O privesc preț de câteva secunde apoi îmi las geaca în cuier. Mă îndrept cu grijă spre canapea și mă așez încă săgentând-o din priviri. Prietena mea se întoarce și mă privește aruncându-mi un scurt zâmbet. Pe chipul ei se poate observa cât de încordată și neliniștită este, în ciuda faptului că vrea să imi ascundă acest lucru.
- Sigur, vorbim mâine.
Cu asta încheie conversația și se apropie de mine așezându-se pe canapea. Ochii ei străluceau și zâmbea neîncetat. E fericită.
- Ai venit demult? mă întreabă
- Nu, acum am ajuns.
Îmi aranjez părul și încerc să schițez un mic zâmbet, dar nu îmi iese. Nu cred ca vrea să vorbim despre acest iubit secret. Nu o voi presa, îmi va spune totul când va fii pregătită, totuși sunt foarte curioasă să aflu cine este. Mă strâmb la acest gând și mă ia de mână privindu-ma fix in ochi.
- Încă ești supărată pe mine?
- Nu sunt. Cu toate ca nu înțeleg de ce ai ales să mă minți. spun si imi las capul în jos
A ajuns? o întreb cu vocea tremurând
- Au ajuns. mă corectează și îmi ridic brusc privirea spre ea
- Mai vine cineva cu el ? întreb încrețindu-mi fruntea
- Da, un prieten de al lui.
- Prieten sau prietenă? întreb încercând să par neinteresată
Își balansează de cateva ori capul în stânga și în dreapta.
- Soție, Martina. răspunde cu o față serioasă. O privesc de parcă m-ar fi bătut și începe să râdă în hohote. Îmi ridic o sprânceana si o inghiontesc.
- N-a fost amuzant. îi spun privind-o urât
- Ești atât de geloasă!
Spune cântând și apoi mă trage intr-o îmbrățișare. Nu sunt geloasă, nu am de ce. Gelos poți fii doar atunci când ai sentimente de iubire pentru cineva. Singurul sentiment care ne leagă pe noi e ura. Nu vreau să îl văd, nu vreau să fie aproape de mine.
E de nedescris ceea ce mi se întâmplă! De un an întreg încerc să scap de amintirea lui și de toate momentele petrecute împreună, de toate sentimentele pe care i le-am purtat. Dar orice aș face, ele eu rămas acolo, în sufletul meu păstrate bine și încuiate cu un lacăt al timpului.
- Nu sunt geloasă. Doar că pur și simplu nu am chef de glume. Slăbesc strânsoarea îmbrățișării și o dau puțin înapoi
Cine e acest prieten? Întreb și un scurt oftat îmi părăsește gura
La auzul întrebării mele își mușcă buza si se joacă cu degetele, tipic ei.
- Un..prieten. Încă nu il cunosc.
După comportamentul ei e clar că îl cunoaște destul de bine. O privesc fără să îi spun nimic. Prefer să închei discuția aici în ciuda faptului că sunt mii de întrebări pe care aș vrea să i le adresez chiar dacă știu că nu îmi va răspunde. Ar fi în zadar, e mult prea încăpățânata și totul s-ar termina certându-ne ca aseară. Mă gândesc că ea poate chiar stie de ce a plecat. Până aseară nu m-aș fi gândit la așa ceva, dar încep să am îndoieli în ceea ce îi privește pe ei doi. Poate ca in tot acest timp au ținut legătura. Acest gând mă neliniștește. Se ridică și se duce pe balcon lăsându-mă singură cu gândurile mele.
Mereu mi-a plăcut casa ei. Are o priveliște minunată! Privesc camera pe care am admirat-o de sute de ori până acum apoi mă ridic de pe canapea și mă duc la ea. Stau lângă ea și privim amândouă înainte fără să spunem ceva.
- Mă urăști, nu ? mă întreabă
- De ce te-aș urî? întreb întorcându-mi capul spre ea
- Pentru ca te-am mințit.
Își lasă capul în jos și se joacă cu picioarele.
- Nu pot sa te urăsc, ești familia mea.
O îmbrățișez și îmi pun capul pe pieptul ei. În copilărie întotdeauna râdea de mine pentru că eram scundă, mult mai scunda decât ea. Îmi e dor de acele momente când nu aveam nicio grijă, când totul era roz și părinții mei erau cu mine. E singura persona care m-a sprijinit în momentele grele,doar pe ea o mai am. Într-adevăr e familia mea.
Dar te rog, fi sinceră cu mine. îmi închid ochii și oftez
CITEȘTI
Forever Alone.
Romance" Și acum te aștept acasă, chiar dacă timpul si împrejurările te-au schimbat. "
