Prima zi de școală.
6.30. Alarma telefonului sună foarte tare. Era sa fac un infarct. Mă ridic din pat și mă
-Ești nou la școală? Întreb eu ușor temută să scot un sunet.
-Da , spune el cu o voce groasa dar totodată drăguță. Crezi că îmi poți arăta unde se face biologie? Mi-am uitat orarul acasă. Dacă nu te deranjează, adaugă el după câteva secunde.
- Nu, nu, nu mă deranjează, răspund eu grăbită, poate un pic prea disperată. Defapt și eu am biologie. Vrei sa stăm împreună ? Ca sa nu stai singur fiindca ma gândesc la faptul ca nu cunoști prea multa lume nu? adaug eu rapid ca sa nu cad prea adânc în disperare.
S-a uitat la mine zâmbind și m -a urmat
Ne-am îndreptat spre clasa și am început sa vorbim.
- Și cum de ai ales liceul Clevwood? Întreb eu privindu-l adânc în ochii lui senini.
- Din cauza ta , spuse el cu o voce sexi, menținând contactul vizual și rânjind cu jumătate de gură.
-Hahaha, răspund eu sec.
*Clopoțelul sună *
- Ei bine aici e laboratorul de biologie.Unde stăm?
- Unde vrei să stai?
- Păi... unde vrei tu e bine, spuse el , cuvintele lui făcându-mă sa zâmbesc neîncetat.
Ne-am așezat în banca din spate. Profesorul Jordan intră în clasă și cu o voce dominatoare spuse:
- Bună ziua , studenți și studente, eu sunt profesorul Jordan, unii dintre voi ma știți de anul trecut. Anul acesta o sa încheiem cu ceea ce înseamnă biologie, mai puțin cei care vor sa devină medici sau ceva din domeniu, vreau ca toți sa fiți atenți, anul acesta o sa...
Ușa se deschise și pe ușa intra nimeni alta decât directoarea Walsh. Directoarea Walsh e foarte de treabă și se implică în multe proiecte care țin de viitorul nostru, nu îmi vine sa cred ca sunt în ultimul an de liceu și ca în Februarie împlinesc 18 ani de fericire și tristețe laolaltă.
- Aș dori să vă prezint noile embleme ale școlii.
Dupa 10 minute de vorbit în continuu am auzit ușa închizându-se.
-Așa, cum spuneam anul asta o sa dăm 6 probe. O sa învățăm toate oasele corpului uman dar și proprietățile lor.
Îl priveam și îi zâmbeam.
Și-a scos un caiet și a rupt un colț din ultima pagina. Mi-a cerut un creion. Încercam să văd ce scrie dar nu puteam să văd de părul meu lung și șaten și buclele mele care cădeau perfect pe spate. A îndreptat biletul spre mine zâmbind. Am tras bilețelul mai aproape ușor nesigura dar totodată emoționată.
"Vrei sa ieșim în oraș mâine ,dupa ore?"
I-au creionul și încerc sa înghesui un răspuns.
"Mi-ar face plăcere "
A citit, s-a uitat la mine si a zâmbit.
Era clar că ne plăceam reciproc. Imi dădea fiori în stomac și inima mea era să sară din piept când mâinile lui îmi înconjurau talia. Priveam buzele lui umflate și roșii, foarte rănite de la mușcături. Imi doream să le mușc și eu de fiecare dată când îmi rânjea un zâmbet și ma privea cu atâta sinceritate.
Clopoțelul a sunat și m-a trezit din gândurile mele dubioase ,amintindu-mi că o să ies în oraș cu... tocmai realizasem ca eu nici măcar nu știu cum îl cheamă.
Am mers acasa fericita. Tata lipsea ca întotdeauna , iar mama gătea ( ca întotdeauna ). Mama mea, Claire, cea mai tare mamă, deși nu se prea implică în relația noastră mama-fiica , ne înțelegem foarte bine. Adică nu prea vorbim, sau facem ceva împreună, de-aceea nici nu ne certăm, e mai bine pentru toți. Adică părinții mei mă lasă să fac tot ce vreau . Nu sunt sufocanți și enervanți. Intotdeauna am simțit ca pe sora mea mai mare o iubesc mai mult decât pe mine. Pe buna dreptate, eu sunt un nimic, sunt la liceu, am note bunicele , nu am iubit, nu prea am prieteni, nu îmi place sa ies în weekend în oraș cu acei câțiva prieteni pe care îi am. Singurul loc unde mă duc sunt petrecerile. Pot sa zic , că ies din casă destul de des , având în vedere numărul de petreceri pe an. În schimb sora mea? Are facultate de medicină, e un doctor excepțional și dorit peste tot, eu nici nu știu ce vreau sa fac, are 1 copil și un soț minunat care e avocat, o casă minunata construită de ea de la 0 și are 26 de ani. Întotdeauna am admirat-o și ne-am sfătuit reciproc , dar simt ca eu nu am loc în familia mea. Adică eu sunt aia în plus, oaia neagra a familiei, un eșec. Niciodată nu l-am auzit pe tata spunând "Ella, sunt mândru de tine".
