Capitolul 1- Amintiri

229 10 0
                                    

" Nu mi-a placut niciodata cand cineva incearca sa-l faca pe celalalt sa simta la fel, sa vada lucrurile la fel, sa perceapa lumea la fel. Fiecare e liber sa simta, sa iubeasca, sa vada, sa traiasca diferit. Suntem liberi sa ne alegem calea, suntem liberi sa ne construim viata cum vrem, suntem mereu liberi sa devenim ce ne dorim, dar mereu suntem responsabili de ceea ce facem. Cu toate aceste libertati, exista si consecinte, daca ai gresit ceva nu mai poti fi iertat .'' -spun,lasandu-mi capul intr-o parte,cazandu-mi o suvita pe fata.

''O să mor știind că, odată cu ultima suflare, îți voi lăsa toata iubirea mea și că prima lacrimă a cerului se va scurge pe obrazul tău și-ți va șopti despre dragostea pe care ți-o port neîncetat, de departe, în tăcere. '' spune,ducandu-mi mana la inima lui

Uneori ma intreb unde au disparut aceste promisiuni.

Si ma uit in oglinda..si parca nu ma recunosc,nu mai am aceeasi privire,aceelasi zambet de copil naiv ce parca imi striga inocenta..au disparut,s-au pierdut in timp,in lacrimi si suferinta adunata poate de pe o zi pe alta. Îmi este dor de mine,de inocenta mea,de momentele in care imi radea sufletul de fericire,de vechea eu.Doar langa el am fost eu și tot ce îmi doream a fost să rămână cu mine. Sa simt modul in care respiră usor,sa îi aud bataile puternice ale inimii, sa formeze un fel de cantec special doar pentru mine iar tu,tu sa te joci in parul meu si sa ma mangai incet pe spate,sa imi spui cat de mult ma iubesti si cum iti doresti sa nu te parasesc niciodata. Asta era tot ce imi doream. Dar persoanele se schimbă, oamenii pleacă și nu se mai întorc.

Încă ţin minte , cum în ciuda tuturor certurilor doar mesajele ne hrăneau sufletul . Eu nu am dat vina pe tine, pentru că ai plecat.. am dat vina pe timp. Sunt momente în care şi eu mă întreb de ce timpul ne-a schimbat, ne-a schimbat în bine sau în rău?
Zâmbesc in coltul gurii dându-mi seama in ce hal am ajuns.

Ma ridic din pat, pășind cu grija spre scări. Oglinda de pe perete imi atrage atentia, făcându-mă să imi privesc reflexia. În ultimul timp mi-am cam neglijat aspectul fizic și arăt ca naiba. Încerc să îmi aranjez părul mutându-l dintr-o parte in alta. Oftez scurt și mă așez pe canapea.
Telefonul vibrează și îl ridic rapid de pe măsuță de cafea. Îmi încrețesc fruntea in momentul în care văd numele apelantului apoi închid.
Oare să îi răspund? Poate are nevoie de ceva sau poate are vreo problema. Intru în agendă și o apelez. Aștept cinci secunde până când răspunde apoi chițăie.

- " Da, Cande. De ce m-ai sunat? " o întreb rece
- " Am vrut să văd ce mai faci. Tu ești tot timpul retrasă și nu dai niciodată semne de viață "

Oare e supărată ? Nu o întreb nimic pentru că va începe să povestească tot ce o nemulțumește cateva ore. Mai bine să o am pe conștiință.

-" Păi am fost ocupată în ultimul timp. Știi și tu că am luat o pauză de la studii pentru a-mi face ordine în gânduri, dar asta nu inseamna ca nu imi fac griji de viitorul meu. "

Oare de ce vorbesc atât de amănunțit? Oricum știe că mint. Sau poate nu.

- " Sigur că da. Adică tu acum înveți? " întreabă calmă
- " Da. " afirm
- " Ok,învățam împreună. Deschide ușa. "
- " Ce ? "

Te poți aștepta de la orice din partea ei. Mă îndrept spre ușă și îi deschid. Zâmbește larg apoi intră uitându-se prin jur.

- " Deci înveți... " râde frecandu-și bărbia

Zâmbesc scurt apoi revin la expresia mea serioasă.

- " De ce ai venit ? "
- " Să te văd. Îmi era foarte dor de tine. A trecut o săptămână de când nu te-am mai văzut și vreau un suc de portocale " rânjește

Forever Alone.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum