm și să nu mai dau ochii cu părinții mei. Pentru prima dată în viață am simțit ca nu consum oxigen degeaba, că merit sa trăiesc. E amuzant cum o persoană, o carte, o melodie, o imagine și o floare poate să îți schimbe dispoziția într-o secundă. Ella nu era doar o fată frumoasă cu sânii mari,cum era catalogată la școală, ea era cartea fără sfârșit, melodia care îți dă fiori, imaginea care te face sa râzi și floarea pe care o mirosi, ai grija de ea și o admiri . Scopul meu în viață era să o fac fericită. Nu știu dacă m-am îndrăgostit, dar îmi place foarte mult să privesc, sa o admir, sa o aud , sa ma facă sa râd cu glumele ei sarcastice. Era cea mai fină floare din grădină, acea floare pe care o uzi zilnic , o privești, dar niciodată, NICIODATĂ nu o rupi. Iubeam felul în care mă privea, iubeam felul în care îmi lua mâna și o strângea, iubeam felul în care se juca în părul meu, iubeam felul în care își așterna capul pe pieptul meu, iubeam faptul ca era a mea și nimeni nu putea sa mi-o ia din brațe.
După maratonul de filme din acea seară , am adormit amândoi îmbrățișați. A doua zi dimineață, m-am trezit singur.
Nu sunt absurd, probabil ca s-a dus acasă, dar meritam un mesaj. Mi-am luat tenișii în picioare și am pornit grăbit spre școală. O căutam disperat prin curtea școlii. Dintr-o dată o fată îmi iese în cale, m-a oprit din mers, prinzându-mi brațul și trăgându-ma spre ea.
-Bună frumosule, spuse ea mult prea pervers.
-Nu am timp, spun eu încercând să mă retrag, deși ajungeam și mai aproape. Am rămas inconștient pentru câteva secunde și sufocat de buzele ei agresive . Am împins-o cu toată forța și am încercat să alerg după Ella care interpretase totul greșit. Am lovit peretele cu toată forța, provocându-mi răni. A trebuit sa aștept sa termin orele. O ploaie torențială s-a stârnit dintr-o dată. Am încercat sa alerg după Ella, dar se pare ca era la câteva străzi distanță. M-am oprit, m-am pus pe asfaltul rece și ud. M-am gândit la cum lumea poate să se prăbușească într-un moment și cum tu nu poți sa faci nimic în privința asta. Dintr-o dată am auzit un țipăt, am alergat foarte repede , încercând s-ajung acolo. Am văzut doar poliție, ambulanță, sânge. Am întrebat pe șoferul ambulanței ce s-a întâmplat și mi-a spus ca o fată a fost călcată de mașină. Inima mea se sfâșia în mii de bucățele la auzul cuvintelor acelea. M -am urcat în ambulanță și am mers la spital. A fost dusă în sală de urgențe, toată lumea era agitata, nimeni nu îmi spunea ce se întâmplă, eram atât de invizibil. M-am așezat în sală de așteptare și îmi înghițeam lacrimile sărate care se scurgeau încet pe obrazul drept. I-am văzut părinții intrând. M-am dus la ei și am încercat sa ii liniștesc. Am auzit două asistente vorbind " fata era conștientă, se plimba pe stradă și plângea, dintr-o data o mașină a lovit -o, nu foarte grav, numai ca a fost inconștientă pentru puțin timp."
Am suflat ușurat. Tot ce puteam gândi era ca eu sunt vinovat. Dacă nu ar fi fost fata aia. Am întrebat dacă pot sa o văd, răspunzându-mi-se afirmativ. Am intrat încet, încercând sa nu ii tulbur liniștea. Stătea pe spate, avea fața plină de zgârieturi și ochii umflați. Mâna ei era bandajată. Avea piciorul in gips.
-Hey , spuse ea zâmbind.
-Hei , spun eu privind-o cu iubire. Ceea ce ai văzut nu...
Mă întrerupse.
-Știu ca nu ai vrut, ea e Jessie, așa abordează ea băieții , oricum ar fi, nu ai nevoie sa îmi dai explicații, doar nu sunt iubita ta, faci ce vrei, spuse ea amuzata.
- Ai dreptate, nu era nevoie sa îți dau explicație, până acum, de acum încolo ești iubita mea si nu ai voie și trebuie să îmi promiți ca nu o să mă părăsești așa, spun eu apropiindu-ma și sărutând-o pe frunte. S-a uitat la mine cu niște ochi de cățeluș si a zis:
- Hmm si ce facem dacă eu nu vreau sa fiu iubita ta?
M-am așezat pe scaunul de lângă pat , i-am cuprins mâna în ale mele și am zis:
- Cred că vom găsi o soluție, spun eu râzând. Poți sa îmi promiți ca cel mai bun prieten al tău, nu, mai bine, fratele tău din altă mamă.
- Ce zici de : Eu, Ella, îi promit fratelui meu din alta mamă, prietenul meu cel mai bun si totodată noului meu iubit, Johann ,că o să am mai multă grijă când trec strada.
Am început amândoi să râdem in hohote. Am rămas lângă ea până a adormit.
