Teen Spirit

3.With the lights out, it's less dangerous

Se aude doar foșnetul ierbii și o scurtă bătaie în lemn la fiecare câteva secunde, la timpi egali, măsurați de care nici măcar nu e conștient. 

Nu știu unde merge, dar deja aud câteva râsete din spatele nostru și pot simți miros de țigară și alcool doar după mersul lor strâmb, agitat prin iarbă și frunze de toamnă, căzute.  

- Ana! 

Cineva îmi strigă numele, o voce ușor pierdută și neclară. 

Mă răsucesc pe călcâie și o văd pe Iris în dreptul ușii strâmte din spatele clădirii pe care se înghesuiau acum toți să-și facă loc afară. Îmi face cu mâna și zâmbește încântată, chicotind. 

Îi răspund cu o mișcare scurtă, zâmbind la rândul meu apoi îl urmez mai departe. 

Alex mai face câțiva pași, apoi îl văd așezându-se pe o buturugă și așezându-și chitara în brațe fără să-mi adrese un cuvânt. 

Locul era construit special pentru astfel de lucruri. Erau patru buturugi, de grosimi și lungimi diferite așezate în cerc  lăsând spațiu spre interior cât să poată fi făcut, fără probleme, un foc de tabără. 

Îmi strâng mâinile la piept și mă așez în partea stângă.

- Așa te comporți cu toată lumea, rockstarule? 

Încetinește ritmul cu care cântă. Regret că a trebuit să stric un așa solo de chitară. Întoarce sub un unghi aproape irelevant fața spre mine. Ridică dintr-o sprânceană și pare cumva amuzant. 

- La ce te referi? 

- Pur și simplu inviți oamenii la concerte dându-le impresia că vrei să mergi la concert cu ei,  dar apoi cumva se trezesc singuri în mulțime pentru că tu ești pe scenă, în prim plan? 

Se încruntă și începe să râdă. Mă strâmb și eu simțind cum mă ia valul. 

Toate acele săptămâni de lipsă de socializat ies în evidență mai frumos ca niciodată!

- Da, ăsta e planul meu pentru a construi fanbase-ul trupei. 

- Funcționează? 

Ridică din umeri. 

- Erau câteva sute înăuntru. 

Cineva din grupul din spate urlă entuziasmat ceva despre o brichetă. Îmi dreg vocea ș

- Nu cred că pot să înțeleg cum a existat o trupă ca a voastră în orașul ăsta fără să fi știut de ea. De cât timp cânți?

Zdrăngănitul chitarei devine din ce în ce mai calm, devine doar un zgomot de fundal cât timp încearcă să-și adune cuvintele.

- Când aveam opt ani tata și un prieten de-al lui cântau în garaj la diferite instrumente. Vorbeau ceva de trupe și de concursuri între trupe locale și cum să ajungă iar la radio, dar nu am priceput niciodată. Nu aducea niciodată în casă nimic, până într-o zi în care a intrat cu un monstru Ibanez cu gât dublu și am fost foarte impresionat de cum cânta la drăcia aia. Mi-a arătat câteva acorduri și a doua zi mi-am cheltuit toate economiile primite de la bunici și părinți pe o chitară acustică cu care te încânt acum. 

Zâmbesc. Începuse să-mi povestească cu adevărat; când întrebi oamenii ceva de genul tot ce fac e să-ți răspundă cu un număr și să aștepte întrebarea următoare. Unii, uneori încep să-și toarne sufletul în fața ta picătură cu picătură. 

- Și ce face tatăl tău acum? E Zakk Wylde undeva pe o scenă celebră, fiind headliner la cine știe ce festival? 

Corzile încetează rapid să răsune. Îmi aruncă o privire cumva tristă și resemnată în același timp.