Sunt Lisa.
Am 17 ani.Sunt foarte entuziasmată cînd merge vorba despre știință.Doresc mult să fiu un om de știință,visul meu merge ca pe roate.Nimeni nu mă înțelege.Nici măcar propriile surori nu doresc să mă asculte,să mă înțeleagă.Am o singură persoană care mă înțelege.....Mama.......ah da!,să știți că din toate surorile mele eu sunt preferata mamei. .Este o femeie specială. Doresc mult ca să mă acomodez în școala asta nouă.Să fiu acceptată ca o persoană simplă.Deci vă voi povesti cum a decurs ziua de azi:
-Ai emoții?Da cred că ar trebui să ai!
-Mai taci din gură Emily.
-Oooo,acum sari la mine???
-Te voi închide pe vecie,m-ai auzit???
-Fetelor încetați!.............Vă rog,încetați!
-Pervers-o!
-Tu nu ai adormit cu nici un băiat.
-Taci din gură Emily,în camera ta și pregătește-te la școală.
-Mamă nu pot sta cu ea.Este de nesuportat.
-Încă vre-o trei dimineți și mă veți scoate din minți nu?
-Mamă!
O urăsc pe sora mea Emily,este o scorpie de nesuportat.Nu este nici o seară fără să ne certăm.Norocul nostru că nu ne aude mama. Doarme profund noaptea,nu o poți trezi cu nici o soluție.
Am urcat în autobus la intrare mi-am scăpat cărțile din ghiozdan:
-La naiba de cărți.
M-am așezat pe scaun lîngă un băiat ...păi,drăguț nu pot explica.
-Oooo,hai clasă nu vreau să stau lîngă o tocilară.
Ce?-Am obervat că tot autobusul rîdea.
-Porți ochelari,înseamnă că ești tocilară.
-Nu sunt tocilară sunt un om de știință.
- Să știi că te faci de rîs drăguță!
-Bravo Andrew,asta le trebuie tocilarilor,spuse o fată.
Încercam să-mi rețin lacrimile,dar au ieșit la iveală,am ieșit din autobus și am alergat în școală.Îmi era rușine de acea umilire.
