Adaptare

Ch.3: Vampirul Alb

-Nu...nu poate fi adevarat....cum....nu....

Laura era intinsa pe podeaua din baie, aceasta era acoperita cu gresiesi trebuia sa fie rece, dar ea nu a simtit nimic, era ca si cum ar fi stat pe un covor. Ea tremura toata, simtea cum intreaga ei lume se darama, nu stia ca sa zica sau sa faca, era speriata, speriata de ce va zice tatal ei, speriata de ce va zice Max si...era speriata...sa nu ii omoare.

-Nu...nu...nu...de ce...mi-e fric-

Dar cu toate astea, Laura se ridica si cu o fata neutra, spune:

-Mie foame...

Mie foame?

Isi pune mainile in cap si incepe sa se zbate foarte puternic.

-Nu! NU! DE CE IMI ESTE FOAME?! NU! NU! DE CE?! DE CE EU!? NU VREAU ASTA! NU VREAU SA OMOR PE NIMENI!

Lacrimi de cristal ii curg pe fata ei, normal lacrimile ar trebui sa fie calde, dar ale ei erau reci.Laura incearca sa se ridice in picioare,tot corpul ei era foarte greu, ca un bolovan sau chiar mai greu. Isi schimba hainele si iese afara, cu speranta ca totul va fi bine si asta e doar un cosmar.

O ora mai tarziu...

P.O.V. Laura

M-am plimbat prin intreaga Zona 5, dar nimic. Sentimentul de foama si frica nu vor sa plece, cu cat merg mai mult cu atat e mai rau, pot simti cum ochi mei sunt rosii si dinti mei cum practic "cresc". Doare...nimeni nu cred ca isi poate imagina prin ce trec acum. Simt cum furia ma cuprinde si e ORIBIL! Chestia asta ma distruge pe dinauntru! Parca nu mai sunt eu! Dar nu vreau sa fiu un monstru! De dupa un colt de strada am auzit tipete si pe cineva cum rade. Intregul meu corp imi spunea sa nu ma uit, dar nu stiu din ce motive, m-am uitat. Acolo era o adolescenta cu putin mai mare decat mine si un barbat care din cate se vede vrea sa o violeze. As fi sunat la politie, dar mi-a fost frica, iar singura mea cale de a ajunge acasa era pe drumul acela deci...

-Uneori imi urasc viata...

P.O.V. Normal

Laura si-a luat inima in dinti si a intrat pe alee. Adolescenta era impinsa de un perete iar barbatul o tinea de maini sa nu fuga. Barbatul parea destul de ocupat de aceea fata incat sa o mai vada si pe Laura, ei bine, asta spera ea. Barbatul o prinde pe Laura de mana stanga si o trage spre el, dar el inca nu a drumul la cealata fata, Laura tinea capul un jos si incerca sa isi ia mana inapoi.

-Hei! Hei! Dar nu crezi ca voi lasa o papusa ca tine sa imi scape! a spus barbatul cu un zambet mare pe fata, mirosea oribil de tare a alcool.

-Hei! Auzi! Daca erai fata cuminte, nu ieseai la ora tarzie din casa! Hei ma as-

Barbatul sa oprit cand Laura si-a ridicat capul, ochii ei erau rosi si straluceau puternic inca ia putea spune ca se vedeau de la un kilometru, iar vocea ei suna foarte de sperial...

-Lasa-ma in pace!

In acel moment barbatul ia dat drumul Laurei si adolescentei, dupa care o impinge pe Laura la pamant.

-M-MONSTRULE! PLEACA DE AICI! AUZI?!?! a tipat barbatul la ea. Laurei ii venea sa planga.

-M...monstru? a repetat ea. Asta va fi viata ei daecum inainte? Sa fie numita "monstru" de alti, era un cosmar. Incepe sa planga si zambeste.

-Omoara...te rog... a spus ea, vocea ei era tremurata, dar si sincera.

Dacat sa traiesc ca un monstru, mai bine nu mai traiesc deloc...

-Sa sti ca as- GAAAH! a tipat barbatul, Laura era socata si speriata de ce vedea si simtea pe fata ei, era acoperita de sangele barbatului. Ceva ce semana cu o mana de cristal taiase barbatul in doua si partea cea mai rea era faptul ca mana era a fetei din spatele barbatului.