Forever Alone.

Capitolul 2- Zâmbetul tristeții

Ziua de miercuri a decurs normal, că în orice zi: eu stând în casă singură butonând telefonul sau uitându-mă la televizor.
După cele întâmplate aseară cred ca am nevoie să mai ies, mai ales dupa cearta cu Candelaria.

Intru în duș și potrivesc apa. Stropii imi atingeau pielea fină. Îmi masez părul cu șampon apoi îl strâng intr-un coc fara să îl limpezesc.
Mă așez în cadă și las apa sa curgă pe mine astfel samponul din părul meu dispărând apoi îmi șterg repede ochii cu in prosop.

" E Jorge. "

Nu vreau să cred așa ceva. Poate că a fost o simplă glumă, dar nu prea părea. Candelaria era destul de serioasă și destul de afectată de asta. Nu știu dacă pentru mine sau are alt motiv. Poate doar a vrut să vadă cum aș reacționa daca as afla ca se întoarce.
Oftez și îmi las capul sprijinit de cada. Îmi duc genunchii la barbie și mă ghemuiesc punând capul pe picioare.
În gândurile mele era prezentă imaginea mamei: Chipul angelic, părul castaniu , ochii ei căprui și blanzi care ma priveau mereu cu dragoste.

Ies din duș și zâmbesc la gândul acesta. Vreau o viață nouă, fără sa-mi pese de trecut.
Mă șterg cu prosopul pe tot corpul și mai scot încă unul și mi-l înfășor pe cap
Imi arunc privirea spre ceasul din perete și observ că e aproape ora prânzului și încă nu am mâncat. Dacă mama ar fi aici,în viață, cu mine m-ar certa pentru faptul că mă trezesc târziu .

Sunt puternică! Sunt puternică! Sunt puternică!

Îmi repet asta de trei ori în minte strângând puternic din ochi. Nu vreau să fiu atat de sensibilă, dar nu mă pot schimba. Am incercat de nenumărate asta, dar în zadar.
Deschid ochii și cu degetul arătător îmi șterg lacrima din colțul ochiului.

Cobor scările cu grijă și mă privesc în oglindă. Arăt bine astăzi! Zâmbesc ușor bucurându-mă de aspectul meu. Nu va dura mult, sunt singura de acest lucru. Nu prea imi place sa ma aranjez, prefer sa fiu mai naturală.

" Tu mereu esti frumoasă. Oricum ai fi îmbrăcată sau orice ai face. Ești unică, iubito " zâmbește și mă sărută pe frunte, iar eu il privesc timidă , astupându-mi fața în pieptul lui

- Ieși din mintea mea! țip în oglindă

Imi privesc reflexia apoi îmi duc mâinile la.
tâmple. Închid ochii apoi un mic oftat imi părăsește gura.
Trântesc ușa avand grija sa o încui. Îmi pun cheile în buzunar apoi îmi bag mana prin păr aranjandu-l. Mai mult l-am ciufulit. Cobor cu grija scările până ajung la parter. Mi-aș fi dorit să existe un lift.

Intotdeauna am trăit atât de simplu, de superficial și am luat totul ca pe o joacă. Pana cand am realizat ca atunci cand vine vorba de suflet , nu poate fi o joacă.
Dacă mama ar fi aici cu mine m-ar îmbrățișa atât de tare încât as uita de tot. Uneori imi e dor sa ma simt iubită,prețuită și alintata de ea.
În mintea mea apare o imagine cu Jorge și măresc pasul în speranța că ma pot gândi la altceva. Pot, dar nu vreau.
Vreau sa iau o gură de aer și asa voi face. Ma voi relaxa cateva ore uitând tot ce ma frământă. Nici măcar nu imi pasă ca acum e ora 18:03 și avionul acelui individ a aterizat de o jumătate de oră.
Ma plesnesc mintal și imi increțesc fruntea. Imi continui drumul și mă așez pe o bancă.

Lângă mine era un băiat brunet îmbrăcat intr-o camasa de piele neagra și blugi de aceeasi culoare. Nu prea pare sa il deranjeze ca m-am așezat lângă el. Nici nu cred ca m-a observat.
Telefonul îmi vibrează și bolborosesc ceva astfel încât să înțeleg doar eu. Candelaria uneori poate fi chiar mult prea posesiva. Imi trimite mesaje de aseară intrebandu-mă daca sunt supărată pe ea.
Da, sunt.

" Sunt ocupată " - 18:15

Îi tastez rapid, apoi blochez telefonul și îl bag în geanta. O iubesc enorm. Știu că și ea ține la mine într-un mod mai ciudat, dar a fost greșit faptul că mi-a ascuns ca vorbește cu el.
Pe fruntea mea apare o încruntătură urâtă. De ce vorbesc ? Ce au de vorbit ?
Închit in sec. Nu vreau sa aflu nimic.