A doua zi dupa-masa:
Nu stiu cu ce sa ma îmbrac. Dacă imi iau rochie o sa creada ca e ceva mai mult între noi. O sa ma îmbrac normal. Mi-am luat tenișii negri in picioare si am ieșit. El era deja acolo, ma aștepta. Era îmbrăcat într-o cămașă neagră ca noaptea. Mi-a aruncat o privire care mă făcea să mă simt penibil. Nu cred ca cineva s-a mai uitat asa la mine. Toată viața am avut impresia ca trăiesc pentru nimic. Sunt o irosire de oxigen. Ceva care nu produce nimic. Dar atunci când el se uită la mine, am toate motivele să traiesc, nu mai sunt doar o fată care se plimba pe stradă. Sunt o fată care se plimba pe stradă alături de un băiat drăguț al cărui nume inca nu îl știu. Mi-am salutat părinții, care m-au ignorat complet, si am plecat.
-Nu te prea înțelegi cu mama ta nu?
-Nu e ca nu mă înțeleg, eu nu prea am ce vorbi cu mama mea, oricum nu mă ascultă și nici măcar nu se străduiește să mă înțeleagă.Ne înțelegem foarte bine având în vedere ca discuțiile noastre se rezuma la "Hei ce avem de mâncare? " sau "Hei vezi ca ma duc la o petrecere" sau "Mama având nevoie de bani pentru școală "
-Te înțeleg perfect. Adică eu am un frate mai mare. Împlinit în viață. Preferatul părinților mei. Și eu sunt fratele din umbră , măturătorul de străzi , după cum cred părinții mei ca voi ajunge. Așa că nu mă înțeleg cu ai mei.
-Nu cred, și eu am o sora mai mare , care e doctor și ah ce mi-aș dori ca măcar pentru o zi să nu existe.
-Ai grijă ce îți dorești ca se poate îndeplini.
-Ai dreptate, nu știu ce m-aș face fără ea.
Mi-a prins mâna strâns și s-a uitat la mine din nou, zâmbind. Ne-am îndreptat spre o cafenea. Am comandat cappuccino și se pare că și lui ii place cappuccino-ul . Mi-am înconjurat mâinile pe lângă cana fierbinte, încălzindu-mă. S-a uitat la mine pentru câteva secunde, fără sa spună nimic. Încercam să rup momentul ăla penal, dar nu știam ce să zic. Dintr-o dată buzele lui s-au despărțit și a rostit:
- Uite ce e, astăzi, când te-am văzut, așa perfecta, stând acolo singură , nu puteam să îmi iau ochii de la tine.
Muream , nu știam ce să zic, era atât de penibil, stăteam acolo , îl ascultam , și zâmbeam ca o proastă. Nu știam ce sa zic. Nu mă așteptam să zică așa ceva.
-Da, și mie îmi place de tine , spun eu fără sa realizez ce tocmai am spus.
S-a uitat la mine si a zâmbit, mi-a luat mâinile și le-a prins în mâinile lui mari, călduroase și aspre.
- Nu am vrut sa zic...
M-a întrerupt.
- ai gândit cu voce tare?
Ca să stric și mai tare totul.
-Da , spun eu zâmbind și simțindu-mă ca dracu pentru ca acele cuvinte ieșeau din gura mea fără sa îmi dau seama. Sper ca nu crede ca sunt o proastă.
- Încă nu știu cum te cheamă.
-Îmi pare rău, nu pot să dau asemenea informații unui străin.
-Hahaha , răspunse el amuzat și totodată sec.
- Dar pe tine?
- Scuze, încă nu sunt pregătit sa îți dezvălui numele meu.
Imi plăceau la nebunie jocurile de cuvinte dintre noi și că nu era un tip plictisitor , care probabil s-ar fi uitat la mine ca la a-8-a minune a lumii și apoi mi-ar fi spus că i-a murit pisica și că ne putem revedea pe 30 Februarie ,după înmormântarea pisicii. Ah , eu și umorul meu sarcastic. Înecându-mă în gândurile mele , nu mi-am dat seama ca am terminat de băut cappuccino-ul.
-Ella, îmi pare bine, spun eu , zâmbind pervers.
-Johann ,încântat de cunoștință, spuse el privindu-mă amuzat.
- Hai să mergem la mine, sa ne uităm la un film.
-Nu prea am chef de un film. Ce-ar fi sa o lăsăm pe mâine?
- ok, mâine la 6 vin să te iau ca sa nu te plictisești.
-Stai liniștit, o sa ascult muzică.
- Greenstreet nr 4.
-Pe mâine .
-Pe mâine, spun eu îndreptându-ma spre casă și zâmbind, fără ca el să mă vadă.
Am ajuns în camera mea, m-am trântit pe spate și m-am uitat la tavan ca la un cer plin de stele, și am zâmbit. Am început sa dansez și să cânt ca o proastă și dintr-o dată cineva intra în camera mea.
- Ella hai la masă, spuse mama mea uitându-se la mine într-un fel în care nu s-a mai uitat până acum, a zâmbit așa de...mândră.
Stăteam la masă și mă gândeam la Johann , când dintr-o dată, tata tușește forțat.
- Și Ella , spune-ne despre noul tău iubit.
-Nu e iubitul meu, răspund eu sec , uitându-mă urât la tata care punea întrebări indiscrete.
După cină m-am dus în camera mea și m-am culcat.
- Ella? Dormi?
O aud pe mama șoptind cu ușa întredeschisa.
- Nu, mama, poți sa intri.
- Scuze ca te-a supărat tata, voiam doar să știi că suntem mândri de tine ca ți-ai găsit pe cineva.
-Dar el nu e iubitul meu, răspund eu afectată .
- Dar o sa fie, spuse mama foarte entuziasmata și plecând din camera.
Am zâmbit, mi-am dat ochii peste cap și m-am culcat.
Dimineață m-am trezit cu zâmbetul pe buze și am fost gata mult mai repede decât de obicei. Am salutat-o pe mama și am plecat în grabă. Nu am fost atentă la nici măcar un cuvânt din ce au spus profesorii mei pentru ca eram înecata în gândurile mele. Deabia așteptam sa ma văd cu el. M-am dus acasă în grabă, mi-am pus niște haine relaxante pe mine , mi-am băgat căștile în ureche și am strigat către părinți ca plec. Mă aștepta în fața casei lui și m-a făcut sa ma simt un obicei incomod și să fac pași mai rapizi.
-Aici stai tu? zic eu surprinsă.
- Da, zise el rușinat.
Am realizat ca l-am făcut să se simta un pic prost.
- Asta e ca un palat.
-Știu, oricum, nu e meritul meu, felicita-mi părinții pentru cea mai voluptoasa casa de pe strada. Și se mai mira de ce toți vecinii ne urăsc. Poate și pentru petrecerile gălăgioase, dar mare parte din cauza casei.
- Ma căsătoresc cu tine.
Mi-a aruncat o privire amuzata și totodată confuză.
- De ce asta?
-Pentru ca îmi place cum gândești, spun eu apropiindu-ma de el și îmbrătişându-l . Totuși, putem păstra casa, zic eu și începând sa râdem amândoi.
Casa era pe 3 etaje și avea o forma ciudată, un stil modern , aleea ,care ducea la ușă , era înconjurată de trandafiri în toate culorile existente. Nu găseai o frunză căzută din nucul uriaș de la intrare. Am intrat în casă, i-am salutat părinții care păreau destul de mirați ca eu sunt acolo și ne-am îndreptat spre camera lui , care era alb cu negru, pe placul meu aș zice, avea un pat uriaș, cu saltea cu apă în care bineînțeles ca m-am trântit pe spate fără niciun regret. Am rămas așa, privind tavanul. M-am ridicat si mi-am pus geanta în cuier și am zis.
-Deci la ce film ne uităm?
Se uita la mine si zâmbea. S-a apropiat de mine , m-a prins de talie si m-a condus spre biblioteca . Avea peste 100 de filme acolo.
-Le-ai văzut pe toate? Întreb eu curioasă.
- nu, numai câteva dintre ele, sa zicem 30 ?
-Ai peste 100 de filme și nu te uiți la ele?
- Aștept persoana potrivita cu care să mă uit, spune el, dând sa ma sărute din nou.
L-am respins și am zâmbit .
-Cred ca ăsta e un film bun, zic eu plina de satisfacție că l-am lăsat așa.
